“Si au ajuns cu corabia in tinutul Gherghesenilor, care este in fata Galileii. Si iesind pe uscat, L-a intampinat un barbat din cetate, care avea demon si care de multa vreme nu mai punea haina pe el si in casa nu mai locuia, ci prin morminte.
Si vazand pe Iisus, strigand, a cazut inaintea Lui si cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preainalt? Rogu-Te, nu ma chinui.
Caci poruncea duhului necurat sa iasa din om, pentru ca de multi ani il stapanea, si era legat in lanturi si in obezi, pazindu-l, dar el, sfaramand legaturile, era manat de demon, in pustie.
Si l-a intrebat Iisus, zicand: Care-ti este numele? Iar el a zis: Legiune. Caci demoni multi intrasera in el. Si-L rugau pe El sa nu le porunceasca sa mearga in adanc.
Si era acolo o turma mare de porci, care pasteau pe munte. Si L-au rugat sa le ingaduie sa intre in ei; si le-a ingaduit. Si, iesind demonii din om, au intrat in porci, iar turma s-a aruncat de pe tarm in lac si s-a inecat.
Iar pazitorii vazand ce s-a intamplat, au fugit si au vestit in cetate si prin sate. Si au iesit sa vada ce s-a intamplat si au venit la Iisus si au gasit pe omul din care iesisera demonii, imbracat si intreg la minte, sezand jos, la picioarele lui Iisus si s-au infricosat. Si cei ce vazusera le-au spus cum a fost izbavit demonizatul.
Si L-a rugat pe El toata multimea din tinutul Gerghesenilor sa plece de la ei, caci erau cuprinsi de frica mare. Iar El, intrand in corabie, S-a inapoiat.
Iar barbatul din care iesisera demonii Il ruga sa ramana cu El. Iisus insa i-a dat drumul zicand: Intoarce-te in casa ta si spune cat bine ti-a facut tie Dumnezeu. Si a plecat, vestind in toata cetatea cate ii facuse Iisus.” ( Evanghelia dupa Luca 8, 26-39)
"Intoarce-te in casa ta si spune cat bine ti-a facut tie Dumnezeu”
Pericopa evanghelica din Duminica a 23-a dupa Rusalii ne vorbeste despre zguduitoarea minune savarsita de Mantuitorul Iisus Hristos prin vindecarea demonizatului din tinutul Gherghesenilor.
Ne este descris felul de a trai al demonizatului, chinul trupesc si sufletesc al acestuia.Imaginea e infricosatoare: desi era viu, el traia printre cei morti, in morminte.El era mort din punct de vedere spiritual si din punct de vedere social: nu se imbraca in haine, nu mai locuia printre oameni iar mintea si trupul nu-i mai slujeau lui, ci demonilor care pusesera stapanire pe el si care isi faceau din el arme distrugatoare asupra celorlalti oameni. Odata cu goliciunea trupului, si sufletul ii era gol de orice lucru bun, de orice dar dumnezeiesc.
Avem aici o pilda de lucrare a satanei printre oameni. Satana vrea sa-l faca pe om vrednic de ura, primejdios si raufacator printre oameni. Isi atinge acest scop, cand pune stapanire pe sufletul vreunui om. Prin mijlocirea patimilor, a pacatului trufiei, invidiei, vrajmasiei, urii si nedreptatii, conduce si stapaneste sufletul omului. In acest fel, omul care a fost creat ca sa traiasca in pace si dragoste cu aproapele si semenii sai,devine cu desavarsire incapabil sa traiasca in comunitate, devine un distrugator al pacii si al bunei randuieli.
Cu toata stapanirea in care il tineau demonii pe nefericitul om, cu toata puterea lor salbatica impotriva careia nu rezistau nici lanturile, de indata ce S-a aratat Domnul, demonii au fost cuprinsi de un cutremur. Si au inceput sa strige si sa zica: "Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preainalt? Rogu-Te, nu ma chinui.” In urletul demonilor, lucrul de seama este ca ei vad in Iisus pe Fiul lui Dumnezeu si, in groaza lor, striga tare aceasta.
