Duminica a 26-a dupa Rusalii
"Zis-a Domnul pilda aceasta: unui om bogat i-a rodit tarina. Si se gandea in sine, zicand: ce voi face, caci nu am unde sa-mi strang roadele mele?
Dar si-a zis: aceasta voi face: voi strica hambarele mele si mai mari le voi zidi; si voi strange acolo toate roadele mele si bunatatile mele. Apoi voi zice sufletului meu: suflete, acum ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te.
Insa Dumnezeu i-a zis: nebune, in aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau; iar ce ai strans tu, ale cui vor mai fi?
Asa se intampla cu cel care-si aduna comoara pentru sine insusi, si nu in Dumnezeu se imbogateste.” (Evanghelia dupa Luca 12, 16-21)
Despre patima iubirii de averi
In multe locuri ale Sfintei si dumnezeiestii Scripturi, gasim invataturi in care se arata cat de greu si amagitor este pacatul iubirii de avutii si ce osanda primesc cei ce isi pun nadejdea in avutii si nu fac milostenie din averile lor, spre a castiga in felul acesta mila lui Dumnezeu, dupa cuvantul Sfintei Evanghelii, care zice: “Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui “(Mat 5, 7); si iarasi: “Fericit barbatul care se indura si da” (Ps 111, 5).
Una din invataturile Sfintei Scripturi care arata la cata orbire si nebunie ajunge omul care are inima sa lipita de avutii, este si pilda Evangheliei citita astazi, care incepe cu aceste cuvinte: “Unui om bogat i-a rodit din belsug tarina”... (Luca 12, 16).
Dar pentru care pricina a randuit Dumnezeu sa rodeasca tarina acestui om bogat? Dumnezeu, fiind Preabun, preadrept si indurat, nu pedepseste pe om pentru orice pacat in veacul de acum, caci asteapta indreptarea lui si voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina. El nu vrea moartea pacatosului, “ci ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti si rasare soarele Sau peste cei buni si peste cei rai “. Ca un Preabun a binevoit ca si tarina acestui bogat sa rodeasca cu imbelsugare, ca vazand multimea roadelor sa-si aduca aminte de cei saraci si necajiti si de bunavoia sa sa imparta mila la cei ce nu au, ca sa castige si el mila de la Dumnezeu in ziua cea mare si infricosata a Judecatii celei de apoi.
Dar bogatul, in loc de milostenie cugeta in sine, zicand: "Ce voi face ca nu am unde aduna roadele mele?" Iata in ce grija arunca averea pe omul robit de ea.
Daca in mintea acestui bogat ar fi fost dreapta socoteala si in inima lui frica lui Dumnezeu si milostenia, el indata ar fi zis in sine: "Slava Preabunului Dumnezeu ca si anul acesta a rodit tarina mea, ca sa am de unde da si altora care sunt saraci si necajiti si nu au cu ce trai!" Dar mintea acestui bogat nebun si cu inima impietrita nu a cugetat ca bogatia nu este a lui, ci a lui Dumnezeu si ca Dumnezeu o da cui voieste (Facere 24, 35). Grija cea mare a bogatului una era: ca nu are unde sa-si puna roadele sale. Si indata a hotarat: “Aceasta voi face:voi strica hambarele mele si mai mari le voi zidi si voi strange acolo toate roadele mele
O, nebunie a omului! O, inima nesatioasa de a aduna averi peste averi! Zic doctorii ca cel bolnav de hidropica cu cat bea apa cu atat mai tare inseteaza. Asa si inima bogatului iubitor de avere, cu cat aduna mai mult, cu atat pofteste sa aiba mai multa avere. Şi precum iadul nu se satura sa primeasca suflete si focul lemne, asa fara de sat este inima bogatului nemilostiv. Inima bogatului nemilostiv si iubitor de avere este foarte departe de dragostea fata de Dumnezeu si de aproapele. Acest om pururea uita de Dumnezeu, de moarte, de chinurile iadului si de judecata cea dreapta si preainfricosata a lui Dumnezeu care va arunca in osanda vesnica pe cei nemilostivi.
Bogatul, dupa ce a cugetat in inima sa sa-si mareasca hambarele, a zis: “Si voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunatati stranse pe multi ani. Odihneste-te, mananca, bea si te veseleste.” Iata, fratilor, ce rasare in inima bogatului nemilostiv. Nu gandeste ca va muri si toate cate a adunat vor ramane, nu gandeste ca este trecator si strain pe acest pamant. Nu gandeste ca este dator, din toate cate i-a dat Dumnezeu, sa dea milostenie la cei lipsiti si saraci, ci cugeta sa bea si sa se veseleasca din cele ce a adunat in cat mai multi ani. O, bogatule fara de minte! De unde stii ca tu vei trai multi ani? Cine ti-a spus ca vei trai pana maine dimineata? Cine te-a facut pe tine stapan pe viata ta?
Iata ce spune Dumnezeu bogatului nemilostiv, ca: “in aceasta noapte sufletul tau il vor cere de la tine.” In care noapte? In aceea in care in mintea si inima omului lacom si nesatios dupa averi nu era nici o lumina a harului lui Dumnezeu, ci un mare intuneric al pacatelor lui. Marele Apostol Pavel ne indeamna: “Sa lepadam lucrurile intunericului si sa ne imbracam cu hainele luminii” (Romani 13, 12).
