Idealul fiecarui crestin pe pamant este mantuirea sufletului, adica dobandirea vietii vesnice. Pana la intruparea si invierea Domnului nostru Iisus Hristos, nimeni nu se putea mantui, caci raiul era inchis si nu era revarsat peste lume harul Duhului Sfant. De aceea toti dreptii Vechiului Testament asteaptau izbavirea sufletelor lor prin moartea si invierea Fiului lui Dumnezeu.
Mantuirea, dupa invatatura Sfintei Evanghelii si a Bisericii Ortodoxe, se dobandeste prin pazirea poruncilor date de Dumnezeu oamenilor, cuprinse atat in decalogul Legii Vechi, cat si in Noul Testament, numit si legea Harului. Orice crestin care doreste sa se mantuiasca trebuie sa savarseasca aceste trei conditii: sa aiba credinta dreapta in Dumnezeu; sa aiba harul Duhului Sfant, care se da tuturor prin cele sapte Sfinte Taine ale Bisericii Botezul, Mirungerea, Spovedania, Sfanta Impartasanie, Nunta, Preotia, Maslul si sa implineasca poruncile cuprinse in Sfanta Evanghelie. Fara aceste trei conditii obligatorii, nu este mantuire. Una din ele daca lipseste, omul nu se poate mantui si isi pierde sufletul sau, "care este mai scump decat toata lumea".
Aceasta este mantuirea pe calea poruncilor, comuna si obligatorie tuturor oamenilor care cred in Dumnezeu si doresc sa mosteneasca viata vesnica. Dar mai este si o alta cale de mantuire, mult mai grea, anume calea desavarsirii crestine, pe care au mers toti sfintii, apostolii, mucenicii, ierarhii si cuviosii. Pentru ca nu este obligatorie, ci benevola, ea este numita in Sfanta Evanghelie calea sfaturilor evanghelice. Pe aceasta cale merg de obicei calugarii, sihastrii, vaduvele, crestinii care au o chemare speciala de la Dumnezeu si o evlavie deosebita pentru rugaciune, post, infranare, metanii, lacrimi si saracie totala de cele materiale. Aceasta este calea sfinteniei, a indumnezeirii si a unirii mistice cu Hristos.
Pentru a intelege mai bine cele doua cai de mantuire, sa va reamintim pe scurt textul Evangheliei de astazi.
Un tanar bogat s-a apropiat de Iisus Hristos si L-a intrebat: Invatatorule bun, ce bine sa fac ca sa mostenesc viata vesnica? Iar Domnul i-a raspuns: Daca voiesti sa intri in viata, pazeste poruncile! Si ii aminteste cateva din Decalog: Sa nu ucizi, sa nu fii desfranat, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb, cinsteste pe tatal tau si pe mama ta si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. Insa tanarul era un om credincios si corect. De aceea a raspuns lui Hristos: Toate acestea le-am pazit din copilaria mea (Matei 19, 16-20).
Acestea sunt cateva din poruncile principale care asigura mantuirea tuturor celor ce merg pe aceasta cale. Si tanarul din Evanghelie le pazea cu sfintenie. Oare cati tineri de astazi mai implinesc cu atata credinta poruncile lui Dumnezeu? Cati dintre fiii si fiicele dumneavoastra va mai asculta, merg la biserica regulat, se spovedesc, primesc Sfintele Taine, fac rugaciune seara si dimineata, se pazesc de betie si desfrau?
Dar tanarul din Evanghelie nu era multumit sufleteste. El simtea ca sufletul sau dorea ceva mai mult, adica o viata mai inalta, unita deplin cu Hristos. De aceea intreaba: "Ce imi mai lipseste?" Pana aici a fost cale a poruncilor, obligatorie tuturor. De acum incepe calea desavarsirii, a urcusului duhovnicesc spre Hristos, care nu este usor de strabatut.
Si iata ce i-a raspuns Mantuitorul Hristos: Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza Mie (Matei 19, 20-21). Doua lucruri ii cerea Hristos tanarului care dorea desavarsirea: sa se lepede de cele materiale, prin impartirea averii la saraci si sa urmeze lui Hristos, parasind casa, rudele si toate grijile pamantesti. Cine nu urca ambele trepte ale desavarsirii: lepadarea de cele trecatoare, adica saracia de buna voie si urmarea lui Hristos nu poate ajunge la treapta desavarsirii. Daca numai una o facem si a doua nu, nu putem urma lui Hristos.
