Smerenia

Smerenia

Smerenia

Daca atunci cand savarsim pacate, dar suntem smeriti, glasul nostru ajunge mai repede la cer, decat daca suntem plini de virtuti, dar mandri, ganditi-va unde ajunge virtutea insotita de smerenie. Daca cei care isi spovedesc pacatele afla mila lui Dumnezeu, oare cate cununi primesc pe capul lor cei care sunt pe deplin constienti de valoarea faptelor lor bune, dar, cu toate acestea, raman smeriti…
 

Ai savarsit fapte bune fara numar? Ai dobandit multe virtuti? Toate acestea sunt zadarnice daca nu esti un om smerit. Orice izbanda este fara valoare daca nu este insotita de smerenie.
 

Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu l-a facut pe om din trup si suflet, adica dintr-un element material si unul duhovnicesc, este acesta: atunci cand este stapanit de mandrie, omul sa se smereasca prin neputinta si lipsa de valoare a trupului sau, iar atunci cand ii vin in minte ganduri de injosire a firii sale omenesti, sa prinda curaj, gandindu-se la valoarea sufletului sau nemuritor. De aceea, este bine sa cugetam la originea noastra, sa ne amintim din ce suntem facuti si de ce.
 

Dumnezeu a pus in noi multe puteri, dar si multe neputinte. Prin puterile care ni s-au dat se slaveste intelepciunea Creatorului, iar prin neputinte se pune stavilar mandriei noastre. Ne-a dat, spre exemplu, limba ca sa vorbim si sa-L slavim pe Dumnezeul Universului, sa graim despre frumusetile zidirii, sa discutam despre cele ceresti si cele pamantesti, despre cele vesnice si cele vremelnice. Si toate acestea le infaptuieste o bucatica de carne, care nu masoara nici doua degete. Dar ca sa nu creada ca este ceva important si sa se mandreasca, cu voia lui Dumnezeu, uneori limba se raneste sau se umfla. In felul acesta, afla ca desi poate vorbi despre lucruri vesnice, ea insasi este stricacioasa; ca Dumnezeu, despre Care vorbeste, este atotputernic, iar ea este slaba.
 

Asemenea, Creatorul nostru ne-a daruit ochiul, acest glob mic, cu care putem sa privim intreaga zidire. Dar ca sa nu se mandreasca pentru faptul ca vede atatea frumuseti, de multe ori, ochiul este vatamat de diferite boli, care scad sau duc la pierderea vederii. In felul acesta, ochiul afla ce este cu adevarat si ca se cade sa-L slaveasca pe Ziditor prin zidirea cea vazuta.
 

Gandeste-te putin, daca omul, cu toate ca poarta cu sine atatea neputinte, adesea uita de starea jalnica in care se afla si se rascoala cu nerusinare impotriva Binefacatorului sau, pana unde ar ajunge trufia sa daca ar fi cu totul izbavit de aceste neputinte…
 

Ia, asadar, aminte, tu, care esti cu nasul pe sus si nu catadicsesti nici sa-ti privesti aproapele, ca acela este ca si tine si merita la fel de multa cinstire ca cea de care ai parte tu insuti. Acela este sarac, iar tu bogat? El este nescolit, iar tu invatat? El este neinsemnat, iar tu persoana importanta? Dar ce valoare crezi ca au toate aceste lucruri vremelnice si zadarnice? Oare semenul tau nu este si el chipul lui Dumnezeu? Atunci de ce il dispretuiesti? Nu intelegi ca dispretuindu-l pe el, Il dispretuiesti pe Insusi Dumnezeu? De ce nu il slujesti? De ce nu te ingrijesti de el? De ce nu il cinstesti? Stiu de ce: pentru ca il socotesti mai prejos decat tine. Si te intreb: cu cat mai prejos erau apostolii fata de Hristos? Apostolii erau oameni, pe cand Hristos era Dumnezeu. Si totusi, Domnul a primit sa le spele picioarele. Nu ar trebui sa faci si tu macar atat pentru semenii tai? Dar tu nici nu vrei sa auzi de asa ceva.
 

Daca nu urmezi exemplul de smerenie al lui Hristos, nu vei avea loc langa El in viata viitoare. Prin urmare, interesul tau vesnic iti cere sa nu te mandresti cu bunatatile si cu bogatiile pe care le ai. Dar si interesul tau de pe acest pamant iti cere sa faci la fel. Pentru ca nici un om nu atrage mai mult invidia decat cel bogat. Iar atunci cand cel bogat este si trufas, este invidiat si urat de doua ori mai mult. Dimpotriva, daca omul bogat este smerit, invidia celorlalti nu este chiar atat de mare. Iar daca mai este si milostiv, atunci castiga chiar dragostea semenilor sai. In felul acesta, avutia sa este mai la adapost. Smerenia este foarte importanta, pentru ca ea nu ne aduce numai bunatatile ceresti, ci ne foloseste din plin si in aceasta viata.
 

