Pilda celor poftiti la cina

"Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a facut cina mare si a chemat pe multi;

Si a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca sa spuna celor chemati: Veniti, ca iata toate sunt gata.

Si au inceput unul cate unul, sa-si ceara iertare. Cel dintai i-a zis: Tarina am cumparat si am nevoie sa ies ca s-o vad; te rog iarta-ma.

Si altul a zis: Cinci perechi de boi am cumparat si ma duc sa-i incerc; te rog iarta-ma.

Al treilea a zis: Femeie mi-am luat si de aceea nu pot veni.

Si intorcandu-se, sluga a spus stapanului sau acestea. Atunci, maniindu-se, stapanul casei a zis: Iesi indata in pietele si ulitele cetatii, si pe saraci, si pe neputinciosi, si pe orbi, si pe schiopi adu-i aici.

Si a zis sluga: Doamne, s-a facut precum ai poruncit si tot mai este loc.

Si a zis stapanul catre sluga: Iesi la drumuri si la garduri si sileste sa intre, ca sa mi se umple casa,

Caci zic voua: Nici unul din barbatii aceia care au fost chemati nu va gusta din cina mea.”

(Evanghelia dupa Luca 14, 16-24)

 

Ceea ce caracterizeaza viata de fiecare clipa a unei parti a crestinilor nostri de azi, este indiferenta si lipsa de preocupare pentru a trai o viata sufleteasca indreptata spre scopul ei firesc: fericirea vesnica.Daca traditia si deprinderile nu ar fi batatorit drumul pe care merge (de cele mai multe ori in nestire), omul s-ar abate, cu usurinta, la dreapta sau la stanga.
 

Dar este oare bine sa traim viata fara a avea cugetul treaz asupra rostului ei cel din urma? Este oare de-ajuns sa implinim cerintele legii, fara constiinta ca este neaparata nevoie sa facem aceasta? Iata intrebari la care raspunde si pe care le lamureste pericopa evanghelica din aceasta duminica.
 

Astfel, aflam ca "un om oarecare a facut cina mare“ si si-a trimis slujitorul sau de incredere pentru a-i invita pe "cei chemati“, adica pe cei care cunosteau dinainte intentia aceluia de a pregati o cina deosebita. Acestia, insa, "ca si cum ar fi fost intelesi“, au refuzat cu totii invitatia, prezentand fiecare scuze diferite.
 

Sfintii Parinti au aratat ca acel "om oarecare“ este, de fapt, Dumnezeu Tatal Care, in vremurile din urma, adica la amurgul istoriei, pregateste cina pentru oameni, in imparatia cerurilor, cina care inseamna bucuriile vietii vesnice sau altfel spus, mantuirea noastra.
 

Chematii cei multi suntem noi. Toti suntem chemati la acest ospat. Nu insa toti si alesi. Domnul va spune altcandva: “Multi chemati, putini alesi”. De ce? “Ales devine cel ce raspunde la chemare” (Sfantul Chiril al Alexandriei).
 

Slujitorul pe care stapanul casei l-a trimis sa faca invitatiile pentru cina este Insusi Hristos Domnul, Fiul lui Dumnezeu, Care „n-a venit sa I se slujeasca, ci ca sa slujeasca“ (Matei 20, 28). Deci slujitorul din Evanghelia acestei duminci ii spune stapanului casei ca cei invitati la cina nu pot veni, preferand sa se dedice unor activitati si situatii lumesti care, desi importante, s-ar mai fi putut amana.
 

Astfel, unul dintre cei chemati s-a scuzat spunand ca "am cumparat un ogor si trebuie sa ma duc sa-l vad“. Ogorul reprezinta treburile cu care ne indeletnicim si pentru care nu dam curs chemarii lui Dumnezeu. Multi oameni muncesc fara pauza si nu fac nimic ca sa-si cultive sufletul. Ba chiar ei se simt indreptatiti in munca pe care o fac si cer sa fie intelesi de Dumnezeu: "Te rog, iarta-ma”. Ogorul reprezinta, deci, grijile acestei lumi, dorinta nemasurata de avere, vointa nesaturata de putere si tendinta de a stapani cat mai mult din suprafata pamantului.
 

Al doilea invitat a spus: "am cumparat cinci perechi de boi si ma duc sa-i incerc“. Cele cinci perechi de boi reprezinta cele cinci simturi ale noastre care, foarte adesea, il fac pe om prizonierul biologicului, intunecandu-i complet orizontul duhovnicesc. Astfel, oamenii avari dupa cele materiale ajung impietriti la inima si nu-i mai sensibilizeaza durerea altora. In felul acesta creste in ei rautatea si, incet-incet, coboara intr-o prapastie intunecoasa, rece si fara de dragoste a unei vieti ce nu vrea sa stie de Dumnezeu. Asadar, patimile rezultate din lipsa de credinta si din subjugarea vointei de catre simturi conduc la amortire duhovniceasca si la nepasare fata de mantuire si viata vesnica.
 

