"Si L-a intrebat un dregator (pe Iisus), zicand: Bunule Invatator, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci?
Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Ma numesti bun? Nimeni nu este bun, decat unul Dumnezeu.
Stii poruncile: Sa nu savarsesti adulter, sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb, cinsteste pe tatal tau si pe mama ta.
Iar el a zis: Toate acestea le-am pazit din tineretile mele.
Auzind, Iisus i-a zis: Inca una iti lipseste: Vinde toate cate ai si le imparte saracilor si vei avea comoara in ceruri; si vino de urmeaza Mie.
Iar el, auzind acestea, s-a intristat, caci era foarte bogat.
Si vazandu-l intristat, Iisus a zis: Cat de greu vor intra cei ce au averi in imparatia lui Dumnezeu! Ca mai lesne este a trece camila prin urechile acului decat sa intre bogatul in imparatia lui Dumnezeu.
Zis-au cei ce ascultau: Si cine poate sa se mantuiasca?
Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu.” (Evanghelia dupa Luca 18, 18-27)
Sfanta Evanghelie de astazi ne pune in fata un dregator care vine la Mantuitorul Iisus cu intrebarea: “Bunule Invatator, ce sa fac sa mostenesc viata de veci?”.
In primul rand ne socheaza, oarecum, reprosul Domnului fata de apelativul "Bunule invatator“: El a respins apelativul de curtoazie al tanarului, pentru a ne invata pe noi cei care pretindem ca Il urmam pe Domnul in smerenie, ca nimeni dintre cei muritori nu este bun inaintea lui Dumnezeu. Pe plan spiritual, este greu sa facem demarcatii definitive intre oameni - unii care par foarte buni pot cadea, iar altii, ce par a fi mai putin buni, pot progresa. Deci, omul nu poate fi niciodata bun daca este raportat la Dumnezeu.
"Bunule Invatator, ce sa fac sa mostenesc viata de veci?” Intrebarea aceasta framanta inima noastra, a tuturor credinciosilor. Este o intrebare tainica; este nelinistea vietii noastre duhovnicesti. Noi, crestinii, ne punem totdeauna intrebari despre trairea vietii dupa voia lui Dumnezeu. Ne straduim sa o imbunatatim, pentru a ne inalta duhovniceste.
Dregatorul din Evanghelia de astazi era un om tanar, virtuos si evlavios. Chiar daca nu era sarac si avea motive sa fie multumit de traiul sau, totusi simtea ca nu viata aceasta, ci viata vesnica este bunul cel mai de pret pe care trebuie omul sa-l caute si sa-l dobandeasca.
Mantuitorul Iisus are pentru acest dregator, ca si pentru toti oamenii, raspunsul scurt si limpede: “Pazeste poruncile”, implineste voia lui Dumnezeu, cuprinsa in poruncile Lui! Dregatorul declara ca le-a pazit din tinerete; el astepta de la Iisus ceva deosebit, ceva mai mult decat stia el.
Tocmai de aceea Iisus ii indica o cale deosebita de a putea mosteni viata vesnica, o cale care nu mai e porunca, ci un sfat. “Iti mai lipseste un lucru, i-a zis atunci Iisus, vinde cate ai, imparte la saraci si vei avea comoara in ceruri; apoi vino de Ma urmeaza”, pentru a-i arata ca, desi avea o conduita virtuoasa, corecta, totusi ii lipsea o dimensiune importanta a vietii spirituale si morale, si anume iubirea milostiva sau darnicia; el era prea legat sufleteste de averile sale materiale.
Asadar, nu este suficient sa ne rugam mult, sa postim mult si sa ne infranam de la pacat, daca nu suntem si milostivi.
Indemnul Mantuitorului l-a intristat pe dregatorul care era foarte bogat. El a plecat trist pentru ca nu-i venea usor sa se desparta de avutiile lui, fapt care l-a facut pe Iisus sa spuna cat de greu este sa intre intru Imparatia lui Dumnezeu omul robit cu totul de bunurile acestei lumi. E mai usor sa treaca camila prin urechile acului decat pentru un bogat sa intre intru imparatia lui Dumnezeu. E greu, dar nu e imposibil.
Totusi, intrucat citise in sufletul tanarului bogat ca este manat de o cautare sincera a vietii vesnice, Mantuitorul nu-i mai spune nimic acestuia, nu incearca sa-l convinga in vreun fel, dupa ce i-a adresat indemnul de a-si vinde averea, de a o imparti celor nevoiasi si de a-I urma Lui. Astfel, Mantuitorul ii respecta libertatea si lasa ca intristarea provocata de scoaterea la iveala a patimii ascunse a iubirii de bogatie materiala sa se transforme intr-o sfanta intristare dupa Dumnezeu care, in cele din urma, sa-l ajute sa se elibereze de legatura patimasa fata de bunurile materiale limitate si trecatoare.