Asadar, sa nu ne mandrim nici cu bogatia noastra, nici cu alte daruri pe care le avem de la Dumnezeu. Sa incercam, in schimb, sa ne gandim la slabiciunea firii noastre si la pacatele pe care le savarsim si sa aflam astfel cine suntem cu adevarat. Cunoasterea de sine va aduce in sufletele noastre gandul smerit.
 

Cel care a ajuns sa inteleaga ca nu valoreaza nimic, acela a ajuns la deplina cunostinta a propriei persoane.
 

Nimic nu este mai bine-placut lui Dumnezeu decat gandul smerit. Invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima (Mat. 11, 29), a spus Domnul. Si cu adevarat, daca nu era smerit, fiind Fiu al Preainaltului Dumnezeu, ar mai fi ales sa-i fie mama o fiica neinsemnata din popor? Daca nu era smerit, El, Care este Ziditorul lumii vazute si a celei nevazute, ar mai fi venit din cer pe pamant? Daca nu era smerit, El, Care este Datatorul de viata al intregii zidiri, ar mai fi primit sa se nasca intr-o iesle saracacioasa? Daca nu era smerit, El, Care este nevinovat si fara de pacat, ar fi primit sa fie biciuit si batjocorit si ar mai fi murit pe cruce, pentru mantuirea oamenilor pacatosi si vinovati? Hristos a fost atat de smerit, incat S-a jertfit pentru pacatele pe care le-am facut noi. Este atat de smerit, incat ne roaga pe noi, care suntem fapturile create de El, sa ne pocaim, ca sa nu ne pierdem sufletele.
 

Esti smerit? Atunci nu te minuna cu un lucru ca acesta! Gandeste-te cat de jos a coborat Domnul, si vei vedea nu numai ca nu ai de ce te minuna, dar si ca laudandu-te cu smerenia ta, te faci de ras. Chiar de ai fi cel mai smerit dintre oameni, tot nu ai facut nimic pe langa ceea ce a facut Hristos. Si care este castigul tau daca smerenia te duce la mandrie? Iar cine spune ca este mai bine sa castigi o virtute si sa te mandresti, decat sa cazi in pacat si sa te smeresti, acela nu stie paguba pe care o pricinuieste sufletului nostru trufia si castigul pe care ni-l aduce smerenia. Pentru ca omul care dobandeste ceva, iar apoi se mandreste cu ce a dobandit, dupa cum ne dovedesc intamplarile vietii, isi va pierde curand sufletul. Dimpotriva, cel care savarseste un pacat, iar apoi se pocaieste, va capata intelepciune si degraba se va ridica din pacatul sau – bineinteles, daca vrea sa se indrepteze.
 

Imi veti spune ca multi oameni mergeau cu hotarare pe drumul cel drept, dar au fost ispititi, din care pricina au cazut in greseala. Va voi raspunde: in afara de atotcunoscatorul Dumnezeu, Caruia nimic nu Ii este ascuns, poate sti cineva daca unul sau altul paseste pe drumul cel drept? Stiti doar ca de multe ori oamenii pe care ii socotim buni si drepti se dovedesc a fi necinstiti si rai.
 

Dar sa-i lasam pe acestia si sa vorbim despre ceilalti, care se nevoiesc pentru sufletele lor. Daca au dobandit toate virtutile, iar de una – care este cea mai importanta, si anume smerenia – nu s-au ingrijit, sunt parasiti de Dumnezeu, ca sa-si dea seama ca nu au dobandit nimic prin puterea lor, ci prin harul si ajutorul Sau. Pe de alta parte, Dumnezeu nu se indeparteaza niciodata de cei care sunt smeriti si Il urmeaza cu credinta.
 

Va voi aminti cateva pericope din Sfanta Scriptura.
 

Atunci cand Abimelec, regele din Gherara, si ciobanii filisteni l-au alungat pe nedrept pe Isaac de la fantana pe care cu multa truda o sapase, el nu s-a pierdut cu firea si nu s-a infuriat; nu a gandit si nu a facut nimic impotriva acelor oameni care l-au nedreptatit, nici impotriva lui Dumnezeu, Care nu il aparase. A ramas smerit si a plecat in alta parte. De aceea, Dumnezeu i-a dat mult ajutor si multa cinstire. In aceeasi noapte, i S-a aratat si i-a spus: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, tatal tau! Nu te teme, ca Eu sunt cu tine si te voi binecuvanta (Facerea 26, 24). Cand dreptul Isaac a auzit aceste cuvinte, s-a bucurat in inima sa si a prins curaj. Iar fagaduinta lui Dumnezeu nu a intarziat sa se implineasca. Iata cata putere are smerenia! Cei care mai inainte il izgonisera, au venit acum sa il intalneasca,   sa-si ceara iertare si sa marturiseasca faptul ca are putere de la Dumnezeu. Am vazut bine ca Domnul este cu tine (Fac. 26, 28). Cine poate fi mai puternic decat acela care Il are pe Dumnezeu alaturi de el?
 

