In vremea aceea a venit la Iisus un invatator de lege, ispitindu-L si intrebandu-L: Invatatorule, ce sa fac eu ca sa mostenesc viata cea de veci? Dar Iisus l-a intrebat: ce este scris in Lege? Cum citesti? Iar el, raspunzand, a zis: sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si din toata vartutea ta si din tot cugetul tau; iar pe aproapele tau, ca pe tine insuti. Atunci Iisus i-a spus: drept ai raspuns, fa aceasta si vei fi viu. Dar el, voind sa se indreptateasca pe sine, a zis catre Iisus: si cine este aproapele meu? Iar Iisus, raspunzand, a zis: un om oarecare se cobora din Ierusalim in Ierihon si a cazut intre talhari, care, dupa ce l-au dezbracat si l-au ranit, s-au dus, lasandu-l abia viu. Din intamplare un preot cobora pe calea aceea, dar, vazandu-l, a trecut pe alaturi. Tot asa si un levit, sosind la acel loc, a venit, a vazut si a trecut pe alaturi. Dar un samarinean care era calator, ajungand langa langa el si vazandu-l, i s-a facut lui mila de el. Si, apropiindu-se, i-a legat ranile turnand peste ele untdelemn si vin; apoi, punandu-l pe asinul sau, l-a dus la o casa de oaspeti si a avut grija de el. Iar a doua zi, la plecare, scotand doi dinari, i-a dat gazdei si i-a zis: ai grija de el si ce vei mai cheltui, cand ma voi intoarce eu iti voi da inapoi. Deci care din acesti trei ti se pare ca a fost aproapele celui care cazuse in mainile talharilor? Iar el a raspuns: cel care a facut mila cu el. Atunci Iisus a zis catre el: du-te de fa si tu asemenea.”
(Duminica a 25-a dupa Rusalii - Evanghelia dupa Luca 10, 25-37 - Pilda samarineanului milostiv)
Du-te de fa si tu asemenea!
Pilda Samarineanului milostiv pare a fi, la o prima vedere, o intamplare din viata unui om oarecare, insa Sfintii Parinti ai Bisericii au aratat, in talcuirile lor, ca aceasta pilda ne descopera insasi taina mantuirii neamului omenesc, in Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Multi crestini nu inteleg cuprinsul acestei Sfinte Evanghelii. Pe multi ii duce in ratacire nepasarea preotului, care a trecut pe langa omul lasat de talhari aproape mort. Multi zic, ca daca un preot a putut sa fie fara mila fata de un biet nenorocit, atunci ce se mai poate spune de ceilalti oameni! Dar Evanghelia de astazi ne arata ca nu este vorba aici de un preot nemilostiv si nu se face referire in aceasta parabola nici la Ierusalimul nici la Ierihonul acesta pamantesc. Cu totul altul este intelesul Evangheliei.
Astfel, omul cazut intre talhari este Adam cu tot neamul omenesc. Ierusalimul este raiul, fericirea cea vesnica, iar Ierihonul este lumea aceasta pamanteasca. Aici Ierusalimul mai inseamna suire, iar Ierihonul inseamna coborare. Asadar, pentru neascultarea lui, Adam a fost scos din fericire si coborat in aceasta lume intre talhari, iar talharii nu sunt altii decat demonii iadului. Acesti demoni l-au dezbracat pe om de fericirea de care se bucura in rai. Dar nu numai atat, ci i-au facut si rani, adica l-au cufundat pe om in fel de fel de pacate grele, caci precum rana sapa in trupul omului, tot asa pacatul raneste sufletul omului.
Preotul care a trecut pe langa cel batut si ranit, fara sa aiba mila de el, este preotul legii vechi, preotul Vechiului Testament, care n-a putut sa-l ajute pe om, adica sa-l mantuiasca, fiindca nu avea har. De aceea dupa cuvantul adevarului nici nu se putea numi preot, pentru ca nu se aratase Harul si Adevarul pe care le-au adus Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Levitul care a trecut dupa preot si a facut la fel ca el, adica a lasat ranitul in drum au fost proorocii Vechiului Testament, care nici ei n-au putut sa ajute pe om, sa-l mantuiasca.
Samarineanul, care s-a distins prin omenia si bunatatea sa, facea parte dintr-un neam considerat inferior de iudeii timpului, atat in privinta credintei, cat si a etniei lui in Tara Sfanta. Dar tocmai el, de la care, din cauza prejudecatilor existente, nimeni nu astepta ceva bun, se dovedeste a fi cel mai omenos in raport cu semenul sau aflat in suferinta. Din acest motiv, samarineanul milostiv a fost considerat chipul ori simbolul Mantuitorului Iisus Hristos, Care vine smerit in lume, dar este intampinat cu suspiciune de mai-marii poporului Sau. El, Cel ce din mila si iubire n-a rabdat sa vada neamul omenesc muncit de diavolul, a venit si ne-a mantuit prin jertfa Sa de pe cruce. Apoi, inviind din morti, si inaltandu-Se la cer, a trimis pe Duhul Sau cel Sfant in Biserica Sa, ca prin untdelemnul si vinul Sfintelor Taine, indeosebi a Botezului si Euharistiei, sa vindece ranile pricinuite omului de talharii patimilor scornite de diavolul.
