Predica la Inaltarea Sfintei Cruci

 

Iubiti credinciosi, pentru a vorbi mai deslusit despre acest prea sfant praznic al Inaltarii Sfintei Cruci, la care ne-am invrednicit a ajunge, este nevoie sa incepem cu un istoric mai vechi si sa aducem in mijloc niste marturii mult mai de demult, ca sa ne putem da seama cand a inceput si cum a ajuns pana la noi praznicul acesta.

Ati vazut dumneavoastra graul, cand de-abia il bate vantul, sau cand e de o palma numai si cand e aproape sa dea in spic? Daca vei cauta intr-insul si il vei desface cand e aproape sa dea in spic, sau cu vreo luna mai inainte, vei vedea acolo o taina mare. Acolo, in paiul acela, in firul acela de iarba gasesti toata asezarea graului foarte amanuntit, foarte mic se arata inauntru si spicul, si boabele lui, si toate celelalte. Ati vazut papusoiul cand de-abia ii da spicul si de-abia are papusi? Papusa aceea care nici matase nu are, in care se vede ceva foarte mic, e porumbul, care mai tarziu se va face mare, va face si graunte si toata frumusetea lui lasata de Dumnezeu.

 

Iata, asa sunt cele ale dumnezeiestii Scripturi. Prea luminatele praznice, pe care le vedem astazi in Biserica darului, n-au ajuns la noi deodata asa de desavarsite si prea sfinte cum le vedem astazi; nu, ci ele au fost mai intai de-abia in fasa si incoltite in umbra. Si de aceea este nevoie sa vorbim despre umbre, despre fase si despre clipa cand ele de-abia se plamadeau si se urzeau inainte de legea noua, si chiar de legea veche.

 

Mai inainte de a fi Moisi si de a primi legea veche, Patriarhul Iacov, inchipuind Sfanta Cruce, a blagoslovit pe fiii lui Iosif, pe Manasi si pe Efraim, in chipul crucii, a pus mana stanga pe unul si mana dreapta pe celalalt in chipul crucii (Facerea 48, 13-19). Si mai inainte de a muri el, aceia s-au inchinat la varful toiagului sau, adica la lemn, simbolizand crucea inca dinainte de venirea legii vechi.
 

In legea veche, simbolul crucii, adica cel ce umbros o arata pe dansa, il vedem mai intai atunci cand imparatul Aradului a omorat pe israeliti si a omorat pe multi, incat aproape toti incapusera pe mana lui. Si Moisi, nestiind ce sa faca, a inceput a-i indemna pe dansii sa asculte de Dumnezeu, iar ei mai tare carteau, zicand: De ce ne-ai adus pe noi in pustie, de ce ne-ai adus pe noi aici? Nu era mai bine in Egipt?

Si a auzit Dumnezeu cartirea poporului - spune dumnezeiasca Scriptura - si a trimis serpi care muscau cu muscatura de foc, si au omorat multime nenumarata de oameni. Iar Moisi, vazand ca moare atata popor, s-a rugat lui Dumnezeu pentru el. Si atunci a spus Dumnezeu lui Moisi: Fa-le un sarpe de arama, turnat intreg, desavarsit, si sa-l rastignesti, sa-l spanzuri pe el pe un stalp inalt. Si toti cei ce vor fi muscati de serpi sa priveasca la sarpele cel de arama si se vor vindeca (Numerii 21, 1, 5-9). Acesta era simbolul crucii intru totul adevarat, cu mult inainte de veacul Mantuitorului, Care trebuia sa Se rastigneasca pe cruce. Si a zis Dumnezeu lui Moisi: Vezi, spune-le ca toti cei muscati, care vor privi la sarpele inaltat, sa-si inchipuie ca viata lor este acolo si vor trai. Si le-a spus Moisi atunci: Vezi, Israile, viata ta rastignita pe lemn; si toti care priveau la sarpe se vindecau. Si ca aceasta asemanare simbolica si tainica a Sfintei Scripturi a inchipuit cu adevarat pe Hristos, Însusi Mantuitorul a adeverit-o cand a spus: "Si precum Moisi a inaltat sarpele de arama in pustiu, asa se cade sa Se inalte Fiul Omului” (Ioan 3, 14-15).

