Sfantul Ierarh Spiridon

Sfantul Ierarh Spiridon

Sfantul Ierarh Spiridon s-a nascut in jurul anului 270, in localitatea Askia din Insula Cipru, din parinti simpli. El insusi simplu la chip si la inima smerit, din tinerete a fost pastor de oi si, insurat fiind, a avut o fiica Irina, care a trait in feciorie toata viata ei. Ramanand vaduv de timpuriu, s-a calugarit, iar pentru sfintenia vietii lui a fost facut episcop in cetatea Trimitundei.
 

Desi era episcop, Sfantul Spiridon, in marea sa smerenie, se imbraca intotdeauna foarte modest, chiar saracacios; purta in mana un toiag simplu de finic, iar pe cap purta un potcap saracacios in loc de mitra arhiereasca si nu se rusina sa-si vada in continuare de turma sa de oi si capre ca un pastor oarecare.
 
Prin nemarginita sa smerenie, credinta curata si harul dumnezeiesc, Sfantul Spiridon a primit si darul tamaduirii si al facerii de minuni, astfel ca dupa hirotonirea sa, minunile au urmat una dupa alta:
 
- Dumnezeu ii pedepsise pe cei din insula Ciprului cu o seceta cumplita, care adusese cu sine o foamete la fel de cumplita. Toti stiau ca nenorocirea nu putea fi alungata decat de un om sfant, asemeni unui al doilea Ilie, care sa deschida cerurile prin rugaciunile sale. Iar acest om sfant era Sf. Spiridon a carui rugaciune Dumnezeu nu a trecut-o cu vederea: imediat ploaia a inceput sa cada din belsug si nu s-a oprit pana nu s-a rugat iarasi Sfantul.
 
- Altadata, tot prin rugaciune, a potolit foametea pusa la cale de negustorii de grau, daramandu-le hambarele in care tineau ascuns graul.
 
- A prefacut un sarpe in aur, iar dupa ce a izbavit pe cel sarac din nevoile lui, iarasi a adus aurul la starea cea dintai si l-a facut sarpe. 
 
- A intors pe pacatosi si pacatoase, facandu-i sa-si marturiseasca pacatele.
 
- Simtind o mila sfasietoare fata de disperarea si jalea cu care o femeie isi plangea copilul mort, s-a rugat cu staruinta la Dumnezeu si a readus la viata copilul.
 
- L-a tamaduit de o boala fara leac pe imparatul Constantie, fiul imparatului Constantin, dupa ce acesta l-a vazut prin vis si, chemandu-l din cetatea Trimitundei, a obtinut vindecare doar prin atingerea de dansul.
 
- Murind Irina, fiica lui, o femeie, care incredintase moartei un odor de pret spre pastrare, a cerut Sfantului odorul sau, iar acesta, nestiind unde este, a intrebat pe cea moarta din mormant si, afland de la ea locul unde este pus, l-a dat inapoi femeii.
 
- Ca sfantul era milostiv si indurator o arata intamplarea cu cei ce au incercat sa-i fure oile din turma. Sfantul nu numai ca a dezlegat pe hotii ce fusesera inlantuiti cu lanturi nevazute toata noaptea, dar le-a dat la plecare si un berbec, ca sa nu le fie in zadar "privegherea” cea de toata noaptea. 
 
- A mustrat pe cel ce voia sa-i ia din pricina lacomiei o capra fara sa o plateasca si a facut sa fuga capra in ocol de la cel ce o tragea cu sila; iar dupa ce a numarat si pretul ei, capra a stat cu cele cumparate.
 
- A vindecat mutenia unui diacon, pe care il rugase sa spuna o mica rugaciune pe vremea unei arsite, iar el, pentru marire desarta, lungise rugaciunea si din pricina asta amutise indata.
 
- Odata slujitorii bisericii au aprins putine lumanari in biserica; cand sfantul i-a tinut de rau, ei i-au raspuns ca nu-i nimeni in biserica, asa ca nu e nevoie de mai multa lumina; dar sfantul a luat marturie din cer ca avea privitori pe ingerii care-i slujeau la Sfanta Liturghie si cantau impreuna cu el rugaciunile.

In anul 295, in timpul imparatului pagan Maximian,  a fost arestat si exilat. Avea sa revina cu drag in eparhia sa, dupa edictul de libertate a crestinilor (anul 313 - Milano). 
 
La invitatia Imparatului Constantin cel Mare, a participat la Sinodul I ecumenic de la Niceea (anul 325), unde a avut o contributie importanta la biruinta adevaratei credinte in fata ereziei ariene. Vazand pe un mare filosof cu sofismele sale vorbind hulitor despre Hristos si fortandu-se sa vorbeasca denigrator la adresa dogmelor crestine, Sfantul Spiridon a cerut, apropiindu-se, sa-i vorbeasca. Credinciosii Ortodoxiei, care cunosteau maniera simpla de a vorbi a Sfantului Spiridon si cum el ignora inalta cultura greaca, au incercat sa-l impiedice pentru a se opune sofistului. Sfantul Spiridon, insa, nu s-a lasat oprit, caci stia bine ca intelepciunea ce vine de Sus este superioara desteptaciunii umane, efemere. Ca sa-i dovedeasca filosofului unitatea Sfintei Treimi, Sfantul Spiridon a facut semnul Sfintei Cruci cu dreapta si strangand in mana stanga o caramida, deindata focul s-a ridicat in sus, apa a cazut pe pamant, iar lutul din caramida a ramas in mana lui, simbolizand Sfanta Treime. Toti cei prezenti au fost cuprinsi de uimire pentru simplitatea cu care a explicat credinta ortodoxa, iar filosoful, nemaiavand cuvinte pentru a-l combate pe sfant, in care lucra puterea dumnezeiasca, s-a convertit la ortodoxie.
 
La Sinodul de la Niceea l-a cunoscut pe Sfantul Ierarh Nicolae, de care l-a legat o prietenie trainica, ceea ce e de inteles, avand in vedere ca aveau in comun daruri de mare pret: iubirea, blandetea si milostenia. La fel ca Sf. Nicolae, Sf. Spiridon ne invata ca: "Dumnezeu dragoste este,si cel ce ramane intru dragoste intru Dumnezeu ramane si Dumnezeu intru el."
 
Dupa o viata intreaga in slujba Domnului, ocarmuind bine turma ce i s-a incredintat de la Dumnezeu, Sf. Spiridon s-a mutat in patria ce­reasca, pentru a sluji cu smerenie in so­borul sfintilor, la varsta de 80 de ani, catre anul 348, fiind ingropat in biserica "Sfintii Apostoli“ din Trimitunda.
 
Sfintele sale moaste intregi se afla in mare cinste, intr-o racla de mult pret, in Insula Corfu din Grecia si pana in ziua de astazi continua sa faca minuni cu puterea lui Dumnezeu.
 
Sfantul Spiridon este cunoscut ca "sfantul calator“, deoarece papucii de matase cu care este incaltat se uzeaza in fiecare an si sunt in­locuiti la praznicul sau. Sfantul calatoreste spre a veni in ajutorul celor credinciosi, care ii cer din suflet ajutorul:
  
"Impovarati de multe ispite si in noianul pacatelor celor mai vatamatoare aflandu-ne astazi, mare nadejde punem in tine, ierarhe, ajutorul celor fara de nadejde, mangaierea celor necajiti, te rugam fii mijlocitor pentru sufletele noastre si impreuna sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!”  (Acatist, condacul al 3-lea).