Pilda datornicului nemilostiv
Frati crestini,
Evanghelia a inceput cu indemnul iertarii celor care ne gresesc, indemn pe care il intalnim si in rugaciunea Tatal nostru. Mai sunt si alte locuri in sfanta Evanghelie in care bunul Iisus insista pentru iertare si pentru starea de impacare intre noi. De pilda, este un loc in care Mantuitorul Hristos spune asa: „Cand iti aduci darul tau la sfantul altar, daca pe cale iti amintesti ca ai ceva impotriva cuiva, du-te intai si te impaca din inima cu acela, fiindca altfel darul tau nu poate fi primit”.
In aceasta seara s-a citit o Evanghelie foarte puternica despre acel om bogat si mare care este insusi Dumnezeu, a imprumutat cu zece mii de talanti pe o sluga a sa si vazand ca acela nu are cu ce plati, i-a iertat toata datoria. Si ati vazut mai departe ce s-a intamplat: cel care fusese iertat intalneste pe cale un datornic al sau care ii datora o suma foarte mica, o suta de dinari, si care nu avea, sarmanul, sa-i dea inapoi. Iar cel care abia fusese iertat il strange de gat sa-i dea banii pe loc. Era un mare contrast intre bunatatea stapanului si acea zgarcenie cumplita, pentru ca o suta de dinari era o nimica toata. Prietenii celui sugrumat au adus la cunostinta stapanului gestul lui, iar stapanul l-a arestat indata si l-a pedepsit sa dea inapoi toata suma de bani pe care o datora, ceea ce era imposibil, pentru ca aceasta suma era cumplit de mare – sau sa o rascumpere prin suferinta.
Aceasta parabola este o forma prin care Iisus ne spune ce ne asteapta daca nu iertam celor ce ne gresesc noua intr-un fel sau altul. Este aceeasi idee pe care o subliniaza mereu Mantuitorul in intreaga Lui viata pamanteasca: daca nu iertam, nu ni se iarta.
Noi ne purtam adesea fata de semenii nostri ca datornicul din parabola aceasta. Desi noua ni se iarta foarte mult, noi nu iertam decat foarte putin sau deloc. In schimb, cerem cu neobrazare sa fim iertati mereu, ca si cand Dumnezeu nu ar vedea fatarnicia si rautatea noastra. Pentru ca si noi avem mare nevoie sa fim iertati si ni s-a pus o conditie foarte usoara: „Daca veti ierta oamenilor greselile lor, si voua vi se vor ierta greselile voastre”.
Sa biruim din noi orgoliul, iertand pe semenii nostri si pe baza acestei iertari foarte mici sa dobandim vesnicia, asta ni se cere. „Cu ce masura masori, ti se va masura”; „nu judecati, ca sa nu fiti judecati”; „iertati, si se va ierta voua” – conditii foarte usoare, frati crestini! Numai sa avem noi acest curaj al smereniei, bunatatea si smerenia inimii, ca sa putem ierta cu adevarat… De asta ni se da aceasta parabola acum, la inceputul postului, pentru ca sa putem duce cu adevarat o viata de rugaciune, ajutata de milostenie si de post, pentru ca toate acestea sunt impreuna in acest urcus duhovnicesc.
Dar de ce suntem datori sa iertam? In primul rand, daca nu iertam, facem din viata noastra un adevarat iad. Sfintii Parinti ne spun ca iertarea este fiica mai mare a dragostei. Cine nu poate ierta, acela nu poate nici sa iubeasca. Si cine nu-i poate iubi pe oameni, acela nu-L poate iubi nici pe Dumnezeu. Si ca sa-L putem iubi pe Dumnezeu, trebuie in primul rand sa fim impacati cu semenii nostri. Sa iertam pentru ca sa putem trai in buna intelegere cu oamenii si cu Dumnezeu. Pentru ca noi nu putem trai izolat, noi avem nevoie unul de altul — cum cei dintr-o familie au nevoie unul de altul, sau cei din fabrica sau de la un birou trebuie sa comunice unii cu altii. Inchipuiti-va ca toti acesti functionarii sau muncitori ar fi certati intre ei, pentru ca din diferim motive si-au spus niste cuvinte jignitoare sau cineva dintre ei a semanat vrajba si ura. Si ei, fiind certati cu totii, tac cu totii… Ar fi o mare tacere de inmormantare.