Dar unde mai vedem taina lemnului crucii si puterea lui? La Mera. Dupa ce a tabarat poporul lui Israil langa Marea Rosie, cale ca la trei zile, au ajuns la o apa mare care se chema Mera. Si poporul si dobitoacele toate erau insetate, si a strigat poporul, cartind, catre Moisi: Ce sa bem? Si cand au vrut sa bea din Mera, nu puteau, caci - arata dumnezeiasca Scriptura - apa Merei era amara si otravitoare, si poporul nu putea sa bea, cu toata setea lui. Si atunci Moisi a strigat catre Dumnezeu: Doamne, ce sa fac? Si a zis Dumnezeu: Ia un lemn si-l arunca in apa si ea se va indulci. Si Moisi a facut intocmai, bagand lemnul in apa, si s-a indulcit apa si a baut poporul si dobitoacele cele insetate si s-au racorit (Iesirea 4, 22-25).

Ce este lemnul bagat in apa Merei? Cum poate un lemn sa indulceasca o apa amara? Iata cum: in viata aceasta, frati crestini, pururea suntem amarati de scarba, si de necazuri, si de ispite, si de boale, si de pagube, si de alte necazuri. Si cand vom privi la lemnul crucii lui Hristos, cum El a rabdat mai mult decat noi, atunci se indulceste necazul nostru si nu mai este amar. Cand ne aducem aminte cate sfinte patimi si preainfricosate a rabdat Hristos pentru noi, se indulceste marea aceasta amara a vietii noastre, pentru ca ne gandim ca noi nu am rabdat nimic pentru dragostea Lui (Sfantul Grigore de Nyssa, Comentariu la viata lui Moisi).

Dar care au mai fost simboalele crucii? Mai inainte inca de venirea lui David, Moisi se lupta in pustie cu madianitii si cu amalecitii si cu alte popoare care se aflau acolo. Si amalecitii biruiau pe Israil; atunci Moisi s-a facut pe sine o cruce, ridicand bratele in sus si inchipuind semnul crucii. Si ridicand Moisi mainile in sus, Israil biruia pe Amalec, iar cand le cobora, Amalec biruia pe Israil. Si vazand preotii Aaron si Or ca Moisi nu mai putea tine mainile in sus, in chipul crucii, atata vreme, pentru ca nu cumva sa biruiasca Amalec, au pus o lespede sub picioarele lui Moisi, sa-l ridice mai sus, si Aaron ii sprijinea o mana, iar Or ii tinea mana cealalta, si-l tineau astfel pe el in semnul sfintei cruci, pana cand poporul lui Israil a biruit desavarsit pe Amalec (Iesirea 17, 8-13).

Deci toate acestea sunt simboale preavechi ale crucii.

Dar ce este crucea lui Hristos? Daca o vor lua asa simplu, sunt doua lemne puse de-a curmezis. Iar daca vom cauta taina cea mare care este in ea si taina mantuirii neamului omenesc care s-a tesut in ea, vom vedea altceva. Crucea lui Hristos este mai intai Altar. Pentru ce? Pentru ca pe dansa S-a jertfit Mantuitorul lumii, Iisus Hristos, Care cu preascumpul si preasfantul Sau Sange o a sfintit pe ea si pe noi ne-a rascumparat. Iata ce spune Apostolul Pavel in epistola sa cea catre evrei: "El (Hristos) a intrat o singura data in Sfanta Sfintelor, nu cu sange de tapi si de vitei, ci cu insusi sangele Sau, si a dobandit o vesnica rascumparare. Caci daca sangele tapilor si al taurilor si cenusa junincii, stropind pe cei spurcati, ii sfinteste spre curatirea trupului, cu atat mai mult sangele lui Hristos, care, prin Duhul cel vesnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfa fara de prihana, va curati cugetul vostru de faptele cele moarte, ca sa slujiti Dumnezeului celui viu” (Evrei 9, 12-14).

Ce mai este Crucea? Crucea este arma cu care Mantuitorul lumii, Dumnezeu, a biruit pe diavolul. Si zic dusmanii Crucii ca noi trebuie sa cinstim numai pe Hristos, dar nu si crucea, ca - zic ei - crucea e o maciuca cu care a omorat pe Hristos. Blestemata este parerea aceasta. Scriptura ne arata ca David a taiat capul lui Goliat. Dar cu ce? Cu o sabie, si sabia aceasta o socotea poporul sfanta, si era tinuta in Sfanta Sfintelor, in cortul cel sfant, invelita intr-un vesmant, langa efod, pentru ca cu dansa biruise David pe Goliat (I Regi 21, 8-9). Asa si aceasta biruitoare arma a lui Hristos, cu care s-a biruit satana si puterile intunericului, trebuie pastrata in loc de cinste, cu toata sfintenia. Pentru ce? Pentru ca a fost arma cea puternica a lui Hristos, cu care a biruit pe Goliat cel nevazut, pe satana (I Corinteni 1, 18).