Acum, sa vedem cum a ajuns Iacov, fiul lui Isaac, in pamant strain, alungat fiind de fratele sau, caci mare folos vom avea din aceasta. Iacov iesind din Beer-Seba, s-a dus in Haran. Ajungand insa la un loc, a ramas sa doarma acolo, caci asfintise soarele. Si luand una din pietrele locului aceluia si punandu-si-o capatai, s-a culcat in locul acela (Fac. 28, 10-11). Vezi cata aplecare spre intelepciune avea acest om? Vezi cata simplitate la un tanar ce se tragea dintr-o familie bogata? Sub cap a pus o piatra si s-a intins pe pamant. Si s-a invrednicit sa-L vada pe Domul, Care i-a spus: Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatal tau, si Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme!… Eu sunt cu tine si te voi pazi in orice cale vei merge; te voi intoarce in pamantul acesta si nu te voi lasa pana nu voi implini toate cate ti-am spus (Fac. 28, 13-15).
 

Asadar, daca vrei sa infaptuiesti lucruri mari, sa nu le socotesti mari si nici sa nu ceri rasplata pentru ele. Mereu sa marturisesti ca toate s-au facut prin harul lui Dumnezeu. In felul acesta, adica prin faptele tale, prin recunostinta de care dai dovada, dar si prin smerenie si cumpatare, Il faci pe Domnul datornicul tau si, in acelasi timp, castigi dragostea si bunavointa oamenilor, pentru ca nimeni nu este mai iubit intre oameni decat cel smerit.
 

Insa smerenia ta trebuie sa fie sincera si bogata, nu mincinoasa si parelnica. Trebuie sa fie statornica si sa se manifeste fata de toti oamenii, fie ca sunt prieteni sau dusmani, oameni mari sau neinsemnati. Asemenea, smerenia nu trebuie sa fie numai in purtarea ta, ci mai ales in inima.
 

Poti invata ce inseamna smerenia adevarata, insotita de dreapta socotinta, din urmatoarea pericopa evanghelica. Venind ei in Capernaum, s-au apropiat de Petru cei ce strang darea (pentru Templu) si i-au zis: „Invatatorul vostru nu plateste darea?” (Mat. 17, 24).
 

Vedeti, dar, ca n-au indraznit sa-I vorbeasca lui Hristos, ci i-au vorbit lui Petru, iar acestuia nu i s-au adresat cu vorbe grele, ci cu retinere. Nu L-au batjocorit pe Hristos, ci au intrebat cu sfiiciune Invatatorul vostru nu plateste darea? Chiar daca nu credeau ca este Fiul lui Dumnezeu, Il respectau macar pentru minunile pe care le savarsea.
 

Ce a raspuns atunci Petru? „Ba da” Dar intrand in casa, Iisus i-a luat inainte, zicand: „Ce ti se pare, Simone? Regii pamantului de la cine iau dari sau bir? De la fiii lor sau de la straini?”. Iar Petru a raspuns: De la straini. Atunci, Domnul a zis: Asadar, fiii sunt scutiti (Mat. 17, 25-26). Ce a vrut sa spuna prin aceasta? Ca daca fiii unui rege, adica ai unei tari, nu platesc bir, cu atat mai mult El, Care este Fiul Regelui ceresc si Rege El Insusi, nu ar trebui sa plateasca bir. Cu toate acestea, a spus: Ca sa nu-i smintim pe ei, mergand la mare, arunca undita si pestele care va iesi intai, ia-l, si, deschizandu-i gura, vei gasi un statir (un ban de argint). Ia-l si da-l lor pentru Mine si pentru tine (Mat. 17, 27).
 

Vezi, dar, ca nu refuza sa plateasca bir, nici nu-i spune pur si simplu lui Petru sa plateasca. Plateste dupa ce arata mai intai ca nu este obligat sa faca acest lucru. De ce plateste? Ca sa nu-i sminteasca pe oamenii veniti dupa bir si pe ucenicii Sai. Asadar, nu plateste bir pentru ca ar fi fost silit sa o faca, ci din cauza slabiciunii firii celorlalti.
 

Si din ce pricina nu le spune sa plateasca birul din punga lor? Ca sa arate si de aceasta data ca este Domnul si Dumnezeul Universului si ca este stapan si peste mare. Asadar, a spus, inainte sa se intample, ca din mare va iesi un peste care va avea un ban in gura. Si cu adevarat, din porunca si cu voia Sa, a fost prins pestele care avea in gura banul de argint. Oferind aceasta moneda, marea a aratat supunere fata de Ziditorul ei. Dar si Domnul S-a purtat cu smerenie, caci a platit birul care I s-a cerut. Dumnezeu S-a smerit dinaintea oamenilor, Ziditorul dinaintea zidirii, Binefacatorul dinaintea celor carora le face bine.
 

Asadar, sa nu ne mandrim sub nici un motiv. Sa avem mereu gand smerit, orice izbanzi si virtuti am avea. Daca ne smerim ca vamesul din Evanghelie, drepti vom fi. Suntem drepti? Atunci sa credem cu smerenie ca suntem pacatosi si ne facem de doua ori mai drepti. Pentru ca Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har (Iacov 4, 6).
 

Sfantul Ioan Gura de Aur