De aceea ni se spune: „Sa nu apuna soarele peste mania voastra“, pentru ca daca trec mai multe zile fara sa ne impacam, raul si ura cresc in noi. Si daca este vorba de un grup de oameni, ura aceasta se exprima intr-o tacere cumplita, o tacere in care clocoteste mania si rautatea. Se cearta in gand si din cand in cand rabufnesc in afara insulte si amenintari, chiar batai, pana la sange si pana la crima. O asemenea viata este cumplit de apasatoare - o viata de iad. Chemam iadul in noi, il chemam in viata noastra prin rautate si neputinta de a ierta.
Sunt familii in care se intampla aceasta, familii in care sotii nu vorbesc cu lunile, pana ce ajung la divort. Sunt frati sau rude sau prieteni care, din cauza unor intrigi, s-au certat si in loc sa se impace de indata, au tacut si supararea s-a adancit si s-a invechit si acum le vine foarte greu sa se impace.
Cum poate un asemenea inrautatit sa se roage? Cui sa se roage? Se roaga lui Dumnezeu? Dar Dumnezeu i-a pus conditia: „iarta, ca sa te iert”.
Sunt si cazuri mai grele. Dupa ce s-a pornit contra celuilalt, se roaga lui Dumnezeu sa-l pedepseasca crunt pe dusman, facandu-I in ciuda lui Dumnezeu. Dumnezeu ii porunceste sa ierte si el il roaga sa-l faca praf si pulbere pe dusmanul sau: „Sa-l trasneasca Dumnezeu!” - este o expresie de rautate profunda. In loc sa te gandesti ca si tu gresesti si ca faci un efort sa impaci propriul tau suflet, incepi sa blestemi si sa rascolesti ura.
Sunt vecini care s-au certat si cand se intalnesc nu stiu incotro sa se uite, ca sa nu se vada unul pe altul. Ma intreb: asemenea oameni - care de obicei sunt crestini si au nevoie si ei de Dumnezeu - cum pot ei sa se roage si cum mai pot ei sa ceara iertare de la Dumnezeu, daca ei nu pot ierta pe altul?
Omeneste vorbind, este mai usor sa te razbuni si sa lovesti, dar aceasta dovedeste ca esti stapanit de slabiciune si de instinctele cele mai josnice. Iar a te stapani si a ierta este dovada de marinimie sufleteasca si dovada ca in tine e duhul lui Dumnezeu, care este duhul pacii. Cine se poate stapani la timp si cine uita jignirile, a starpit din radacina orice urma de vrajba, pentru ca cel iertat se simte cu adevarat umilit si nu mai indrazneste sa raspunda cu rau.
Sunt cazuri in care [dintre] doi, deopotriva de vinovati, unul se umileste si cere iertare, iar celalalt nici nu vrea sa auda. Ce se poate face atunci? In loc de raspuns, am sa va citesc un raspuns din Pateric?:
„Un frate oarecare avea scarba asupra altui frate. Iar acela, intelegand cum ca cutare frate are scarba asupra lui, a mers la dansul, vrand sa i se smereasca, sa-si ceara iertare si sa se impace cu dansul. Batand el la usa fratelui, acela n-a vrut sa-i deschida si sa-l primeasca. Acesta, daca a vazut ca nu-i deschide, s-a scarbit si el. Si mergand la un batran i-a spus, jeluindu-se, cum ca are scarba asupra unui frate si a mers la dansul sa-si ceara iertare si sa se impace cu dansul si nu l-a primit, nici nu i-a deschis usa. Batranul i-a zis: «Cauta fiule, si-ti ia seama, ca poate ai vreun gand in inima ta, cum ca tu nu esti cu nimic vinovat, nici nu i-ai facut lui nici un rau, ci el a facut rau si el este vinovat! Astfel, pe tine insuti te indreptezi, iar pe el il invinovatesti. Pentru aceea nu-i da Dumnezeu lui indemnare sa-ti deschida si sa te primeasca, pentru ca nu cu adevarata pocainta mergi la dansul, ci cu fatarie. Mergi si pune in inima ta, cum ca tu ai gresit si tu esti vinovat, iar pe dansul sa-l indreptezi. Si asa Dumnezeu ii va da lui indreptare si umilinta sa se smereasca si sa se impace cu tine» (…).