Ce mai este Crucea lui Hristos? Crucea lui Hristos este pecetea Dumnezeului Celui Viu. Unde aflam noi aceasta? Cautati in Scriptura veche si vedeti acolo pe Proorocul Iezechiel, ce spune ca a venit mania Domnului peste Ierusalim pentru faradelegile si rautatile poporului. Si Iezechiel a vazut o vedenie si un inger al Domnului care striga cu glas mare: Alergati pe ulitele Ierusalimului si insemnati pe frunte pe robii Dumnezeului Cel Viu cu litera Tau, adica T - care are forma crucii - si cand va veni sabia Domnului, va cruta Dumnezeu pe toti cei insemnati pe fruntile lor. Si a fost ca a venit sabia Domnului de la tanar pana la batran si numai cei insemnati pe fruntea lor de ingerul Domnului erau scutiti de primejdie si de moartea sabiei (Iezechiel 9, 4-6). Dar aceasta e in legea veche.

Avem insa alte marturii mai puternice in legea noua. Dumnezeiescul Ioan Evanghelistul, dupa ce arata descoperirile cele mari despre sfarsitul lumii, despre taina intruparii lui Dumnezeu Cuvantul, spune: "Am vazut, apoi, alt inger care se ridica de la Rasaritul Soarelui si avea pecetea Viului Dumnezeu. Îngerul a strigat cu glas puternic catre cei patru ingeri, carora li s-a dat sa vatame pamantul si marea, zicand: Nu vatamati pamantul, nici marea, nici copacii, pana ce nu vom pecetlui, pe frunte, pe robii Dumnezeului nostru” (Apocalipsa 7, 2-3).

Dar ce mai este Crucea lui Hristos? Am vazut ca este Altar, ca este arma si pecete a Dumnezeului Celui Viu. Ce mai este Crucea lui Hristos? Este pricinuitoarea inaltarii si preainaltarii lui Iisus Hristos. Crucea este motivul si pricina si mijlocul prin care S-a inaltat Domnul nostru Iisus Hristos mai presus de tot numele. În epistola sa cea catre filipeni, Apostolul spune ca, prin dragostea cea catre noi, Fiul lui Dumnezeu "S-a omorat pe Sine, ascultator facandu-Se pana la moarte - si inca moarte de cruce. Pentru aceea, si Dumnezeu L-a preainaltat si I-a dat Lui nume care este mai presus de tot numele, ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamantesti si al celor de dedesubt” (Filipeni 2, 8-10).

Vedeti, fratilor, cata cinste Ii aduce lui Hristos Crucea? L-a preainaltat Dumnezeu-Parintele pe Dumnezeu-Cuvantul, pentru ca a rabdat moarte, ba inca moarte de ocara si moarte de cruce, si L-a suit pe El mai presus de toata stapania si incepatoria si domnia.

Ce mai este Crucea lui Hristos? Crucea lui Hristos este steagul si, daca vreti, emblema. Este stema si steagul lui Hristos, care va straluci mai inainte de sfarsitul lumii nu numai pe pamant, ci si pe norii cerului - cum spune Evanghelistul: "Si atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului” (Matei 24, 30). Deci, iata cat de mare lucru si cat de mare taina s-a lucrat prin Cruce: s-a lucrat mantuirea neamului omenesc. Ca a zis Isaia Proorocul: "Inaltati un steag pentru neamuri” (Isaia 62, 10). Vedeti steagul dinaintea lui Iisus Hristos: Sfanta Cruce care inalta toate popoarele spre Cel ce sufera, spre Cel ce ramane in veac in cer si pe pamant (Matei 24, 30).

Asadar, iubitii mei frati, v-am aratat cateva simboale si cateva marturii ale Scripturii privitoare la cruce, mai inainte si dupa venirea lui Hristos.