Fara o nastere duhovniceasca din nou, fara dezbracarea de patimi si de grijile lumii, nu ne putem imbraca cu haina unei vieti noi in Hristos. Cati oameni nu sunt saraci in lume, si chiar fara familie, dar nu urmeaza cu toata inima lui Hristos, pentru ca nu se pot lepada de patimile cele ascunse: de gandul mandriei, al slavei desarte, al desfranarii, al iubirii de bani, al lenevirii si mai ales al voiei proprii. Cine nu se leapada de voia proprie si de patimile ascunse din minte si inima, nu poate face voia lui Hristos si nu-L va putea purta in inima sa plina de idolii patimilor. Unii ca acestia nu pot urca pe scara desavarsirii crestine. Printre acestia se numara si tanarul bogat din Evanghelie, care, auzind ca i se cere sa-si dea averea la saraci pentru a urma lui Hristos, s-a intors intristat la casa sa.
Iubiti credinciosi,
Pazirea poruncilor Legii, unita cu credinta dreapta in Hristos, aduc mantuirea omului, dar nu-l fac desavarsit. Acest lucru il arata marele Apostol Pavel cand zice: "Nimic nu a desavarsit Legea" (Evrei 9, 9; 10, 1). Auzind pe Mantuitorul, zicand: “Eu am venit ca viata sa aiba, si din belsug sa aiba“ (Ioan 10, 10). De aici trebuie sa intelegem ca alta este treapta celor ce intra in viata, adica se mantuiesc, si alta este treapta celor ce voiesc sa aiba si mai multa viata, adica a celor desavarsiti. "Cei ce se mantuiesc, mostenesc viata cea vesnica, iar cei ce sunt desavarsiti, nu numai ca se mantuiesc, dar mostenesc vistieriile slavei celei dumnezeiesti din ceruri" (Kiriacodromionul, pag, 388, Bucuresti, 1875).
Prin calcarea poruncilor omul a pierdut raiul, iar prin jertfa si rascumpararea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, neamul omenesc a mostenit cerul. De aceea, in Sfanta Evanghelie, Mantuitorul nu a zis: "Fericiti cei saraci cu duhul, ca a acelora este imparatia raiului", ci "Imparatia Cerurilor", sau "Fericiti cei izgoniti pentru dreptate, ca a acelora este imparatia raiului", ci "Imparatia Cerurilor". Asa a binevoit Preabunul nostru Mantuitor si Dumnezeu, Care a venit in lume ca prin jertfa si rascumpararea Sa, sa dea mai mult decat am pierdut la inceput prin zavistia diavolului. Cu adevarat aici s-a implinit cuvantul care zice: “Unde s-a inmultit pacatul, a prisosit darul“ (Romani 5, 20).
Despre faptul ca sunt diferite trepte ale slavei in cer pentru cei ce se mantuiesc, ne arata si Sfantul Apostol Pavel care zice: “Alta este stralucirea soarelui, alta este stralucirea lunii, si alta stralucirea stelelor, si stea de stea se deosebeste in stralucire“ (I Corinteni 15, 41). Insusi Mantuitorul a aratat zicand: “In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt“ (Ioan 14, 2).
Dumnezeiescul Parinte Efrem Sirul, aratand deosebirea acestor locasuri ale sfintilor din cer, zice: "Multe locasuri ale Tatalui, arata Mantuitorul masura mintii celor ce se salasluiesc in cer, adica despartirile si deosebirile intru care cu mintea se vor desfata dreptii si sfintii in veacul viitor. Ca nu cu despartirea locurilor, ci cu randuiala darurilor sunt multe locasuri... Caci in veacul ce va sa fie, toti dreptii se vor salaslui intr-o bucurie, cu nedespartirea, si fiecare dupa masura sa, dintr-un soare gandit se straluceste, si dupa a sa vrednicie trage bucurie si veselie, ca dintr-un aer, loc, scaun, privire si forma. Si nu vede cineva masurile celui ce il intrec pe el, nici a celui mai jos decat dansul ca nu cumva, vazand darul covarsitor al prietenului sau, sau lipsa, sa-i fie aceasta pricina de intristare sau suspin...".
Sa ne intoarcem acum la cuvantul nostru, despre desavarsirea omului. Auzim pe Mantuitorul nostru in Sfanta Evanghelie, zicand: “Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru cel ceresc este desavarsit“ (Matei 5, 48). In ce consta desavarsirea omului pe acest pamant? La aceasta intrebare ne raspunde Sfantul Apostol Pavel, zicand: “Dragostea este legatura desavarsirii“ (Coloseni 3, 14). Adica cel ce are desavarsita dragoste fata de Dumnezeu si de aproapele sau, unul ca acesta a ajuns la fapta cea mare a desavarsirii in viata sa. Acest adevar ni-l arata si Sfantul Maxim Marturisitorul, zicand: "Cel desavarsit in iubire a ajuns la culmea nepatimirii si nu mai cunoaste deosebirea intre al sau si al altuia, sau intre a sa si a alteia, sau intre credincios si necredincios, intre rob si slobod, sau peste tot intre barbat si femeie. Cel ridicat mai presus de tirania patimilor, cautand la firea cea una a oamenilor, priveste pe toti la fel si are fata de toti aceeasi dragoste. Caci nu mai este in el deosebire, nici barbat au femeie, nici rob, nici slobod, ci toate si intru toti Hristos" (Galateni 3, 28).
