Duminica a 18-a dupa Rusalii
Evanghelia dupa Luca 5, 1-11
(Pescuirea minunata)
“Pe cand multimea Il imbulzea, ca sa asculte cuvantul lui Dumnezeu, si El sedea langa lacul Ghenizaret, a vazut doua corabii oprite langa tarm, iar pescarii, coborand din ele, spalau mrejele. Si urcandu-Se intr-una din corabii care era a lui Simon, l-a rugat s-o departeze putin de la uscat. Si sezand in corabie, invata, din ea, multimile.
Iar cand a incetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mana la adanc, si lasati in jos mrejele voastre, ca sa pescuiti. Si, raspunzand, Simon a zis: Invatatorule, toata noaptea ne-am trudit si nimic nu am prins, dar, dupa cuvantul Tau, voi arunca mrejele. Si facand ei aceasta, au prins multime mare de peste, ca li se rupeau mrejele. Si au facut semn celor care erau in cealalta corabie, sa vina sa le ajute. Si au venit si au umplut amandoua corabiile, incat erau gata sa se afunde, Iar Simon Petru, vazand aceasta, a cazut la genunchii lui Iisus, zicand: Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos. Caci spaima il cuprinsese pe el si pe toti cei ce erau cu el, pentru pescuitul pestilor pe care ii prinsesera. Tot asa si pe Iacov si pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau impreuna cu Simon. Si a zis Iisus catre Simon: Nu te teme; de acum inainte vei fi pescar de oameni. Si tragand corabiile la tarm, au lasat totul si au mers dupa El.”
Evanghelia Duminicii a XVIII-a dupa Rusalii, de la Sfantul Evanghelist Luca, se numeste Evanghelia pescuirii minunate si evidentiaza o multime de invataturi duhovnicesti in ceea ce priveste taina Bisericii si viata crestinului in general.
Sfantul Evanghelist Luca ne arata ca erau doua corabii oprite langa tarmul lacului Ghenizaret, numit si Marea Galileii, iar pescarii care iesisera din corabii curatau mrejele.
Domnul Iisus a intrat in corabia lui Petru si a cerut acestuia sa indeparteze putin corabia de la tarm, pentru ca El stand in corabie sa invete multimile adunate pe malul marii.
Predica Sa din corabie era o preinchipuire sau o prefigurare a tainei Bisericii prezenta in lumea aceasta ca o corabie pe mare, uneori linistita, alteori involburata. Biserica este corabia mantuirii care ne trece din lumea aceasta, unde viata noastra este amestecata cu pacatul si cu moartea, pe taramul celalalt al existentei, in viata vesnica, unde "nu este durere, nici intristare, nici suspin", ci odihna in Imparatia lui Dumnezeu, care este "dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant" (Romani 14, 17). Deci, Iisus stand in corabie si propovaduind multimilor Evanghelia Imparatiei lui Dumnezeu prevesteste prezenta si lucrarea Sa in Biserica Sa, de-a lungul veacurilor.
Dupa ce a invatat multimile si le-a hranit cu lumina Sfintei Evanghelii, Mantuitorul Iisus Hristos a poruncit lui Petru sa mane corabia inspre larg, unde apa era adanca, iar apoi a spus celor din corabie sa arunce mrejele in apa pentru a pescui. Insa Petru a raspuns lui Iisus, zicand: "Invatatorule, toata noaptea ne-am trudit si nimic n-am prins, dar, dupa cuvantul Tau, voi arunca mreaja" (Luca 5, 5). De fapt, Sfantul Apostol Petru nu avea mare speranta ca va prinde peste, dar, din smerenie, a implinit ceea ce i s-a poruncit.
Evanghelia nu ne spune ca Petru s-ar fi indoit, dar nici nu ne spune ca ar fi fost foarte increzator, ci doar ca a ascultat, din respect si din smerenie, de porunca Mantuitorului Hristos. Semnul smereniei lui este ascultarea de Hristos fara sa puna vreo intrebare, fara sa ceara vreo explicatie si fara sa inteleaga pentru moment ce va urma. Nu stia ce se va intampla. Sfantul Petru a ascultat de Iisus pentru ca Il iubea si recunostea ca El este Invatatorul sau si a zis: "dupa cuvantul Tau, voi arunca mreaja" (Luca 5, 5). Si dupa ce a facut ce i s-a poruncit, Petru si cu cei care-l insoteau "au prins multime mare de peste, incat li se rupeau mrejele". Atunci, ei au facut semn celor ce se aflau in cealalta corabie sa vina ca sa-i ajute. Si astfel au umplut ambele corabii de peste, incat erau gata sa se scufunde.
Insa Evanghelia ne spune ca cei care au prins o mare multime de pesti, in loc sa se bucure, s-au inspaimantat. In mod obisnuit, nimeni nu se inspaimanta sau se teme dupa o mare izbanda, ci se bucura.
De ce in loc sa se bucure pescarii au fost cuprinsi de spaima? Deoarece si-au dat seama ca pescuirea aceasta neasteptata nu era ceva obisnuit, ci o minune savarsita prin puterea cuvantului lui Dumnezeu, ca urmare a ascultarii smerite a lui Simon-Petru fata de Domnul Iisus Hristos. Vedem ca primele cuvinte ale Sfantului Apostol Petru nu au fost cuvinte de multumire, cum era firesc, nici cuvinte de bucurie, ci o puternica si profunda constiinta a pacatoseniei sale in fata lui Dumnezeu Cel Sfant. De aceea, Petru a zis: "Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos!" (Luca 5, 8). Iar aceste cuvinte le-a rostit el dupa ce a ingenuncheat la picioarele Mantuitorului Iisus Hristos.