Si acum sa incepem a spune cum a luat fiinta taina acestui praznic de astazi, cum a ajuns sa se praznuiasca Înaltarea Sfintei Cruci. Iata cum: "Constantin cel Mare, care a fost primul imparat al crestinilor, mai inainte de a fi el imparat, a fost fiul lui Constantin Clorus, care imparatea in Galia, Franta de astazi, fiind om bland si nepersecutand pe crestini. Si a inceput Constantin razboi impotriva lui Maxentiu, care stapanea o parte a marelui imperiului roman, cea cu Roma, tiranizand peste masura pe supusii sai. Dar era foarte ingrijorat Constantin, caci auzise despre Maxentiu ca are ostiri nenumarate si este mai bine pregatit decat dansul. Si trecand muntii din nordul Italiei, ca sa vie spre Maxentiu, nu stia ce sa faca: sa se intalneasca cu el, sa bata razboi, sau mai bine sa trimita soli de pace? Si in aceasta nedumerire si grija a lui, deodata a vazut la amiaza, pe cer, o cruce de stele care straluceau mai mult decat razele soarelui, si imprejurul ei erau litere romanice, tot cu stele inchipuite, prin care se scria: "Intru acest semn vei invinge!” [In hoc signo vinces]. Vazand semnul cinstitei cruci, marele Constantin, desi inca neavand credinta deplina, a cunoscut ca este semnul crestinilor si a poruncit mai intai de toate sa se faca o cruce de aur, dupa chipul aceleia care i s-a aratat lui pe cer, ca sa se poarte inaintea ostirilor sale. Si mergand impotriva lui Maxentiu, a dobandit biruinta mare. L-a biruit, i-a sfaramat ostirile, l-a inecat in apa Tibrului si a intrat cu mare triumf in Roma, unde pana astazi se afla Arcul lui Constantin sau Arcul de Triumf, pe unde Constantin cel Mare a intrat biruitor. Si cunoscand el taina crucii si puterea Celui rastignit pe dansa, a cugetat mult la puterea credintei crestinesti si s-a botezat de Sfantul Silvestru, si el, si maica lui. Dupa aceasta, a trimis pe maica lui, pe Sfanta Elena, la Ierusalim, sa caute crucea lui Hristos, semnul biruintei care i-a ajutat lui impotriva lui Maxentiu. Si s-a dus imparateasa Elena si a rascolit tot Ierusalimul, ca era foarte greu sa gaseasca acest sfant lemn. Caci unde fusese mormantul Domnului era capistea zeitei Venera, si la Betleem - unde S-a nascut Domnul - era zeul Apolon, si la Golgota erau alti zei si alti idoli, iar cetatea Ierusalimului nu se mai chema Ierusalim, ci Aelia Adriana, dupa numele paganului imparat roman Adrian, care facuse toate aceste schimbari. Uraciunea pustiirii statea in locul cel sfant. Deci a venit Elena imparateasa, cautand si sfaramand idolii si capistile, si cu mare greutate a gasit mormantul lui Hristos, plin de pietre si noroi, astupat de acest pagan imparat care a vrut sa stearga numele lui Iisus de pe fata pamantului. Ati vazut unii si Betleemul si Golgota, ati vazut desigur biserica Golgotei si a mormantului Domnului, ca era aproape locul unde a fost rastignit Domnul de cel unde a fost ingropat, cum spune Evanghelistul Ioan, anume ca era mormantul in gradina, aproape de locul unde fusese rastignit Iisus, si acolo L-au pus pe El. Deci a unit aceste doua locuri, mormantul Domnului si Golgota, intr-o singura biserica ("Viata Sfintilor Împarati Constantin si Elena”, in Istoria Bisericeasca a lui Eusebiu din Cezareea, cap. 25-30).

Si cand au gasit cele trei cruci, era mare nedumerire si nu stiau care dintre ele e a Mantuitorului. Mai intai cu mare greutate le-au gasit, pentru ca nu voia sa spuna nimeni dintre evrei unde sunt, fara numai un oarecare evreu cu numele Chiriac, stiind unde era ascunsa crucea de stramosii lui, a spus si le-a aratat imparatesei Elena. Si pe acest Chiriac l-au hirotonit Sfintii Parinti preot si mai apoi a fost patriarh al Ierusalimului 12 ani (Proschimentarul Ierusalimului, Bucuresti, 1852, pp. 76-80). Si cand au adus crucea cea de viata facatoare si celelalte doua cruci, fiind in nedumerire imparateasa Elena, caci nu stia care e a lui Hristos, a trecut pe acolo un mort, pe care-l duceau la groapa, si au pus asupra lui mai intai doua dintre cruci si nici un semn nu s-a facut. Iar cand s-a pus peste mort crucea lui Hristos, acesta s-a sculat din sicriu si, punand mana pe cruce, a zis: "Asta-i crucea cea de viata facatoare a lui Iisus Hristos, Mantuitorul lumii”. Si asa s-a intarit toata lumea in credinta in Sfanta Cruce a lui Iisus Hristos, pe care, luand-o cu mare cinste Patriarhul Macarie, a ridicat-o pentru ca sa o vada tot poporul. Si dupa ce s-a vazut minunea aceea, multe, nenumarate minuni s-au facut cu puterea Sfintei Cruci, acolo si in toata lumea. Si de atunci, de cand au inaltat Sfanta Cruce imparateasa Elena si Patriarhul Macarie in Ierusalim, s-a luat obiceiul sa se praznuiasca aceasta sarbatoare la 14 septembrie, in amintirea Inaltarii cinstitei si de viata facatoarei Cruci a lui Hristos (Cuvant la Înaltarea Sfintei Cruci; prolog, la 14 septembrie).