Ca si in alte situatii, vedem cat de mult apreciaza Dumnezeu cautarea noastra spirituala sincera, mai ales cand devine lupta in interiorul inimii, ca dor de iubire vesnica.
Socati de afirmatia lui Iisus ca pentru cei bogati usa Imparatiei cerurilor se stramteaza, incat, metaforic vorbind, devine aidoma unei urechi de ac prin care nu poate trece o camila, ucenicii nedumeriti Il intreaba pe Iisus cine se mai poate, totusi, mantui? Din raspunsul Domnului rezulta adevarul ca atunci cand inima omului este ranita de harul lui Dumnezeu se produce o minune care-l transforma radical pe acesta.
Sfarsitul Evangheliei randuite a se citi la Sfanta Liturghie in aceasta duminica s-ar fi incheiat intr-o nota pesimista, daca intristarii dregatorului bogat si nedumeririi celor prezenti nu s-ar fi raspuns prin cuvintele Mantuitorului, care ascund o tainica speranta: "cele ce nu sunt cu putinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu“.
Acest raspuns a ramas pentru totdeauna cea mai mare mangaiere si o puternica incurajare pentru noi. El are ca temei un univers de necuprins, aratat de Sfantul Evanghelist Ioan intr-o definitie scurta: “Dumnezeu este iubire” (Ioan 4, 8).
Schimbarea noastra, a felului nostru de a fi, de a gandi si de a faptui, a modului de a intelege viata, foarte adesea limitata la o existenta egoista, chiar si atunci cand este acoperita de haina evlaviei si a virtutilor, nu este deloc un lucru usor.
Foarte greu renunta omul la obisnuintele sale, la sperantele sale desarte, chiar daca simte adesea ca modul in care-si duce viata nu este cel mai bun. Reactia dregatorului bogat la porunca: "Vinde toate cate ai si le imparte saracilor si vei avea comoara in ceruri“ a aratat ca o schimbare a omului in profunzimea sufletului sau cere lupta cu sine, cere o convertire.
Mantuitorul spune: "cele ce nu sunt cu putinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu“, ca sa ne arate ca, daca Ii cerem ajutorul, Dumnezeu ne ajuta si ne innoieste viata. Iar daca ii urmam Lui, renuntam la ceva pentru a primi pe Cineva, renuntam la daruri pentru a primi pe Dumnezeu-Daruitorul in viata noastra, pentru ca El sa devina Viata vietii noastre.
Nu saracia in sine te ajuta spre viata cea vesnica, nici bogatia in sine nu te impiedica, ci fiecare trebuie sa devina "moneda de schimb" la poarta Imparatiei. Ce folos ca esti sarac, dar sufletul iti este rapit de nostalgia imbogatirii de cele lumesti, si ce folos ca esti bogat, daca devii robul bogatiei lumesti?...
Adevarata bogatie ramane a faptelor de milostenie, a smereniei, a dragostei de Dumnezeu si de oameni, a virtutilor morale crestine, bogatie nepieritoare, singura pe care o putem lua cu noi in viata de dincolo.
Bogatia duhovniceasca a crestinilor este implinirea cu sfintenie a poruncilor Sfintei Evanghelii, trairea in desavarsita dragoste, iertarea vrajmasilor, participarea regulata la slujbele bisericii, ascultarea cu evlavie a Sfintei Liturghii in sarbatori, deasa spovedanie si impartasania cu Trupul si Sangele Domnului!
Sa ne imbogatim duhovniceste in Domnul, adica sa parasim pacatele si sa adunam cat mai multe fapte bune, pentru ca acestea sunt averea noastra, nadejdea mantuirii noastre, lauda si cununa care ne asigura mantuirea sufletului, bucuria noastra in Hristos Domnul.
Privind un om in rugaciune in fata icoanei, in genunchi, putem gandi: iata, un om s-a apropiat de Iisus si i-a zis: Doamne, ce sa fac sa mostenesc viata de veci? Vedem un suflet framantat, un suflet chinuit de intrebari, vedem “un om oarecare” in cautarea unei rezolvari asupra problemei vietii si simtim ecoul soaptelor lui: “toate le-am pazit din tineretile mele…” Eu avutie nu am; am totusi ceva: pacatele mele. Sunt bogat in pacate. Am si eu bogatia mea de care nu m-am lepadat inca. Am venit la Tine, Doamne, ca omul din Evanghelie. Doamne, ajuta-ma sa nu plec intristat! Amin.