Casa de oaspeti, unde cel jefuit si ranit de talhari a fost dus de bunul samarinean, este, in inteles duhovnicesc, Biserica, pentru ca in Biserica se vindeca cei raniti de talharii sufletului, adica de demoni si de pacate. Biserica este un spital, nu un tribunal, spune Sfantul Ioan Gura de Aur, este locul unde se vindeca cei bolnavi de pacate si amenintati de moartea sufleteasca. Slujitorii ei sunt preotii cei legitimi, urmasi ai Sfintilor Apostoli si ai Sfintilor Parinti carora le-a fost incredintat darul, dreptul si datoria de a ingriji pe cei bolnavi cu sufletul si cu trupul.
Cei doi dinari pe care i-a dat samarineanul milostiv stapanului casei de oaspeti, ca sa ingrijeasca de cel ranit, reprezinta, in talcuirea Sfintilor Parinti, Vechiul si Noul Testament. Iar cuvintele samarineanului milostiv: "si ce vei mai cheltui, cand ma voi intoarce eu iti voi da inapoi“, se refera la rasplata pe care Hristos-Domnul o va da celor care lucreaza pentru mantuirea si pentru vindecarea oamenilor, atunci cand se va intoarce, la a doua Sa venire, "ca sa judece viii si mortii“.
In aceasta parabola a Mantuitorului Hristos, descoperim o multime de invataturi pentru sufletul nostru, dar intelegem clar totodata cum sa impletim mila cu iubirea, fara de care nu este mantuire.
Fericitul Ieronim spune ca poate fi cineva care uneori sa se scuze ca din pricina slabiciunii puterilor lui n-a putut posti, sau din cauza firii sale nervoase n-a putut pazi virtutea rabdarii, sau ca nu poate savarsi alte fapte bune, dar nimeni nu se poate scuza ca n-a putut deprinde virtutea iubirii fratesti. Ca sa iubesti nu-i nevoie de muschi puternici, nici de multa sanatate; chiar bolnav fiind sau istovit de puteri, poti iubi.
In parabola Sa, Mantuitorul spune ca atat preotul, cat si levitul, treceau "din intamplare“ prin acel loc, amandoi "l-au vazut“ pe cel ranit si ambii au trecut "pe alaturi”. Nici o intamplare nu este "intamplatoare“. Orice fapt asezat in fata noastra de Cel de Sus este o sansa pentru fapta cea buna, orice sarman pe care il vedem este o oportunitate de imbogatire sufleteasca a noastra, orice ranit este ocazia tamaduirii noastre. Preotul si levitul din Evanghelie nu au inteles ca, trecand pe alaturi de omul acela talharit, ei au ocolit intalnirea cu Dumnezeu.
A nu face binele e la fel de rau cu a face raul. Credinta noastra crestina este izvor de fapte bune, ne angajeaza la fapte bune. “Fereste-te de rau si fa binele “, spune psalmistul. De ce nu se multumeste sa spuna numai "Fereste-te de rau“? Cineva care nu face rau, nu se poate spune ca este intr-o stare mai buna decat un mort, pentru ca nici mortul nu mai face nici un rau. Omul bun trebuie sa faca bine, este facut spre bine.
Nimeni nu poate face binele absolut, om fiind, marginit fiind, nu poate face bine pentru toata lumea aceasta; ci fiecare dintre noi trebuie sa facem binele acolo unde suntem, unde ne este rostul, unde-i familia noastra, comunitatea noastra, obstea noastra.
Suntem chemati, suntem ziditi de Dumnezeu spre fapte bune; la Judecata de Apoi vom fi intrebati de fapte pe care le-am facut sau pe care nu le-am facut. Domnul Hristos, vorbind despre Judecata de Apoi, a spus ca cei care n-au facut bine vor fi osanditi. Nu apare ca vor fi osanditi cu cei care au facut rau, desi si aceia vor fi osanditi, ci vor fi osanditi si aceia ce nu au facut bine dupa puterea lor. Cum trupul fara suflet este mort si credinta fara fapta buna este moarta.
Indemnul Mantuitorului, "du-te de fa si tu asemenea!“, adresat carturarului care L-a intrebat: "cine este aproapele meu?“ si care a recunoscut valoarea faptei milostive a bunului samarinean, il obliga pe acesta sa arate si el aceeasi atitudine. Fara acest indemn, pilda Mantuitorului ar fi ramas doar o povestioara frumoasa. Indemnul Sau ferm: "du-te de fa si tu asemenea!“, insa, transforma pilda intr-un program pentru dobandirea mantuirii, adresat nu doar acelui carturar, ci si tuturor oamenilor din toate timpurile si din toate locurile.
Lumea de astazi este un nesfarsit drum dintre Ierusalim si Ierihon, pe care zac cei mai multi dintre semenii nostri, ca si cel cazut intre talhari, din Sfanta Evanghelie, cu deosebirea ca azi putini se pleaca cu dragoste de frate asupra lor. De aceea se zbate lumea noastra in mizerie, saracie si intuneric, pentru ca este lipsita de samarineni milostivi. Iata ce ne trebuie: inima calda de iubire ca sa vindece, pe cat este posibil, ranile si durerile oamenilor. Fiecare dintre noi poate fi un samarinean milostiv si astfel sa recunoasca prin iubire pe aproapele sau.
Sa avem deci, pentru fiecare, untdelemnul iubirii de frate, ca sa-i alinam ranile sufletesti si trupesti: pentru cel amarat o vorba de mangaiere; pentru cel sarac o bucata de paine; pentru cel nestiutor un sfat bun; pentru cel nenorocit o mana de ajutor; pentru cel ratacit un indemn din inima curata. Si iata, asa, il vom recunoaste si noi pe aproapele nostru prin dragoste, pentru care il rugam pe Dumnezeu sa ne-o dea cat mai imbelsugata. Amin.