Auzind fratele, s-a umilit eu inima si fagaduindu-se ca va face dupa cuvantul batranului, s-a dus iarasi smerit la acel frate care avea scarba asupra lui, sa se roage sa-l ierte. Batand la usa chiliei, indata a auzit acela si i-a deschis. Dar mai inainte sa se inchine el si sa-si ceara iertare, acela s-a inchinat lui cu smerenie zicand: «Iarta-ma, frate, ca te-am scarbit!» Si asa, cu dragoste si din tot sufletul sarutandu-se unul cu altul, s-a facut mare bucurie intre dansii”.
Sunt astfel de cazuri cand doi care sunt certati, in loc sa se impace de indata, nu se impaca pentru ca fiecare se socoteste indreptatit: „Eu sa ma duc la el sa ma ierte?! Nicidecum, sa vina el, ca e mai tanar decat mine. Eu, batran, sa ma rog de el sa ma ierte?!” Si-l lasa asa. Sau, daca totusi celalalt vine sa-si ceara iertare, acesta nu-l primeste. Ce-i de facut? Sfatul Parintilor din Pateric este asa: cand tu vrei sa-ti ceri iertare si celalalt nu te primeste, gandeste-te daca nu cumva l-ai jignit in vreun fel si de aceea se poarta asa cu tine. Umileste-te si smereste-te in inima ta si numai asa, smerindu-te, sa te duci la el.
Sa nu-i invinuim deloc pe dusmanii nostri, ci numai pe noi insine sa ne invinuim. Pentru ca daca suntem cinstiti cu noi insine, va trebui sa recunoastem ca si noi le-am facut vreun rau si ei il tin minte. Intai sa te smeresti pe tine inaintea lui Dumnezeu si apoi sa te duci la fratele tau, smerindu-te din inima - si atunci Dumnezeu va schimba starea sufleteasca a fratelui tau si impacarea va avea loc numaidecat.
Dumnezeu este pretutindeni prezent in viata oamenilor, frati crestini. Nu ne dam noi seama de prezenta lui Dumnezeu in fiecare suflet, dar El este in fiecare din noi, de buna seama, si dirijeaza aceste stari sufletesti si-i ajuta pe oameni sa inainteze catre dragoste si buna impacare, pentru ca Dumnezeu este dragoste - asa este El definit - si de la inaltimea atotputerniciei Lui ne dirijeaza spre dragoste si impacare. Si Dumnezeu schimba starea sufleteasca a celuilalt, daca tu te smeresti din inima inaintea Lui; iar daca nu vrei sa te impaci, atunci Dumnezeu te va parasi.
Am sa va citesc un astfel de caz din Pateric ca sa intelegeti mai bine:
„In timpul prigoanelor, cand prigoneau si omorau pe crestini pentru credinta in Hristos, au prins si pe doi frati calugari sa-i munceasca si i-au aruncat in temnita pana a doua zi, ca a doua zi sa-i scoata, sa-i munceasca si sa-i omoare. Acesti doi frati aveau vrajba si pizma intre dansii. Fiind deci ei in temnita aruncati, batuti si munciti, unul umilindu-se cu inima, a zis celuilalt: «Frate, iata maine ne vor scoate la judecata lor si ne vor munci si ne vor omori si vom merge catre Domnul. Pentru aceea dar, vrajba si pizma ce a fost si este si acum intre noi, se cade sa o lasam, sa ne impacam, sa ne iertam unul pe altul mai inainte de moartea noastra, ca sa luam, curati fiind, muncile si moartea pentru credinta si dragostea lui Hristos si asa ne vom invrednici a lua cununile mucenicesti din mainile lui Hristos si vom fi primiti in ceata mucenicilor».
Acestea zicand, i-a facut metanie, dupa obiceiul calugaresc, graind: «Iarta-ma, frate, ca sa fii si tu iertat de mine si de Dumnezeu!» Iar acela, fiind biruit de vrajmaseasca pizma, n-a vrut nicidecum sa-l ierte. Iar a doua zi, daca s-a facut ziua, i-au scos pe ei din temnita, ca sa-i taie. Atunci cel care n-a vrut sa se impace si sa ierte pe fratele sau, vazand ca vor sa-l taie, inspaimantandu-se, s-a lepadat de Hristos, iar pe cel de langa el, crezand in numele Domnului, l-au taiat. Pe cel ce s-a lepadat de Hristos, l-au intrebat: «Pentru ce ieri nu te-ai lepadat de Hristos, ca sa ne te fi chinuit?» Raspuns-a acela: «Cand L-am lasat eu pe Dumnezeul meu si nu m-am impacat cu fratele meu, atunci si pe mine m-a lasat si m-a parasit ajutorul Lui si ramanand gol de Dansul, m-am lepadat de Hristos».”