Sfantul Ioan Scararul spunea ca "desavarsirea este invierea sufletului mai inainte de invierea trupului".
Sfantul Nichita Stihatul spune ca desavarsirea este "readucerea puterilor sufletului la starea de la inceput a naturii omului, asa cum l-a creat Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa, si bun foarte, cum era el in rai inainte de cadere".
Iar Sfantul Isaac, fiind intrebat de unde cunoaste cineva ca a ajuns la masura desavarsirii, zice: "Cand se va misca pomenirea lui Dumnezeu in mintea omului, indata inima lui se porneste, spre dragostea lui, si ochii lui pogoara lacrimi cu indestulare, ca dragostea din pomenirea celor iubiti aprinde lacrimi. Unul ca acesta niciodata nu este lipsit de lacrimi, fiindca de-a pururea isi aduce aminte de Dumnezeu, incat si in somn vorbeste de Dumnezeu. Dragostea de Dumnezeu lucreaza unele ca acestea care este semn al desavarsirii oamenilor in viata lor" (Filocalia X, Bucuresti, 1981).
Iubiti credinciosi,
Pana aici am vorbit despre desavarsirea sau indumnezeirea omului in Biserica Ortodoxa, dupa Sfanta Evanghelie si Sfintii Parinti. Acum sa vedem cum intelegem noi desavarsirea si cum o putem realiza astazi.
Cel mai sigur se realizeaza desavarsirea recomandata de Hristos in Sfanta Evanghelie de astazi, in cadrul vietii monahale. Intrucat aceasta Evanghelie este singura care sta la baza intemeierii monahismului crestin, idealul de desavarsire in credinta, in rugaciune si dragoste se realizeaza mai ales in cinul monahal. Oare calugarii nu renunta de buna voie la avere, la cinste, la familie, la toata libertatea vietii pamantesti si, prin cele trei voturi monahale ascultare, saracie de buna voie si curatie nu isi inchina trupul si sufletul slujirii lui Hristos pana la moarte? Calugarii au facut dintotdeauna cele mai mari eforturi si jertfe pentru desavarsire.
Aceasta o dovedeste la noi numarul mare de manastiri si schituri peste o mie incepand din secolul IV pana astazi, numarul mare de sihastri si chilii pustnicesti, ca si marea vocatie ce o au romanii dintotdeauna pentru monahism. Monahii sunt considerati niste eroi ai Duhului. Prin jertfa lor ei s-au rugat pentru lume si pentru tara, s-au jertfit in adanc de smerenie pentru lauda lui Dumnezeu si mantuirea fiilor acestui neam. Ei s-au luptat cel mai mult pentru desavarsirea prin smerenie, prin rugaciuni, prin post si jertfire de sine. Ei au aparat cel mai mult Ortodoxia si viata morala in randul credinciosilor nostri. Ba, unii dintre ei, au devenit harismatici, duhovnici iscusiti cu multi fii sufletesti, ierarhi cuviosi, luminatori si slujitori alesi ai Bisericii si ai neamului. Este destul sa amintim de sfintii: Daniil Sihastru, Nicodim de la Tismana, Leontie de la Radauti, Chiriac de la Bisericani, Cuvioasa Teodora de la Sihla, Sfantul Calinic de la Cernica si, recent, Cuviosul Ioan Iacob de la Iordan. Ei s-au jertfit pentru dragostea lui Dumnezeu si prin pilda lor indeamna si pe credinciosi sa traiasca in lume o viata crestina curata, smerita, unita cu Hristos.
Dar si in familie se poate duce o viata crestina, inalta, sfanta, daruita lui Hristos. Oare ce sunt acele mame sfinte, cu copii multi, crescuti in rugaciune si bucurie, daca nu niste femei desavarsite in rabdare si iubire? Ce sunt acei credinciosi cu viata curata in lume care iau drumul manastirilor sau traiesc in feciorie si vaduvie neintinata prin sate si orase? Apoi, cati crestini ascunsi nu traiesc in lume plini de sfintenie, de pace, de mila, arzand de dragostea lui Dumnezeu?
Sa pastram cu ravna evlavia si exemplul personal al parintilor nostri, al mamelor, al monahilor, al duhovnicilor si sfintilor nostri. Astazi este desavarsit cel ce se roaga neincetat, cel ce este impacat cu toti oamenii, cel ce miluieste, se smereste si se jertfeste pentru apararea dreptei credinte, pentru bunacresterea copiilor si pentru mantuirea tuturor in Hristos.
Sa rugam pe Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii, sa ne ajute tuturor pe calea desavarsirii in dragoste, in credinta si in rugaciune, spre lauda lui Dumnezeu si mantuirea sufletelor noastre. Amin.
Parintele Ilie Cleopa