Ales in ceata sfintilor lui Dumnezeu, Cuviosul Grigorie Decapolitul se bucura de o cinstire deosebita printre credinciosii din tara noastra. La aceasta a contribuit si faptul ca moastele sale intregi se afla inca de la sfarsitul sec. al XV-lea la manastirea Bistrita, in judetul Valcea, ceea ce face sa fie cinstit ca unul dintre sfintii romani.
Sfantul Grigorie Decapolitul s-a nascut la Irinopolis, oras in Decapolea Isauriei Asiei mici, catre anii 780-790, dintr-o familie instarita. Tatal sau, Serghie, era inclinat catre placerile trupesti, in schimb mama sa, Maria, era o femeie foarte evlavioasa. La varsta de 8 ani Grigorie a fost dat la scoala, dovedind dragoste fata de invatatura si felul de viata al monahilor. Revenind in sanul familiei, ducea o viata simpla, fara fast, desi parintii il indemnau la un alt fel de trai. El frecventa biserica, citea Sfanta Scriptura si adesea se retragea in locuri linistite unde staruia in rugaciune catre Dumnezeu, pentru a-l face adevarat slujitor al Sau.
Ajuns la varsta casatoriei, parintii i-au ales o tanara cu care intentionau sa-l logodeasca pe Grigorie, dar acesta, impins de un imbold divin, hotaraste sa se lepede de lume, retragandu-se in munti. Intalnind un episcop al Decapolei, Grigorie este sfatuit sa mearga la o manastire din apropierea Decapolei. Aici insa, staretul, impreuna cu obstea erau simpatizanti ai iconoclasmului, ceea ce va face ca Grigorie sa sufere din aceasta pricina. Astfel, el se va refugia la un unchi al sau dupa mama, Simeon, staret la o alta manastire din jurul Decapolei, unde va ramane timp de 14 ani, nevoindu-se intru cele duhovnicesti, prin practicarea virtutilor. Ravnind insa la o viata desavarsita, va cere binecuvantare sa se retraga singur intr-o pestera pustie. Aici se va lupta cu duhurile necurate, biruind prin puterea rugaciunii, si cu ajutorul harului ceresc.
Astfel, dupa ce s-a curatit de patimile sale, Sfantul Grigorie a fost indemnat de un glas de Sus, ca sa paraseasca pestera si sa mearga in lume, spre folosul sau si al altora. In acest fel, Sfantul va incepe o serie de calatorii. Va merge prin Efes, Proconez, unde va binecuvanta casa unui sarac cu cele necesare trupului, apoi va merge la Histopolis, dupa care va ajunge la Tesalonic. Aici va sta cateva zile la o manastire, dupa care isi va continua calatoria, ajungand la Roma,unde va sta trei luni, unde va vindeca un demonizat. Din smerenie, se va refugia la Siracuza Siciliei, unde se va inchide intr-un turn. Şi aici va vindeca doi indraciti, o femeie si un barbat.
De aici Sfantul va pleca la Hidros, unde va patimi din cauza iconoclastilor, dar este eliberat de episcopul locului. Plecand de aici, va trece printr-o regiune ocupata de mauri, care vor sa-i ia viata Sfantului, insa, printr-o minune dumnezeiasca, mana care dorea sa-l loveasca, paralizeaza, si numai la interventia Sfantului se inzdraveneste.
Putin mai departe va vindeca pe alt demonizat, dupa care se reintoarce la Tesalonic, stabilindu-se la manastirea Sfantul Mina.
Aici, in scurta vreme, Sfantul va deveni cunoscut prin puterea sa de fi vazator cu duhul. Dupa ce prezice moartea unui stalpnic, insarcineaza pe ieromonahul Teodul sa instiinteze pe parintele spiritual al Sfantului ca acesta va trece in curand la cele vesnice.
Dupa ce va mai savarsi cateva minuni prin puterea Duhului Sfant, s-a socotit ca Sfantul este vrednic de a primi preotia, acest lucru fiind dovedit si de virtutile cu care se impodobise: infranarea, saracia, rabdarea, blandetea, apararea dreptei-credinte, pentru care Sfantul a avut o ravna deosebita, mustrand si condamnand cu toata vigoarea pe ereticii iconoclasti.