Iubiti credinciosi, am amintit cate ceva din insemnatatea Sfintei Cruci. Dar sa venim la alte minuni si la alte taine ale crucii. Oare de cate feluri este crucea, fratilor? In cuvintele dumnezeiestilor Scripturi, intelesul crucii este talcuit in mai multe feluri, dar in linii generale, in doua. Ea are un inteles duhovnicesc si unul material. Intelesul duhovnicesc il avem atunci cand ne aducem aminte de toate suferintele si patimile cele preainfricosate ale Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, si zicem ca El a purtat crucea suferintei pana la moarte - si moarte de cruce. In acest inteles se cuprind si cele ce se spun de catre Mantuitorul in Evanghelie: "Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).

Iar crucea materiala este chiar propriu-zis crucea aceea pe care a dus-o Mantuitorul in spate. Ati auzit cum Evanghelia de astazi zice: "Si ducandu-Si crucea, a iesit la locul ce se cheama al Capatanii, care evreieste se zice Golgota. Unde L-au rastignit…” (Ioan 19, 17-18). Auzi: "ducandu-Si crucea” - crucea lui Hristos. Si mai zice Evanghelia de azi: "Si stateau langa crucea lui Iisus Mama Lui si sora Mamei Lui, Maria lui Cleopa, si Maria Magdalena” (Ioan 19, 25). Cand zice ca "stateau langa crucea Lui”, sa stim ca tot de crucea cea de lemn se vorbeste.

Dar de ce Mantuitorul, in drum spre Golgota - calea durerii -, a ingaduit sa duca un om crucea Lui, de la o vreme inainte, anume Simon Chirineanul? Stiti de ce? Pentru ca la patima lui Hristos n-a patimit Dumnezeirea, ci numai Hristos ca om. Daca ar fi voit Dumnezeirea sa o ajute pe firea omeneasca, Hristos putea sa duca si muntii si tot pamantul pana la Golgota. Dar atunci El patimea ca un om, si ca om a avut nevoie sa fie ajutorat. Cine mergea cu crucea in spate? Cine o tinea si inseta si era ranit? Cine o purta? Firea omeneasca a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Deci, ca om, El slabise si avea nevoie de ajutorul altui om sa duca crucea pana la groapa. Asa spun dumnezeiestii Parinti: ca si noi uneori trebuie sa fim ajutorati de fratii nostri in necazuri si in scarbe, ca sa putem duce crucea suferintelor pana la usa mormantului. Dar crucea Mantuitorului Iisus Hristos, pe care a dus-o Simon Chirineanul in spate si a dus-o si El, si langa care stateau Maica Domnului si celelalte femei mironosite, este crucea cea materiala, crucea propriu-zisa, crucea lui Hristos cea din lemn, cea din materie. Mare nebunie fac toti acei care, desi isi zic "credem”, nu cinstesc crucea lui Hristos. Ei primesc crucea numai ca simbol tainic, adica numai crucea spirituala, iar pe cea materiala nu o recunosc. Indoit este omul, avand o parte vazuta si una nevazuta, fiind alcatuit din trup si din suflet. Îndoita deci este si crucea, una materiala, la care se inchina si cu care se insemneaza si pe frunte, si alta spirituala, in suflet, adica hotararea de a rabda cu dragoste toate necazurile pentru a implini poruncile lui Hristos (I Corinteni 6, 20).

Fratii mei, sa vorbim si in alt inteles despre cruce. Multe trebuie spus ca sunt crucile: este crucea celor casatoriti, este a celor feciorelnici, este crucea celor bolnavi, este crucea celor calatori, este crucea ostasilor, si multe mii de feluri de cruci, dar toti trebuie sa duca o cruce pentru dragostea lui Iisus Hristos, ca sa se poata mantui. In Urmarea lui Hristos se spune: "Omule, daca te numesti urmator al lui Hristos, nu se poate sa nu mergi pe calea Lui, caci altfel nu te poti mantui”. Hristos a aratat calea imparateasca catre cer. Daca El a socotit de mare nevoie sa sufere pentru neamul omenesc, si daca a vazut ca firea omeneasca are nevoie sa se tamaduiasca de placeri si de durere, si ne-a calauzit, aratandu-ne noua calea aceasta - ca fara cruce nu este mantuire -, apoi nebun este acela care crede ca poate sa se mantuiasca fara suferinta, fara rabdare si fara barbatie mare de cuget in toate imprejurarile vietii. Cel casatorit are crucea sa: trebuie sa nasca atatia copii, cati ii da Dumnezeu, sa-i creasca in frica si certarea Domnului, sa sufere toate chinurile legate de aceasta crestere. Cel intelept si credincios isi da seama cu cata greutate se naste un copil, cu cat necaz se creste si mai ales cata durere are adevaratul parinte cand il vede neascultator, si sufera el pana ce il vede om pe lume. Cei casatoriti au crucea de a munci, de a se osteni, de a lua masuri de curatenie in casatorie, asa cum sunt ele randuite de Sfanta Biserica, de a face milostenie, de a castiga cu truda si osteneala existenta lor si a copiilor lor - si alte multe.