E drept ca dracilor nu le place sa-L arate pe Hristos Dumnezeu, pentru ei nu-i nici o fericire. Dar au strigat cu spaima si ingrozire, vazand in fata lor pe Judecatorul. Au strigat numele care ii cutremura de frica, numele pe care l-au ascuns si l-au sters din inimile oamenilor. Au strigat chinuiti si disperati, si numai groaza le-a smuls acest strigat. Demonii marturiseau ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu Celui Preainalt si stiau ca Iisus ii va judeca si-i va osandi in ziua judecatii de apoi. Pentru ei, Judecatorul viilor si al mortilor venise acum prea devreme.
Demonii, vazand ca Iisus S-a apropiat de omul pe care ei il chinuiau, I-au cerut ca sa-i lase sa intre intr-o turma de porci, pentru a nu-i trimite in adanc, adica in adancul iadului. Si avand invoire de la Hristos si vrand sa-si arate rautatea, au intrat in turma de porci si intr-o clipa i-au inecat pe toti in mare.
De ce a eliberat Mantuitorul Iisus Hristos un om si a lasat sa fie dusi la pierzare o mare multime de porci? Deoarece El cunoaste ca sufletul omului are o valoare infinita, care nu se poate compara cu nimic in lumea aceasta, nici cu pretul animalelor, nici cu cel al obiectelor, indiferent cat de multe si scumpe ar fi ele.
De ce? Mai intai pentru ca omul este creat dupa chipul lui Dumnezeu Cel vesnic viu si, ca atare, este chemat la viata vesnica. In al doilea rand, se pare ca acesti locuitori ai tinutului Gherghesenilor erau prea mult preocupati de comertul cu porci, adica prea mult erau interesati de castigul material si prea putin de viata duhovniceasca. Uneori, Dumnezeu, ca sa ne faca sa cautam mai mult castigul sufletesc al vietii spirituale, ingaduie sau permite unele pagube materiale.
Prin azvarlirea porcilor si inecarea lor in mare, Domnul a vrut sa ne invete ce pavaza de nimic impotriva puterilor diavolesti e lacomia, si prin aceasta sa ne aminteasca postul.
Ce au de-a face rapacitatea si lacomia cu porcii? Vedeti numai cu ce repeziciune puterile diavolesti au biruit porcii, i-au dus la pierzanie! Tot asa fac si cu oamenii lacomi si nesatiosi, care cred ca lacomindu-se isi sporesc puterea. Nu puterea si-o sporesc, ci slabiciunea, si trupeste si duhovniceste. Lacomii sunt lipsiti de caracter, slabi inaintea oamenilor si inca si mai slabi inaintea demonilor. Nimic mai usor pentru diavoli sa-i mane sa se inece in marea mortii duhovnicesti.
Evanghelia ne arata ca, fiind inspaimantati de aceasta minune si neindraznind a zice ceva asupra Domnului pentru paguba porcilor, locuitorii cetatii Gherghesenilor L-au rugat pe Iisus sa plece din hotarele lor. Nu vedem din partea lor nici pocainta, nici recunostinta. Faptul ca un semen al lor, rau incercat, a fost vindecat, nu a contat deloc pentru ei. Mai de pret au fost... porcii. Totusi, Mantuitorul a respectat dorinta lor si a plecat din tinutul acela.
Dar pe cand a hotarat Iisus sa plece din tinutul Gherghesenilor, iata, s-a apropiat de El tocmai omul pe care-l vindecase si-L ruga sa ramana cu El, voind sa-I fie ucenic, sa-L insoteasca, pentru ca nimeni nu l-a ajutat mai mult decat Iisus, Care l-a eliberat de demoni.