De ce acest gest cu totul neasteptat al Sfantului Apostol Petru? Deoarece el a simtit puterea dumnezeiasca a lui Hristos. Vazand smerenia si teama lui Petru, Mantuitorul Iisus Hristos ii spune acestuia: "Nu te teme. De acum te voi face pescar de oameni!" (Luca 5, 10). Astfel, pescuirea minunata a fost lucrare de pregatire a ucenicilor lui Iisus ca sa inteleaga ca lucrarea lor viitoare trebuie sa se bazeze mai intai pe puterea harului lui Hristos, nu pe fortele proprii.
Dupa aceasta minune, Sfantul Apostol Petru si cei impreuna cu el, Iacob si Ioan, fiii lui Zevedeu, Il urmeaza pe Mantuitorul Iisus Hristos cu multa convingere si bucurie: "Si tragand corabiile la uscat, au lasat totul si au mers dupa El" (Luca 5, 11).
Ceea ce invata Sfantul Apostol Petru prin pescuirea minunata in largul marii este un capitol de teologie referitor la taina Bisericii si a pastorului in Biserica, si anume: in lucrarea bisericeasca mai intai conteaza harul sau ajutorul lui Dumnezeu si apoi priceperea omeneasca. Cat timp Sfantul Petru a contat doar pe priceperea sa, pe forta sa fizica si pe dibacia sa de a pescui, nu a prins nimic. Dar iata ca, pe neasteptate, la capatul puterilor omenesti, incepe lucrarea lui Dumnezeu. Cand Petru nu mai avea nici o speranta de reusita, atunci a venit ajutorul lui Dumnezeu si s-a savarsit minunea.
Dupa ce a facut ce i-a spus Hristos Invatatorul, ucenicul Petru a vazut cum s-a schimbat esecul in succes. Aceasta putere care face minuni, schimba situatii si rezolva probleme dificile este harul lui Dumnezeu. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel spune: "Toate le pot intru Hristos, Cel ce ma intareste!" (Filip. 4, 13). De aceea, slujitorii Bisericii se hirotonesc sau se sfintesc prin "dumnezeiescul har care totdeauna pe cele neputincioase le vindeca si pe cele cu lipsa le implineste" ("Arhieraticon", Slujba hirotoniei diaconului, preotului si episcopului)
Totusi, trebuie remarcat faptul ca Hristos nu a savarsit minunea pentru niste pescari lenesi, care au dormit toata noaptea, ci minunea s-a facut pentru pescari harnici, care s-au ostenit toata noaptea. Astfel, din multa lor osteneala fara succes s-a nascut multa lor smerenie. Abia atunci, intrucat i-a aflat in stare de osteneala si de smerenie, Hristos-Dumnezeu le-a daruit ajutorul Sau care face minuni. Sfantul Isaac Sirul spune: "Dumnezeu ne daruieste harul Sau pentru smerenia care vine din multe osteneli".
Asadar, harul imbelsugat se daruieste celor ce au privegheat mult si s-au ostenit mult. Chiar daca nu s-a implinit speranta lor cand se asteptau ei, ea s-a implinit mai tarziu intr-un mod mai frumos si mai avantajos tocmai pe cand ei nu mai sperau nimic.
Asa se intampla uneori si in viata Bisericii sau in viata crestinului. Foarte adesea ne straduim sa facem ceva bun, dar nu reusim cand si cum dorim noi. Apoi ne intrebam, cu intristare sau nedumerire: "De ce n-am reusit?" Insa, adesea, ceea ce nu poate fi inteles la un moment dat se va lumina mai tarziu, cand voieste Dumnezeu si cum voieste El.
Uneori oamenilor care, pe langa multa osteneala, dau si dovada de rabdare le vine ajutorul lui Dumnezeu pe cand nu se asteapta.
Unii oameni, fiindca nu au ajuns la o reusita pe care o doreau, au interpretat aceasta ca fiind un esec, o parasire a lor de catre Dumnezeu. Mai tarziu insa au constatat ca daca s-au smerit si s-au intarit in credinta, cu toate ca Dumnezeu nu a raspuns la cererea lor cand doreau ei, totusi le pregatea atunci o biruinta viitoare sau o binecuvantare mai mare. Insa El a voit sa le verifice smerenia, ascultarea si rabdarea.
Aceasta intelepciune tainica a lucrarii lui Dumnezeu in viata oamenilor este cuprinsa in Evanghelia de astazi. Astfel, Evanghelia ne arata ca Dumnezeu cunoaste atat ostenelile omului, cat si limitele sau slabiciunile lui, dar il invata sa-I ceara ajutorul Lui, sa lucreze impreuna cu El, sa se bucure de iubirea Lui milostiva, in smerenie si recunostinta.
Evanghelia acestei Duminici ne invata ca totdeauna avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Prin urmare, nu numai cand ne simtim mai slab pregatiti, ci si cand suntem foarte bine pregatiti trebuie sa ne rugam Lui, zicand: "Doamne, ajuta!". Dumnezeu iubeste foarte mult pe fiecare om smerit care ii cere ajutorul Sau si se straduieste sa fie harnic si darnic.
Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa simtim puterea Lui cand Ii cerem ajutorul Lui, sa nu deznadajduim niciodata, chiar daca nu se implineste dorinta noastra atunci cand voim noi si cum voim noi. Sa invatam ca intelepciunea Lui este mai mare decat intelepciunea noastra, puterea Lui este mai mare decat puterile noastre, iar harul Lui si sfintenia Lui sunt izvor de lucrari minunate si mantuitoare, spre slava Preasfintei Treimi si spre bucuria noastra. Amin!
(din predica la Duminica a 18-a dupa Rusalii a PF Daniel)