Cei feciorelnici au o alta cruce, mai frumoasa decat a celor casatoriti. Caci zice Pavel ca bine este tinerilor sa se casatoreasca, dar mai bine sa ramana asa (I Corinteni 7, 38). Cei necasatoriti duc o cruce grea, ei duc razboi cu firea. Caci ce este monahul? "Este sila necontenita a firii si taierea voii pana la moarte” (Sfantul Ioan Scararul, Cuvantul IV).

Monahul este un om de jertfa, care se jertfeste pururea pentru dragostea lui Iisus Hristos si care pentru dragostea Lui renunta la toate placerile lumii si ale trupului. Pururea se smereste, pururea posteste, pururea privegheaza, pururea se osteneste, pururea plange. Niciodata mintea lui nu este fara grija pe pamant si nici nu poate sa fie, caci are luptatori impotriva ca nisipul marii! Deci monahul are o cruce intr-o anumita privinta mai grea, pentru ca mai cinstita este fecioria decat nunta, dupa cum a inteles Pavel Apostolul, cand a zis: "Cel ce isi marita fecioara bine face; dar cel ce n-o marita si mai bine face” - aratand ca mai buna este curatenia, fecioria cea desavarsita a trupului si a sufletului (I Corinteni 7, 25-40). Deci crucea celor din feciorie este mai grea, dar mai mare plata vor lua de la Hristos.

Este apoi crucea celor bolnavi. Celui bolnav, stiti cu totii, i se pare noaptea un an, nici bucate nu sufera, nici bucuria lumii nu o simte. Duce o cruce grea, sarmanul, si ferice de cel ce poate rabda in boala ca Iov, caci acela mare plata va lua. Crucea celui din boala ii smereste si sufletul, si trupul, iar de la cel bolnav nu cerem nici post, nici metanie, ci numai doua lucruri cerem, cum spune dumnezeiescul Parinte Efrem Sirul: "De la omul bolnav doua lucruri cere Dumnezeu: rugaciunea si multumirea”. Sa se roage lui Dumnezeu necontenit, spre osteneala duhului pe care o poate face pana la ultima suflare. Si sa multumeasca lui Dumnezeu pentru boala sau crucea pe care i-a dat-o lui pana la sfarsit, si va avea cununa de mucenic. Asa au purtat crucea sfintii martiri, asa sfintii pustnici, asa crestinii cei buni, asa cei bolnavi care au avut credinta tare in Hristos.

Sa stiti deci ca nimeni de pe pamant, din cei care sunt botezati in numele Sfintei Treimi, nu se poate mantui fara cruce. Se spune in Urmarea lui Hristos: "Omule, daca vrei sa lepezi o cruce, nenumarate cruci vor veni asupra ta”. Cine ia crucea cu multumire si cu dragoste pentru Mantuitorul, si e foarte multumit cand e certat de Dumnezeu, cu pagube, cu scarbe, cu ocara, cu foame, cu sete, cu boala, cu robie, cu necaz, cu intristare - acela e urmator al lui Hristos. Sa duca cu bucurie crucea sa, aducandu-si aminte ca crucea lui Hristos a fost cu atatea milioane si milioane de ori mai mare decat crucea lui, fiindca a rabdat fiind fara de pacat si atatea patimi cate nu poate cuprinde mintea omeneasca.

Iubiti credinciosi, sa mai stiti despre Sfanta Cruce si aceasta: cand faceti semnul Sfintei Cruci, sa-l faceti drept pe chipurile voastre, ca sa nu rada dracii de batjocura pe care o faceti. Faceti impreunand aceste trei degete - simbolul Sfintei Treimi - si puneti intai la frunte, in numele Tatalui, apoi la buric, in numele Fiului, ca S-a coborat din cer pentru mantuirea noastra, si apoi in umarul drept si in umarul stang, prin care se leaga dragostea lui Dumnezeu de om si de mantuirea noastra, ca prin Duhul Sfant tinem legatura cu Dumnezeu Parintele, cu Fiul si cu Duhul Sfant; acestea ne invata Sfantul Ioan Gura de Aur in cuvantul la cruce.

