Ziua de 1 ianuarie reprezinta o intreita sarbatoare pentru crestini. Este mai intai praznic imparatesc in care sarbatorim Taierea imprejur a Pruncului dumnezeiesc, este ziua de pomenire a Sfantului Vasile cel Mare si, in sfarsit, ziua de 1 ianuarie este inceputul unui an nou in viata poporului, in viata fiecaruia dintre noi.
Privite in lumina iconomiei dumnezeiesti, aceste trei sarbatori se leaga una de alta, asa cum fructul e in unire cu radacina, prin trunchi si coroana. Iisus este baza vietii de sfintenie si de inalta traire duhovniceasca a Sfantului Vasile si a tuturor sfintilor, trunchi din care lastaresc inceputul si cununa tuturor anilor de straduinta dupa desavarsire si mantuire. Dar Iisus este si baza directa a anului care a sosit, cum a fost si va fi baza tuturor anilor veacurilor si miilor de ani, ca unul care a intemeiat timpul si curgerea lui.
Mantuitorul a fost supus, a 8-a zi dupa nastere, ritualului taierii imprejur, prescris de Legea veche. Aceasta taiere imprejur, care era semnul legamantului dintre Dumnezeu si poporul ales, preinchipuia botezul crestin, care e mai mult decat un legamant; el este mijlocul de infiere fata de Dumnezeu si de indrumare pe calea mantuirii.
Dar pentru ce a fost taiat imprejur Iisus, caci El nu era supus pacatului? Intai, pentru ca sa se arate supus si implinitor al legii. Apoi, pentru ca sa se arate ca El a purtat trup omenesc cu adevarat, iar nu trup inchipuit. Al treilea, pentru ca sa ne dea noua chipul celei mai adanci smerenii. Si nu in ultimul rand, pentru a inlatura randuiala trupeasca a legii vechi si a aduce in lume o taiere imprejur nefacuta de mana: taierea imprejur cea in duh, a inimii - taierea imprejur cea duhovniceasca a Sfantului Botez, adica “dezbracarea de trupul pacatelor carnii” (Col.2,11).
Mare a fost smerenia Domnului! S-a smerit pe Sine luand trup omenesc. S-a smerit facandu-se prunc mic si neputincios inaintea oamenilor, ca sa ne arate ca numai daca ne vom face ca pruncii nevinovati, prin nastere din nou, vom putea intra iarasi in ceruri, de unde am cazut. S-a smerit nascandu-Se in iesle de vite si in pamant strain.
S-a smerit lasandu-Se pazit de un batran Cel ce era in cer pazit de multe legiuni de ingeri. S-a smerit primind scutece si lasandu-Se atins de maini omenesti Cel ce sade pe tron de vapaie si nu poate fi vazut de heruvimi si de serafimi.
S-a smerit primind trupeasca taiere imprejur, ca un pacatos, Cel fara de pacat, ce a venit sa piarda pacatele oamenilor si sa le inece in scump sangele Sau.
Odata cu taierea imprejur s-a dat Pruncului si numele de Iisus, care inseamna Mantuitor. "Ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti si al celor pamantesti si al celor de dedesubt” (Filip.2, 9-10) "si sa marturiseasca toata limba ca Domn este Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu Tatal” (Filip. 2,11)
Asadar, Mantuitorul binecuvinteaza prima zi a anului spre innoirea continua a vietii, care nu se risipeste niciodata. Aceasta viata se face in legea cea noua, in traire dupa har in Hristos, in constiinta crestinului celui adevarat, constient si activ, in sufletul caruia vietuirea se transforma in viata vesnica. Este o intrare in locasul nemuririi si al vesniciei.
Iisus este izvor de viata nu numai pentru trup, ci si pentru suflet. Cel ce este viata a adus iubirea, si prin iubire iertarea care spala pacatele, care pe cel cazut il ridica, pe cel robit il elibereaza, pe cel mort il inviaza. El ne-a dat cuvantul Lui ca hrana, ni S-a dat pe Sine, Trupul si Sangele Sau, ca tot cel ce se hraneste din cuvantul Lui si se impartaseste cu Trupul si Sangele Lui sa aiba viata vesnica, sa se adape din izvorul vietii celei fara de moarte.
La intruparea Mantuitorului apune o lume si se naste alta, se stinge o imparatie a pacatului si a mortii si se instaureaza o lume a mantuirii si a vietii. Hristos singur este calea izbavirii, adevarul neumbrit si viata cea adevarata a omenirii: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata“ (Ioan 14, 6). Iata drumul pe care trebuie sa mearga fiecare crestin! Amin.