Pilda bogatului nemilostiv

Pilda bogatului nemilostiv

“Zis-a Domnul: ascultati pilda aceasta: era un om bogat care se imbraca in porfira si in vison si care petrecea in toate zilele, inconjurat de slava. 

Iar un sarac, anume Lazar, care zacea inaintea portilor lui, plin de bube, dorea mult sa se sature din faramiturile care cadeau de la masa bogatului; caci pana si cainii, venind, lingeau bubele lui.
Si a murit saracul si a fost dus de ingeri in sanul lui Avraam. 
A murit apoi si bogatul si l-au ingropat. Si in iad, ridicandu-si ochii, el, care era in chinuri, a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sanul lui.
Atunci a strigat el si a zis: parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si intinga varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba, caci ma chinuiesc in aceasta vapaie. 
Dar Avraam a zis: fiule, adu-ti aminte ca tu ai primit cele bune ale tale in viata ta, si Lazar asijderea, pe cele rele; dar acum aici el se mangaie, iar tu te chinuiesti. 
Si peste toate acestea, intre noi si intre voi este o prapastie adanca, intarita in asa fel, ca cei ce ar vrea sa treaca de aici la voi, ori de acolo la noi, sa nu poata sa treaca. 
Atunci el a zis: te rog, dar, parinte, sa-l trimiti acasa la tatal meu, caci am cinci frati; sa le spuna acestea, ca sa nu vina si ei la acest loc de chin. 
Avraam i-a raspuns: au pe Moise si pe prooroci, sa-i asculte pe ei.
Dar el i-a zis: nu, parinte Avraame; ci daca cineva dintre cei morti se va duce la ei, se vor pocai. 
Atunci Avraam i-a spus: daca nu asculta pe Moise si pe prooroci, nu vor crede nici chiar daca ar invia cineva din morti.”  (Evanghelia dupa Luca 16, 19-31                              
 
In pericopa evanghelica de astazi, Hristos Domnul ne descopera destinul vesnic al omului. Prin aceasta pilda, Iisus trimite spre noi o raza de lumina, in legatura cu ce va fi dincolo. Pentru noi, crestinii, aceasta parabola este asemenea unei ferestre deschise spre viata viitoare. Ar trebui, poate, sa o citim si sa stam fiecare in taina inimii, a sufletului si a gandului nostru, intorsi spre noi insine, si sa meditam asupra ei.
 
Sufletul omului fara credinta, fara iubire, mila, dreptate, rupt de oameni si de Biserica este mort. Omul care nu simte mila in fata foamei si a suferintei celuilalt, este ca o fiinta necuvantatoare, care isi neaga demnitatea de om prin faptele sale.
 
In aceasta pilda e vorba, pe de o parte, de un bogat oarecare - nu i se da nume - care traia imbracandu-se in porfira si vizon si care o ducea numai in petreceri, iar pe de alta parte, de un sarac cersetor cu numele Lazar, si care statea si suferea la poarta bogatului.
 
Bogatul din Sfanta Evanghelie de astazi era egoist, lipsit de inima si de Dumnezeu, se bucura de toate bunurile pamantesti; era indiferent la orice durere, privea cu nepasare, fara sa-l vada pe saracul care statea la poarta lui si de care, spune evanghelistul, si cainii aveau mai multa grija, decat stapanul lor. 
 
Bogatul din Evanghelie reprezinta omul care-si foloseste rau posibilitatile, care face din bogatie un mijloc de placere, de distractie si de decadere religios-morala. 
 
In schimb, Lazar zace bolnav si plin de bube. In trupul lui batea o inima curata si adanc inradacinata in increderea si iubirea fata de Dumnezeu, ce ii da o forta spirituala ca in indelungata si adanca lui suferinta si rabdare sa nu curteasca impotriva celor randuite oamenilor de Dumnezeu. Iata icoana cea mai vie a mizeriei, iata pilda cea mai cruda a egoismului si a nepasarii in viata.
 