Ce sa va mai spun? Am sa va spun o istorioara, ca sa vedeti ca taina crucii s-a repetat uneori si in chip vazut. Iata ce s-a intamplat. Într-o casa oarecare bolea un biet crestin sarac si era aproape de moarte. Neavand cui sa vanda casa, a lasat-o cu chirie unui evreu pentru un timp, spunandu-i: Uite, stai aici, ca eu acuma mor si la urma va ramane la niste nepoti ai mei. Si cand a murit crestinul acela, a ramas in casa aceea o icoana a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului Iisus Hristos. Evreul acela, nefiind cu ura tare catre crestini, a lasat icoana pe perete si-si vedea de treburile lui. Dar a venit intr-o zi la dansul alt evreu si i-a zis: Mai, dar cum stai tu in casa, cu icoana? Uite icoana lui Hristos! Iar el a raspuns: Asa am gasit casa cand am venit si nu mai iau icoana de la locul ei; n-am indraznit s-o iau, ca am auzit ca acela-i lucru sfant, e Hristos. Insa acela fiind mai rau si mai necredincios, a cerut icoana si nu s-a lasat pana ce nu i-a dat-o. Si a luat icoana Mantuitorului de acolo, si ducand-o cu sine, undeva la o casa a lui de departe, a chemat si pe altii si le-a zis: Sa facem si noi cu icoana lui Hristos cum au facut parintii nostri! Si au pus icoana pe un stalp si au rastignit-o cu cuie. Unde erau mainile Mantuitorului pictate au batut cuie si, dupa ce au pus icoana acolo, au inceput a lovi in fata ei, si-si bateau joc de sfanta icoana a Mantuitorului. Unii il scuipau, altii strigau: Na, coboara-Te de pe cruce, cum am auzit ca spune in Evanghelie! Altii spuneau: Mantuieste-Te pe Tine, daca esti Hristos; coboara-Te de pe cruce! Si in fel si chip, dupa cum au facut parintii lor, au facut si ei icoanei Mantuitorului, ca sa faca macar in simbol cele facute de parintii lor, sa le urmeze rautatea. Iar unul din ei a zis: Eu am auzit ca la evrei unul L-a impuns cu sulita in coasta. Si in batjocura, cum radeau ei acolo, au luat o sulita si au impuns icoana. Dar deodata, cand au impuns-o, a inceput sa curga sange mult si i-a cuprins spaima pe toti, si au fugit la scoala lor si au spus rabinului: Iata ce am facut noi: am rastignit icoana lui Iisus Hristos si, cand am impuns-o, a curs sange! Si a venit invatatorul lor, rabinul, si a vazut adevarul. Apoi a zis: Vedeti, acum s-a stabilit mai tare si mai clar decat toate ca parintii nostri au fost ucigatori de Dumnezeu Cel Viu si de omul Iisus Hristos. Deci, daca a curs sange din icoana aceasta uscata de lemn, suntem toti vinovati de sangele Lui si trebuie sa ne botezam. Si, ducandu-se la scoala cu icoana aceea insangerata, s-au botezat toti aceia, toata scoala lor si mult popor evreiesc a trecut la dreapta credinta, vazand sangele lui Hristos curgand din Sfantul Sau Trup zugravit pe icoana, dupa atatea sute de ani de la rastignirea Sa pe Golgota (Prolog, luna mai).

In India, unii dintre misionarii nostri crestini predica Evanghelia cu foc, mai ales cei catolici. Un biet misionar a reusit intr-o comuna sa converteasca la credinta crestineasca vreo cateva familii din hindusii aceia, credinciosi ai lui Brahma Krisna. Si aceia, convertindu-se la crestinism, in satul lor a ridicat misionarul o troita, o cruce a lui Iisus Hristos, a sculptat-o din lemn si pe ea [l-a reprezentat] pe Mantuitorul in marime naturala si L-a impodobit frumos. Se duceau cei ce crezusera in Hristos, se inchinau dinaintea Mantuitorului rastignit pe cruce, la acea sfanta troita. Iar ceilalti pagani, care erau multi, dupa cum sunt si astazi, au pornit cu ura asupra acelor putini crestini, si-i bateau, si-i ucideau, martirizandu-i, pentru ca au crezut in Hristos. Ba au inceput sa batjocoreasca si crucea Mantuitorului. S-au dus la acea troita unde era Mantuitorul rastignit si au inceput a-L batjocori pe Mantuitorul pe cruce, si-L bateau cu ciomegele, si-L scuipau, si-I ungeau crucea cu murdarii. Iar cand erau in toiul acestor batjocuri, Mantuitorul de pe cruce a intors fata la dreapta, spre ei, si a zis: De ce Ma batjocoriti? Si cand au vazut ei ca S-a intors ca un viu cu fata Cel pe Care Il scuipau, si ca i-a intrebat de ce Il batjocoresc, cativa au murit de frica acolo. Iar ceilalti au dat fuga la invatatorii lor in legea sanscrita pagana si au spus: Hai sa vedeti o minune: noi L-am batjocorit pe Hristos si am vazut cu ochii nostri cum a intors fata si a zis catre noi: "De ce ma batjocoriti?”. Si au mers cu totii, si cand au vazut si invatatorii lor ca Mantuitorul sta cu fata intoarsa, s-au speriat si toti s-au botezat, si mare cutremur i-a cuprins pe locuitorii din tinutul acela. Si acolo unde a fost sfanta troita, se afla azi o catedrala mare. Iar acea cruce dumnezeiasca, cu Mantuitorul Care Si-a intors fata, a fost si este pana astazi in altarul acelei catedrale. Si asa Mantuitorul a bagat groaza in cei ce-L batjocoreau, numai ca sa-i intoarca pe dansii pe calea pocaintei.

