“Iesit-a semanatorul sa semene samanta sa. Si semanand el, una a cazut langa drum si a fost calcata cu picioarele si pasarile cerului au mancat-o.
Si alta a cazut pe piatra, si, rasarind, s-a uscat, pentru ca nu avea umezeala.
Si alta a cazut intre spini si spinii, crescand cu ea, au inabusit-o.
Si alta a cazut pe pamantul cel bun si, crescand, a facut rod insutit. Acestea zicand, striga: Cine are urechi de auzit sa auda.
Si ucenicii Lui Il intrebau: Ce inseamna pilda aceasta?
El a zis: Voua va este dat sa cunoasteti tainele imparatiei lui Dumnezeu, iar celorlalti in pilde, ca, vazand, sa nu vada si, auzind, sa nu inteleaga.
Iar pilda aceasta inseamna: Samanta este cuvantul lui Dumnezeu.
Iar cea de langa drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul si ia cuvantul din inima lor, ca nu cumva, crezand, sa se mantuiasca.
Iar cea de pe piatra sunt aceia care, auzind cuvantul il primesc cu bucurie, dar acestia nu au radacina; ei cred pana la o vreme, iar la vreme de incercare se leapada.
Cea cazuta intre spini sunt cei ce aud cuvantul, dar umbland cu grijile si cu bogatia si cu placerile vietii, se inabusa si nu rodesc.
Iar cea de pe pamant bun sunt cei ce, cu inima curata si buna, aud cuvantul, il pastreaza si rodesc intru rabdare. Acestea zicand, striga: Cine are urechi de auzit sa auda.” (Sfanta Evanghelie dupa Luca 8, 5-15)
Evanghelia de astazi infatiseaza bine-cunoscuta parabola a Semanatorului: o imprejurare cat se poate de obisnuita dupa chipul ei, dar in al carei miez se ascunde Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, si sufletul nostru, si invatatura Evangheliei, si obarsiile cailor de pierzare si de mantuire a omului - toate laolalta.
In aceasta pilda, Mantuitorul ne vorbeste despre un om care a iesit sa-si semene ogorul. Semintele pe care acesta le-a aruncat nu au cazut numai pe pamantul anume pregatit. Astfel, unele au cazut langa drum, fiind calcate de drumeti si mancate de pasari; altele au cazut pe loc pietros si s-au uscat pentru ca nu aveau umezeala; o alta parte a cazut intre spini si balarii fiind inabusita/ sufocata; in sfarsit, o mica parte a cazut pe pamant bun, a crescut si a rodit.
"lesit-a semanatorul sa semene samanta sa.” Ce simplu inceput! Simplitate inafara, adancime inlauntru: semanatorul e Hristos iar samanta e invatatura Evangheliei. Ogorul pe care Semanatorul a aruncat samanta Sa, este chiar lumea aceasta. Noi, oamenii suntem ogorul pe care Hristos a aruncat samanta Cuvantului Sau. Numai ca ea a rodit in mod diferit, dupa cum si firea oamenilor este atat de diferita.
Atat de simpla era pilda incat ucenicilor le era greu sa o priceapa, sa o lege de viata in duh, astfel ca, dupa plecarea multimilor, Apostolii L-au rugat pe Mantuitorul sa le descopere talcul acestei pilde.
Samanta cazuta langa drum reprezinta pe cei ce aud Cuvantul lui Dumnezeu, dar vine diavolul si fura samanta din inima lor. Precum este drumul, asa sunt si multe suflete batatorite de multe ganduri rele, dorinti murdare si simtaminte josnice, asa ca invatatura cea buna nu mai poate prinde radacina in ele. Acestia sunt cei indiferenti, cei dezinteresati, cei carora pacatul le-a intunecat gandirea si nu pricep, dar nici nu vor sa priceapa cuvantul lui Dumnezeu! Ei nu mai sunt pamant bun pentru ca nu-si mai apartin; raul si necredinta stapanesc in inima lor. Lasat sa intre in inima omului, pacatul strica ogorul cel bun si-l face neroditor. Face din inima omului un teren sterp. Aceasta este lucrarea diavolului, sa strice inima omului spre nerodire!
Samanta cazuta pe loc pietros sunt acei oameni care aud Cuvantul lui Dumnezeu si il primesc cu bucurie dar cand vine o incercare peste dansii se leapada repede, pentru ca nu au radacina adanca. În vreme de pace si liniste par a fi credinciosi, dar cand vin ispitele, prigoanele si primejdiile se leapada lesne de credinta. Ei admira frumusetea Evangheliei, frumusetea sfintilor, admira puterea de credinta a mucenicilor, admira roadele pe care le-a produs crestinismul in sufletele altora, dar ei nu se schimba cu nimic.