Astfel incat, daca noi nu-l putem ierta pe fratele nostru, se indeparteaza harul de la noi si ne pandesc ispitele si nu mai are cine sa ne apere, pentru ca Dumnezeu e intors cu fata de la noi.
In asemenea cazuri, tot asa se cuvine sa ne cercetam constiinta, sa vedem daca nu cumva purtam si noi o parte parte din vina si deci e cazul, atunci, sa biruim mandria din noi si sa ne smerim, ca fratele din Pateric. Si daca celalalt nu se imblanzeste nici asa si nu vrea el sa ne ierte, noi trebuie sa ne straduim sa-l iertam din inima si sa ne rugam pentru el lui Dumnezeu, ca Dumnezeu sa-l imblanzeasca, iar pe noi sa ne ajute sa putem ierta cu adevarat.
Si ca o regula fata de acesti oameni, va mai spun si aceasta: sa nu-i vorbim de rau catre nimeni pe cei care nu ne pot ierta. Chiar daca ei ne barfesc, noi sa-i vorbim doar de bine, aratand altora calitatile lor - pentru ca orice om are si calitati, nu numai defecte. Iar daca-i vorbim de rau, ei afla si ura creste. Mai bine ne rugam pentru ei, ca Dumnezeu sa-i lumineze si sa-i ajute sa inteleaga ca si ei gresesc.
Si purtandu-ne cu blandete, cu smerenie si bunatate neprefacuta, cu inima curata de orice semetie omeneasca, de orice rautate, se va face pace deosebita in noi - cum numai Dumnezeu ne-o poate da, mai ales acea pace launtrica, de care spune Iisus: „Pacea Mea dau voua, nu cum lumea va da”. Pacea lui Iisus… Si ne vom invrednici si de o adevarata iertare din partea lui Dumnezeu cand vom zice: „Iarta-ne, precum iertam si noi”. Daca iertam noi, ni se iarta si noua.
Rostim zilnic aceasta cerere, in rugaciunea Tatal nostru, dar nu stim in ce masura cererea „si ne iarta noua gresalele noastre”, legata de afirmatia noastra „precum si noi iertam”, nu este mai degraba o osanda pe care noi insine o cerem de la Dumnezeu. Caci intalnirea pe cale a celor doi datornici din parabola ne reprezinta pe fiecare din noi. In parabola se intalnesc cei doi datornici si cel caruia i s-a iertat nu poate sa ierte nimic celuilalt. Acesta ne reprezinta pe noi, cei care nu vrem sa iertam nici cea mai mica jignire din partea aproapelui nostru.
Dumnezeu vrea sa ne faca curati si blanzi pe dinlauntru, sa scoata toata otrava din noi prin acest efort mic de iertare.
Dumnezeu ne iarta foarte mult si noi gresim foarte mult fata de Dumnezeu, dar conditia iertarii noastre e foarte clara.
Sfantul Pavel spune: „Fiti buni unul cu altul, fiti ingaduitori si milosi, iertati-va unul pe altul, si Dumnezeu va va ierta pe voi in Iisus Hristos”.
Asa sa incepem postul, frati crestini. Din ceasul acesta, ganditi-va sa va iertati unul pe altul, iar daca cel care va e dusman se afla la o distanta foarte mare si nu puteti ajunge la el sa va impacati, macar rugati-va pentru el, ca Dumnezeu insusi sa topeasca ura si ghemul acesta de rautate care apasa in piept. Rugati-va ca si in el sa se intample acelasi lucru, iar cand ne intalnim unul cu altul, fara indoiala sa ne imbratisam si sa ne impacam din inima, sa ne iertam unul pe altul. Altfel, nu ne imbratiseaza si nu ne iarta nici pe noi Dumnezeu. Va spun aceasta cu toata convingerea, din inima va spun. Fiti cu bagare de seama si puneti la inima toate acestea. Amin”.
(Parintele SOFIAN BOGHIU, Editura Bizantina, 2007, Bucuresti)