Daca parabola s-ar opri aici, am putea socoti viata o mare nedreptate, dar Mantuitorul nu se opreste aici. El arata ca dupa aceasta viata vine o alta viata, vine judecata: atunci se intelege planul lui Dumnezeu. In aceasta a doua parte a parabolei, bogatul si saracul mor si sunt aratati in fata lui Dumnezeu. Daca in modul lor de viata si al trairilor pe pamant este o mare deosebire, sa cunoastem ca in moartea lor deosebirea este si mai mare. 
 
Sufletul lui Lazar, cel ce patimise timp indelungat pe pamant, este dus de ingeri in raiul fericit, pentru vecie. Despre bogat se spune numai atat: ca a murit si a fost ingropat; trupul s-a dus in pamant, iar sufletul in chinuri, in iad. Cuprins de chinuri, cel ce nu avusese mila de semenul sau, cere acum indurare. Cel ce tinuse ochii lipiti de cele pamantesti, ii ridica acum. Cel ce nu vazuse pe Lazar, trecand de sute de ori cu nepasare pe langa el, il vede acum. Nu indrazneste sa se adreseze direct lui Lazar, ci il roaga pe Parintele Avraam sa-l trimita pe Lazar sa il ajute. Cel care n-a vrut sa ajute pe nimeni, cere acum ajutorul sarmanului Lazar impotriva focului care il chinuie, il mistuie. Cu degetul de care-i era scarba altadata sa se atinga, cu piciorul, dorea acum sa-i aduca o alinare. Cel ce se imbraca in purpura si vizon si se desfata cu mancarurile cele mai alese si cu bauturile cele mai scumpe, se roaga acum pentru o picatura de apa, cu care sa-si potoleasca setea si clocotul vapaii de-a pururi nestinsa.
 
Dialogul dintre bogatul nemilostiv si Parintele Avraam este de-a dreptul miscator. Parintele Avraam i-a grait asa: “Fiule, adu-ti aminte ca ai primit cele bune ale tale in viata ta, si Lazar asisderea, cele rele; iar acum acesta se manguie, iar tu te chinuiesti, si peste toate acestea, intre noi si intre tine prapastie mare s-a intarit, caci cei ce vor sa treaca de aici catre voi sa nu poata, nici cei de acolo, la noi, sa treaca”. Aceasta prapastie si-a sapat-o chiar el, prin nemilostenia si indiferenta sa. El, bogatul, daca primea pe Lazar intr-o camaruta in casa lui, daca ii imbraca trupul gol, daca ii astumpara foamea, adica daca il manguia in suferintele sale, se salva de la suferinta pe el insusi.
 
Acum vede bogatul ce schimbare mare a produs moartea. Acum, ca intr-o oglinda, isi vede trecutul sau. Acum vede pe sarmanul Lazar cum zacea si cat era de dispretuit de toti. Acum isi vede chipul si felul vietuirii sale. Cel care n-a stiut ce-i suferinta, acum este numai suferinta. Parerea de rau il copleseste, dar era de prisos acum. 
 
Bogatul roaga, acum, pe Parintele Avraam sa trimita pe Lazar la cei cinci frati, “sa le marturiseasca lor, ca sa nu vie si ei la acest loc de munca”. “Nu e nevoie, a zis Avraam lui. Au pe Moise si pe prooroci; sa-i asculte pe dansii”. Bogatul, insa, spune: “Nu, Parinte Avraame, ci de va merge cineva din morti la dansii, se vor pocai”. Si i-a zis Avraam lui: “Daca nu asculta pe Moise si pe prooroci, macar de ar invia cineva din morti, tot nu vor crede”.
 
Bogatul credea ca daca cineva va invia din morti si va povesti celor vii chinurile de dincolo, lumea se va indrepta. Dar ne intrebam: are nevoie credinta noastra de semne si minuni spre a fi tare, spre a fi mantuitoare de suflet?
 