Aceste lucruri ale intunericului erau ca o noapte a pacatului in mintea si inima bogatului robit de avutii, precum noaptea iubirii de argint, care a intunecat mintea lui Iuda Iscarioteanul; noaptea iubirii de dezmierdari, care a intunecat mintea si inima lui Baltazar (Daniel 5, 24); noaptea nemilostivirii acelui bogat, care in flacara iadului fiind, cerea de la Avraam un deget inmuiat in apa.
Tot pacatul pe care il facem este un intuneric si o noapte mare, care ne desparte de lumina harului divin. Dumnezeu este lumina si locuieste in lumina cea neapropiata (I Timotei 6, 16). Sf. Ap. Pavel ne porunceste, zicand: “Ca fii ai lumini sa umblati” . Daca vom fi pururea veghetori cu mintea si ne vom sili dupa a noastra putere la toata fapta buna, atunci ne vom afla ca fii ai luminii inaintea lui Dumnezeu nerobiti cu mintea si cu inima de patimi si de averi.
Aceasta noapte a pacatului a intunecat mintea si inima bogatului despre care ne vorbeste Mantuitorul in Sfanta Evanghelie de azi. Sa ne pazim, fratii mei, cu mare frica de Dumnezeu, sa nu cadem in intunericul pacatelor. Iar daca din neatentia noastra, pe neobservate am alunecat in noaptea pacatelor, sa alergam cu mare sarguinta la spovedanie si la pocainta cu multe lacrimi, spre a dobandi lumina harului lui Dumnezeu pe care am luat-o la dumnezeiescul Botez, cand ne-am facut fii ai lui Dumnezeu (Tit 3, 2-5).
Sa nu zabovim in noaptea pacatelor si in robia grijilor pamantesti ca nu cumva sa ni se zica si noua ca in aceasta noapte vor sa ceara de la noi sufletele noastre. Ati auzit ca Domnul i-a zis nebun acestui bogat nemilostiv, care era in adancul noptii pacatului din cauza iubirii lui de averi si de dezmierdari. Cu adevarat, nu exista mai mare nebunie in aceasta viata decat a pune nadejde in averile noastre, a ne face impietriti si nemilostivi cu inima si a ne lega cu sufletul de averi, de dezmierdari, de betii si de toate placerile veacului de acum care sunt desertaciune si moarte.
“Cand dobandim lumea, in groapa ne salasluim", zice Sfantul Ioan Damaschin, in slujba inmormantarii. La fel incheie si Domnul in Evanghelia de astazi: “Asa este cel ce isi strange lui comori, iar nu intru Dumnezeu se imbogateste” (Luca 12, 21).
Asadar, tot cel ce aduna averi si se leaga cu mintea si cu inima a de banii sai, de averile sale si de dezmierdarile trupului sau, acela nu in Dumnezeu se imbogateste, ci in prapastia iubirii de bani si a iubirii de averi se arunca pe sine, spre a lui vesnica pierzare. Cel ce aduna bani peste bani si averi, iar la milostenie nu se gandeste, unul ca acela din zi in zi isi mareste povara sufletului sau, isi mareste prapastia caderii sale in muncile iadului, caci cu cat aduna mai multa avere, cu atat se face mai departe de Dumnezeu si mai adanc se scufunda in grijile sale cele viclene ale veacului de acum.
Sa stim si aceasta ca nu toata bogatia este spre osanda. Ca cel ce aduna cu dreptate bani si averi, dar nu-si lipeste inima de nimic, ci, dimpotriva, ajuta pe cei saraci si face multe milostenii, unul ca acela se mantuieste mai usor decat cel sarac care carteste si se lipeste cu mintea si inima de putinele sale agoniseli. Deci nu averea pierde sufletul omului ca toate sunt create bune de Dumnezeu, ci intrebuintarea ei rea si robirea inimii si a mintii noastre de cele materiale si de placeri.
Inaintasii si parintii nostri de demult aveau averi putine si copii multi dar aveau si credinta multa. Ei faceau toate cu rugaciune si multumire, ca inaintea lui Dumnezeu, care vede si stie inimile noastre. Ei isi imparteau putinele averi in trei parti. Cea mai mare parte o foloseau pentru casa, pentru familie. A doua parte o dadeau danie bisericilor care se zideau din nou si pe la manastiri ca sa fie pomeniti toata viata. Iar a treia parte din avere o dadeau milostenie la cei saraci si suferinzi ca sa se roage pentru ei.
Asa sa facem si noi. Din putinul cat il avem sa folosim cea mai mare parte pentru intretinerea familiei, a copiilor, a vietii pamantesti. O alta mica parte sa dam pe la bisericile care se repara si se innoiesc, caci miluim casa Domnului in care se face zilnic Sfanta Liturghie si ne ajuta la mantuire. A treia parte, fie si cat de putin, sa o dam la saraci, la cei bolnavi si pentru pomenirea mortilor, ca pe ei nu are cine sa-i mai ajute, si vom avea mare plata.
Sa-L rugam pe Bunul Dumnezeu sa ne izbaveasca de patima iubirii de argint si de tot pacatul, ca sa ne imbogatim in Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia I se cuvine slava in vecii vecilor. Amin.
(Parintele Ilie Cleopa - “Despre patima iubirii de averi”)