Insa Mantuitorul Iisus nu-l ia cu El, ci ii incredinteaza o alta lucrare: "Intoarce-te in casa ta si spune cat bine ti-a facut tie Dumnezeu”. Iata blandetea, smerenia si bunatatea cea negraita a Domnului; dupa ce a facut un bine asa de mare cu vindecarea acelui om chinuit de demoni, nu asteapta plata de la el spre a ramane si a-I sluji Lui.
Evanghelia de astazi ne invata sa-L marturisim pe Dumnezeu ca fiind milostiv si binefacator si sa-I aducem multumire prin rugaciune si prin fapte bune. De aceea, Sfanta Biserica, in cea mai inalta si mai cuprinzatoare rugaciune a ei, in Sfanta Liturghie euharistica, multumeste lui Dumnezeu pentru toate binefacerile cunoscute si necunoscute, aratate si nearatate care s-au facut noua: "Pe Tine Te laudam, pe Tine Te binecuvantam, Ţie Iti multumim si ne rugam Tie Dumnezeului nostru". Ii multumim lui Dumnezeu pentru binefaceri si ne rugam sa ne ajute in continuare, sa ne daruiasca harul si ajutorul Sau.
Lucrarea duhurilor rele se arata intre oameni sub forma de amagire, ispita, momeala. Cuprinsi de manie impotriva fapturii lui Dumnezeu, maniosi pe oameni, care sunt chipul lui Dumnezeu, diavolii incearca pretutindeni si in toata vremea, sa castige ucenici de partea lor si sa desfigureze creatia lui Dumnezeu.
Putem afirma ca in intreaga lume este “un razboi nevazut” de care vorbesc Sfintii Parinti si care isi are victimile lui, insangeratii, mutilatii lui. Mania care aprinde si ridica bratul spre lovire sau omor, ura, minciuna, binefacerea rasplatita cu rautate, dragostea schimbata in tradare, razbunarea, hotia, betia, desfranarea - iata numai cateva din nenumaratele biruinte cu care castiga satana pe om.
Ajutorul nostru si taria impotriva ispitelor de tot felul este Hristos care ne impartaseste harul Sau prin Sfintele Taine ale Bisericii, savarsite de episcop si preot.
De ajutorul lui Dumnezeu nu poate fi lipsit decat cel ce s-a instrainat de El si petrece in afara Bisericii lui Hristos. Nu poate sta in comuniune cu Dumnezeu crestinul caruia Evanghelia si prezenta lui Hristos in viata ii raman straine. S-ar putea sa se creada ca omul (credinciosul) pierde orice responsabilitate in fata lui Dumnezeu, de indata ce pacatul a pus stapanire pe el. Lucrurile nu stau asa.
Pacatul intuneca mintea omului si il lipseste de bucuriile vietii, dar nu-i poate ascunde cu totul fata si cuvantul lui Dumnezeu. El, omul, ramane chip al lui Dumnezeu chiar si-n stare de pacat; desigur, un chip intunecat, desfigurat. In virtutea acestui chip, omul, oricat de pacatos ar fi la un moment dat, simte prezenta lui Dumnezeu care il cauta si-l cheama la pocainta si viata noua. Dar nu numai ca il cheama prin Evanghelia Sa, ci ii da si remediul intoarcerii sale, care este Sfanta Taina a Spovedaniei. La scaunul spovedaniei sunt chemati toti, ca dupa marturisire cu cainta a pacatelor si greselilor savarsite, sa ia harul iertarii acestora de la Hristos prin Duhul Sfant. Aici, la scaunul spovedaniei, credinciosul se dezbraca de haina urata a pacatelor, iese de sub tirania diavolului si se impaca cu Dumnezeu, unindu-se apoi cu Hristos prin Sfanta Taina a Impartasaniei. Iar viata cea noua trebuie sa fie o marturisire cu cuvantul si cu fapta a lui Hristos mai intai in propria noastra viata. Amin.