Samanta cazuta intre spini sunt aceia care primesc Cuvantul dar spinii sufoca samanta care incolteste si ajung sa nu mai dea roada. Acestia sunt oamenii prea mult implicati in cele ale lumii, oamenii care alearga numai dupa averi, placeri si alte desertaciuni pe care pun foarte mult pret. Pentru ei, Cuvantul lui Dumnezeu este mereu pe locul doi. Sunt oamenii care nu au inteles niciodata care sunt adevaratele prioritati ale vietii, care este rostul adevarat al vietii noastre. Aceasta inseamna ca un om poate sa ajunga sa cunoasca destul de bine credinta in Dumnezeu si cu toate acestea sufletul lui sa fie inca departe de mantuire.
"Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?” (Matei 16,26) – iata un adevar pe care il uitam adesea. Hristos Domnul pune asupra noastra o singura grija, numai grija de suflet, de mantuirea noastra. Aceasta este grija grijilor, si, purtand-o pe aceasta, toate celelalte se dezleaga de la sine.
Samanta cazuta in pamant bun sunt acei oameni care aud Cuvantul lui Dumnezeu, il inteleg, il primesc cu toata inima si aduc roada buna cu rabdare si statornicie.
Despre aceasta ultima categorie de oameni, Mantuitorul spune ca ei “tin” – pentru cei de pe drum si “fac roada” – pentru cei din loc pietros si rodesc intru rabdare, pentru cei ce “se ineaca intre spini”. A patra categorie de oameni, face ceea ce nu au facut toate cele trei care sunt pe calea pierzarii.
Ce rod aduce cuvantul lui Hristos in pamant bun? Unul o suta, altul saizeci, altul treizeci (Matei 13, 23), a spus Domnul in marea Sa dragoste si milostivire fata de oameni. El nu cere de la toti la fel, ci de la unii mai mult iar de la altii mai putin, asa incat sa se mantuiasca cat mai multi, cat mai multi sa mosteneasca imparatia lui Dumnezeu.
Luca pomeneste numai recolta de o suta, aratand prin aceasta marimea recoltei de pe pamant bun, pe cand Matei si Marcu fac pomenire nu numai de marimea recoltei, ci si de felurimea ei, care multumeste pe Stapan. Împaratia cerurilor are trepte de slava si putere, iar cei mantuiti nu sunt toti deopotriva, desi toti sunt in bucurie si stralucire.
Parabola este simpla si usor de inteles. E important sa fim pamantul cel bun si roditor. Sa fim cu inima buna si curata, urmatori ai lui Dumnezeu intru toate.
Faptul ca se pierd trei parti din samanta nu-i nici vina semanatorului, nici a semintei, ci pamantul e de vina. Nici Hristos, nici a Sa invatatura nu sunt de vina ca se pierd atatia oameni, ci de vina sunt numai ei insisi. Nu-si inchina munca si dragostea lor semintei primite, n-o apara de buruieni, n-o aseaza in adancul roditor al inimii, n-o pazesc pana la vremea secerisului.
Insusi Mantuitorul si-a aratat prin aceasta parabola mahnirea ca nu toti oamenii inteleg Iubirea nesfarsita a lui Dumnezeu fata de toti oamenii. Avea sa cunoasca atat de dureros respingerea, rautatea, ura cumplita, ne-iubirea oamenilor. Chiar daca suferinta Sa a fost mantuitoare pentru intreaga umanitate, nu doar pentru unii. Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca (I Timotei 2, 4 ) nevrand sa piara cineva (II Petru 3, 9).
"Cine are urechi de auzit sa auda!” Cu aceste cuvinte incheie Domnul talcuirea pildei Sale, la fel cum a incheiat pilda insasi dupa ce a spus-o poporului. Mai mult, a strigat! De doua ori a spus aceleasi cuvinte, si de amandoua ori a strigat. Striga. De ce? Ca sa destepte auzul launtric al surzilor; ca sa rasune prin veacuri de-viata-datatoarea intelepciune si s-o auda toate neamurile pana la sfarsitul lumii. Striga a primejdie. Striga ca sa arate singura, stramta cale de scapare din stricaciunea si valvataia lumii. Striga ca sa se vada ca aici nu sunt in joc haine, pamanturi sau case, ci insasi viata.
Credinta in suflet vine prin auz dar lucreaza prin iubire. Pamantul bun este omul in sufletul caruia se duce lupta continua intre bine si rau, adevar si minciuna si din aceasta lupta iese intotdeauna biruitor cel care foloseste armele facerii de bine si ale dragostei. Deci, credinta adevarata este cea a faptei; arata-mi credinta ta prin faptele tale, scrie Sfantul Iacov (II,14).
Ceea ce conteaza cu adevarat in aceasta parabola este pamantul! Adica inima omului. Cuvantul lui Dumnezeu - samanta - este aceeasi pentru toti. Este samanta buna si roditoare, pe care Semanatorul a semanat-o cu mult sarg. Întai El Însusi, apoi slujitorii Sai care au fost trimisi sa pregateasca bine ogorul acestei lumi.
Alegerea este insa a noastra! "Cine are urechi de auzit, sa auda!” Amin.
Sfantul Nicolae Velimirovici, "Evanghelia Semanatorului”