Exista in viata si in credinta unor crestini o mare doza de copilarie, un infantilism al credintei, care se manifesta printr-o pornire si o dorinta de senzational, de minuni si semne cu orice pret si in toate imprejurarile. Acestia sunt tocmai de parerea bogatului ajuns in chinurile iadului, dupa care, daca ar invia cineva din morti, deci daca s-ar face semne si minuni, oamenii ar crede si ar deveni mai buni.
 
Noi, crestinii de azi, nu avem numai pe Moise si pe prooroci, ci si pe Hristos si pe Apostoli, pe sfinti si pe mucenici, pe Sfanta Biserica, purtatoare a darurilor ceresti. Hristos ne lumineaza calea, ne pune inainte viata si moartea, ne descopera soarta bogatului nemilostiv si a saracului Lazar. El ne cere sa ridicam ochii, ca si bogatul nemilostiv la Parintele Avraam, ca si evreii in pustie la sarpele de arama, increzatori in iubirea Lui si siguri de dreptatea Sa. 
 
Cresterea in Hristos, cu mintea si cu darul lui Dumnezeu, presupune o dreapta socoteala asupra rostului vietii acesteia trecatoare, a bunurilor ei si, mai ales, a avea totdeauna in vedere viata vesnica, a fi convins ca prin moarte nu se nimiceste existenta noastra, ci ea trece pe un plan superior de viata, asa cum ne invata Domnul Iisus in pilda de astazi.
 
Parabola Bogatului nemilostiv si a saracului Lazar trebuie neaparat legata de Evanghelia despre Judecata de apoi, pentru ca sa avem un tablou cat de cat inteles, cat de cat complet si despre viata de dincolo.
 
La judecata de apoi, accentul va cadea pe milostenie. Ce ai facut aproapelui tau, cu aceea te vei intalni dincolo. Sf. Ioan Gura de Aur zice: “bogatul n-a fost condamnat fiindca a fost bogat, ci pentru ca a fost nemilostiv”. Iar Sf. Grigorie Teologul adauga: “El nu este pedepsit ca ar fi luat bunurile altora, ci pentru ca n-a stiut sa le foloseasca in mod folositor pe ale sale”. Sf. Ambrozie zice: “Nu a fost pedepsit ca a lovit pe sarac, ci pentru ca a fost un adevarat ucigas fata de el lasandu-l sa moara fara nici un ajutor”. 
 
Adevarul este ca nu toti bogatii se vor osandi, ci doar aceia care isi traiesc viata asemenea celui din parabola. De asemenea, nu toti saracii se vor mantui, ci numai aceia care isi duc in mod crestinesc crucea saraciei, fara cartire, si nu din vina lor devin saraci. Saracul Lazar ne arata, prin propria lui viata, calea ce duce spre imparatia lui Dumnezeu, calea jertfei, a rabdarii, a credintei, a suferintei.
 
Crestinul invrednicit de Dumnezeu cu averi sa traiasca cumpatat, sa-si priveasca averea ca pe un talant primit de la Dumnezeu, pe care s-o inmulteasca, prin munca cinstita, si cu care sa aline si durerile altora, mai ales in timpul nostru, cand este atata lipsa si necaz. 
 
Sa nu uite ca pentru noi si a noastra mantuire “S-a sculat Cineva din morti”, Domnul nostru Iisus Hristos, care ne-a aratat calea ce duce la dreapta Sa cand va veni ca Judecator, calea care este milostenia si pe care sa o implinim.
 
Din pragul mortii, saracul Lazar te mai cheama o data sa-i vii in ajutor. Nu lasa ca saracia si intristarile lui sa-l impinga, fara de vreme, in moarte. Alearga degraba si ajuta-l, lasandu-te calauzit pururi de adevarul acestor cuvinte ale Sf. Ambrozie: “Cine-si aduce aminte de necazul celor saraci, va avea in ziua judecatii pe Domnul Insusi dator cu mila fata de el”. Amin.
                                                     
(din volumul “Predici” - Pr. Ion Carciuleanu)