Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

 

Biserica  lui  Hristos  dreptmaritoare  praznuieste, o data  pe  an,  pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil impreuna cu soborul tuturor ingerilor, in data de 8 noiembrie.  
Sfintii Parinti nu au ales intamplator aceasta zi de cinstire inchinata Sfintilor Ingeri si Arhangheli pentru ca numarul 8 este simbolul vietii vesnice, iar noiembrie este a 9-a luna de la creatie (care s-a savarsit in luna martie), ca un simbol al celor 9 cete ingeresti. 
 
Prin cuvantul "arhanghel" se intelege "mai mare peste ingeri" sau "cel dintai dintre ingeri", iar "inger" inseamna "vestitor". Arhanghelii au misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari ale lui Dumnezeu si de a le descoperi proorociile cele inalte. Sa nu uitam ca Sfintii Arhangheli sunt cei dintai ingeri mijlocitori intre Dumnezeu si noi oamenii, ei au grija si mila de crestini si-i ajuta pe calea mantuirii mai mult decat ceilalti ingeri.  Dintre toti Sfintii Ingeri, cei mai binefacatori ai oamenilor s-au aratat Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, motiv pentru care se si pomenesc in aceasta zi cu rugaciuni alese si cantari de lauda. Amin. 
 
Sfantul Arhanghel Mihail
 
Sfantul Arhanghel Mihail, este unul din cei mai cinstiti dintre ingeri; el este numit Arhistrateg sau Mare Voievod, conducator al puterilor ceresti. Inainte de facerea lumii, atunci cand Lucifer si o parte din ingeri s-au razvratit impotriva Creatorului, mandrindu-se si dorind sa fie asemenea Celui Preainalt, a inceput a cadea multime de ingeri: din ingeri de lumina, acesti razvratiti au ajuns diavoli  - duhuri rele, slujitori ai raului.
 
Atunci toate puterile ceresti tulburandu-se, a stat Arhanghelul Mihail in mijlocul lor si a strigat:“Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!” - cuvinte rostite astazi in mijlocul Sfintei Liturghii. Vazand cum a cazut vicleanul Lucifer, Sf. Arh. Mihail a laudat cu glas pe Domnul tuturor si a zis: "Sa luam aminte, noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel ce era cu noi; cel ce era lumina, acum intuneric s-a facut. Ca cine este ca Dumnezeu?”  Din clipa aceea a incetat caderea ingerilor, caci toti luand aminte de glasul lui si la greseala ingerilor rai, au cazut inaintea slavei lui Dumnezeu, preamarind numele Lui. 
 
De atunci, de-a lungul istoriei neamului omenesc, Sf. Arh. Mihail, socotit, cum e cu adevarat, Ingerul dreptatii sau al legii dumnezeiesti, s-a aratat de foarte multe ori, in Vechiul Testament si in Noul Testament. Intervine in fata ostirilor dusmanilor, aparand pe cei care cereau lui Dumnezeu ajutor. Apare la Invierea Domnului si el ridica piatra de pe mormant. Si dupa aceea continua sa se arate si sa vesteasca oamenilor voile lui Dumnezeu. 
 
Dar poate cea mai cunoscuta minune a sa este salvarea bisericii din Colose. Mai multi pagani au incercat sa distruga aceasta biserica prin schimbarea cursului a doua rauri astfel incat aceasta sa fie luata de ape. Dar Sfantul Arhanghel Mihail a aparut in mijlocul apelor si, purtand o Cruce, a facut ca raurile sa se opreasca inainte sa ajunga pe pamantul pe care statea biserica, intrand in pamant.
 
Numele Sfantului Arhanghel Mihail e asociat si altor minuni si vindecari, dar el este mai cunoscut pentru rolul sau de capetenie a Bisericii militante. Tot el va fi cel care, impreuna cu ceata arhanghelilor, la sfarsitul veacului va suna din trambita sculand pe cei morti si adunand la judecata toate limbile popoarelor. Amin.
 
Sfantul Arhanghel Gavriil
 
Sfantul Arhanghel Gavriil este Arhanghelul bucuriei; chipul lui frumos, fiinta lui duioasa si buna, totdeauna aduce vesti de bucurie. In iconografie el poarta o floare de crin, simbol al puritatii si bucuriei. El este un simbol al blandetei si bunatatii. Pentru aceasta a fost ales si trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria ca sa-i vesteasca taina cea mare a intruparii Fiului lui Dumnezeu. Tot el a adus vestea zamislirii Fecioarei Maria catre Sfintii parinti Ioachim si Ana. El a vestit in templu Sfantului Zaharia ca sotia sa Elisabeta va naste la batranete pe Sf Ioan Botezatorul. 
 
Arhanghelul Gavriil este cel care ocroteste pe Maica Domnului in Templu, in timpul copilariei sale. Si de-a lungul istoriei Noului Testament, de asemenea se arata de multe ori acest arhanghel al bucuriei. Gavriil a fost de fata la Patimile si la Invierea Domnului. Se considera ca el era misteriosul“tanar imbracat doar cu o fașie de panza…care il urma pe Iisus” (Marcu 14, 51-52). Tot Gavriil a fost cel care a vestit Invierea Domnului Femeilor Mironosite, la mormant.
 
El a cantat cel dintai "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!” (Luca 2, 14).
 
Sfantul Gavriil este, mai ales, ocrotitorul fecioarelor si al familiei crestine; el acopera pe mame, pazeste pe prunci, duce rugaciunile cele fierbinti la Dumnezeu si aduce inapoi implinirea cererilor. Amin.