Dar Dumnezeu ii da Sfantului o boala grea, si vestea despre aceasta ajunge pana la Constantinopol, unde se afla inchis in temnita Simeon, unchiul Sfantului, care patimea din cauza iconoclasmului. Vrand sa-si revada nepotul, Sfantul Grigorie va porni spre Constantinopol, unde il va gasi pe unchiul sau in stare de libertate. La 12 zile dupa sosirea sa la Constantinopol, Sfantul Grigorie va trece in camarile ceresti, dupa cum prezisese, la data de 20 noiembrie 842.
Mormantul sau va deveni repede un loc de pelerinaj, datorita minunilor ce se savarseau la el, astfel ca sfintele sale moaste au fost dezgropate si puse intr-o racla, pentru a fi cinstite dupa cuviinta. Traditia spune ca si uleiul din candela de la moastele Sfantului avea putere tamaduitoare. De altfel, nevoitorul lui Hristos a fost socotit ca sfant inca din timpul vietii sale, si recunoscut ca atare imediat dupa moartea sa.
Moastele Sfantului au stat la manastirea din Constantinopol mult timp dupa moartea sa, probabil pana in anul 1453, cand capitala va cadea sub turci. De aici, ele au fost luate de un demnitar turc, iar de la acesta, in 1498, banul Barbu Craiovescu le-a cumparat si le-a asezat in manastirea Bistrita, ctitorie a sa, unde se afla si astazi.
Legenda spune ca banul Barbu Craiovescu (calugarit la batranete sub numele de Pahomie) isi astepta moartea intr-o temnita la Stambul. In noaptea de dinaintea executiei, marele boier s-a rugat necontenit si cu lacrimi amare la Sfantul Grigorie. S-a rugat pana a pierdut sirul orelor si al gandurilor negre, cand, deodata, s-a trezit intr-o biserica plina de candele si icoane imbracate in argint. Era peste mari si tari, tocmai la Bistrita, inconjurat de cativa calugari, speriati sa vada un om cu straiele rupte si lanturi la picioare, despre care nimeni nu putea spune cum si cand anume a intrat in biserica.
Drept multumire pentru salvarea lui cu totul miraculoasa, Barbu Craiovescu a inceput sa colinde Orientul, pana cand, intr-un tarziu, va gasi moastele Cuviosului Grigorie Decapolitul, tinute cu multa cinste de catre un demintar turc, care, desi musulman, vedea si el sporul adus in casa de lucrarea Sfantului. Cu greu s-a lasat convins turcul sa vanda moastele Cuviosului, si asta numai dupa ce boierul oltean i-a propus sa urce racla pe talgerul unui cantar, iar pe celalalt talger sa puna aur. Demnitarul a acceptat, nestiind ca Sfantul va mai savarsi o minune: pus pe cantar, trupul lui va deveni atat de usor, incat Barbu Craiovescu a indreptat balanta doar cu o mana de galbeni, spre ciuda turcului care ar fi spus: "Ghiaurul la ghiaur trage".
Intampinat cu mare fala si bucurie la Dunare de catre mitropolitul tarii si un intreg sobor de preoti, Barbu Craiovescu a decis sa-l lase pe Sfant sa-si aleaga singur locul si casa. A pus, deci, racla cu moastele Sfantului intr-un radvan tras de cai "neinvatati" si a pornit la drum, decis sa-l lase pe Cuvios sa se duca unde va voi in Oltenia. Caii au ocolit Tismana si Cozia, au trecut pe langa multe alte manastiri valcene, si nu s-au oprit decat la portile Bistritei, de unde nu au mai vrut sa plece sub nici un chip. Sfantul hotarase. Isi gasise, in sfarsit, locul si linistea.
Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul este un mare dar al lui Dumnezeu catre noi. Sa alergam, asadar, cu credinta, la ajutorul Sfantului Grigorie Decapolitul, la adapostul lacrimilor sale! Amin.
Surse: Proloage; Damaschin Coravu Severineanul, “Sfantul Grigorie Decapolitul de la Bistrita - Valcea”