 

Deci, fratii mei, daca numai atata semn de la crucea lui Hristos a fost in stare sa faca pe oameni sa moara de vii, sa-i intoarca la pocainta si sa trezeasca atatea suflete, ce va fi oare cand va veni Mantuitorul pe norii cerului si cand Crucea lui Hristos va straluci de milioane de ori mai mult decat soarele si va fi adusa pe norii cerului cu putere si cu slava multa, de milioane si milioane de arhangheli si ingeri?! Cand vor suna trambitele si cand langa Sfanta Cruce - cum spun Sfintii Parinti - va aparea si buretele, si cocosul cu sulita, si varga cea de isop, caci toate semnele prea infricosatelor patimi vor veni langa Crucea Sa?!

Iar in urma ei va veni cortul legii vechi, adica chivotul cel din Silo, primul cort pe care l-au facut evreii; ca spune Evanghelistul Ioan in Apocalipsa, desi acoperit, ca a vazut pe cer cortul lui Dumnezeu cu oamenii. Deci va veni si sicriul legii vechi, va veni si Sfanta Cruce pe norii cerului, ca sa arate ca vine Dumnezeul cerului si al pamantului, Iisus Hristos. El este Cel ce-a venit si S-a rastignit pe cruce pentru noi si pentru mantuirea noastra.

Iubiti credinciosi, trebuie sa va mai spun un lucru. Noi nu putem spune nici cat ai lua o lingura de apa din ocean, fata de cate ar trebui sa vorbim despre cinstea preasfintei si de viata facatoarei Cruci a lui Hristos. Suntem in timpul dumnezeiestii Liturghii, mai sunt si alte lucruri de facut ca sa ispravim dumnezeiasca slujba. V-am spus acestea, ca sa ramana scris cu slove de aur in mintile si in inimile dumneavoastra, de la praznicul Înaltarii Sfintei Cruci.

Deci toti, care vrem sa ne mantuim, trebuie sa ducem cu dragoste si cu bucurie o cruce, pentru mantuirea noastra. Si sa fim inchinatorii Crucii lui Hristos, si a celei vazute si sfintite, pentru ca indoit este omul si indoita este crucea.

Deci, inca o data: crucea spirituala este sa rabdam toate necazurile si toate scarbele pentru imparatia cerului, iara crucea materiala este aceea pe care o facem noi din aur, din argint, din lemn sau din orice alta materie.

Dar zice dumnezeiescul Damaschin in Dogmatica lui: "Macar din aur sau din pietre scumpe de ar fi facuta crucea dupa chipul ei, anatema celui ce s-ar inchina la acea materie” (Sfantul Ioan Damaschin, Dogmatica, cap. XI, pp.254-258).

Deci, nu ne inchinam materiei din care e facuta crucea, ci ne inchinam semnului Fiului Omului, cand vedem ca e facuta crucea asa cum ne inchinam de veacuri la ea.

Domnul Dumnezeu si Prea Curata lui Maica si Prea Sfanta si de viata facatoarea Cruce a lui Hristos sa ne ajute noua, pacatosilor, sa ducem cu bucurie si cu dragoste crucea la piepturile noastre, in mainile noastre si in toate faptele noastre, si sa ne inchinam crucii materiale cu evlavie si cu dragoste, caci este semn si steag al Domnului nostru.
 

Iar cea spirituala s-o avem pururea in minte si in suflet, adica sa fim gata cu inima noastra de a suferi toate necazurile si toate ispitele, toate pagubele si toate boalele, pentru mantuirea sufletelor noastre. Amin.

 

Parintele Ilie Cleopa