Al treilea invitat spune: "mi-am luat femeie, si pentru aceasta nu pot veni“. Acest raspuns caracterizeaza grija exagerata pentru familie. Sunt o multime de oameni care, datorita grijilor excesive fata de nevoile familiei, nu mai gasesc timp nici duminica, nici in sarbatori sa vina la biserica, sa se ingrijeasca de mantuirea sufletului.
 

Grijile firesti pentru intretinerea familiei, devenite griji obsesive, ajung sa deformeze insasi valoarea familiei, aceasta transformandu-se, din dar si binecuvantare de la Dumnezeu, in idol. Viata de familie nu trebuie sa fie traita in uitare de Dumnezeu. Sotul, sotia, copiii ori rudele sunt daruri de la Dumnezeu si, de aceea, acestia trebuie iubiti si spiritual in asa fel incat sa-i apropiem de Dumnezeu, sa-i indreptam pe calea mantuirii si a sfinteniei.

 

Grijile pentru averi, impatimirea simturilor si exclusiva si excesiva preocupare pentru treburile familiei sunt trei mari categorii de piedici care pot aparea intre noi si Dumnezeu. Si, dupa cum vedem, aceste piedici pot avea chiar o infatisare foarte politicoasa, de refuz categoric disimulat in scuze abil formulate.
 

Cand a vazut stapanul casei ca invitatii sai - cei considerati cunoscuti si apropiati,  au refuzat sa participe la ospatul mantuirii, atunci, spune Evanghelia, s-a maniat si s-a indreptat spre altii, care niciodata nu s-ar fi asteptat sa ajunga la demnitatea de a fi invitati la o cina atat de stralucita. Daca alesii, chematii au refuzat, bucuria Imparatiei a fost oferita cu generozitate celor nealesi, celor pana atunci dispretuiti, neluati in seama.  "Pietele si ulitele cetatii“, cu saraci, orbi, schiopi, exprima bunavointa Stapanului-Dumnezeu de a mantui si pe cel mai decazut dintre oameni, chiar si pe cel care se zbate in mizeria pacatului. 
 

Faptul ca slujitorul afirma ca desi au venit multi la cina, „tot mai este loc“, arata ca in Biserica (si in imparatia cerurilor) este loc pentru toata lumea. Caci Insusi Mantuitorul a spus-o, cu alt prilej: "In Casa Tatalui Meu, multe locasuri sunt, iar de nu, v-as fi spus. Ma duc sa va gatesc loc“ (Ioan 14, 2). 
 

Cuvintele: “Sa se umple casa Mea”, retinute din parabola exprima dragostea nemarginita a lui Dumnezeu catre toti fiii pamantului, catre toti oamenii care sunt chemati in egala masura ca, “imbracand haina de nunta”, adica viata de adevarati crestini, sa ia parte la ospatul ceresc, din care cei ce vor gusta cu adevarat vor fi fericiti. 

Pericopa evanghelica se incheie cu un avertisment infricosator: „Nici unul dintre acei barbati (care M-au refuzat) nu va gusta din Cina Mea!“. Ei bine, asa va fi, deoarece cuvantul Domnului intruchipeaza intotdeauna adevarul. Pentru mangaierea noastra vrem sa vedem, insa, aspectul pozitiv, incurajator al acestei pilde evanghelice. Adica, sa intelegem asa: daca Domnul a zis ca cei ce I-au refuzat chemarea nu vor gusta din Cina, inseamna ca cei care raspund chemarii se vor bucura de ospatul euharistic, vor fi fericiti sa cineze la Masa Lui. Si nu este (si nici nu poate fi imaginata!) o bucurie mai mare in lumea aceasta decat cea traita de noi atunci cand ne cuminecam, adica „gustam din Cina Lui“.  Sfintii Parinti arata ca cina sau ospatul despre care se vorbeste in aceasta Evanghelie este o trimitere clara la Sfanta Euharistie. 
 

Aceasta chemare la cina este staruitoare, este o dorinta de comuniune cu Dumnezeu, prin Biserica Lui cea sfanta. Biserica lui Iisus inseamna trupul lui Iisus, trupul spiritual al Lui, iar crestinul trebuie sa devina, in adevar, o celula vie, sanatoasa, prin credinta puternica, prin nadejde statornica, dragoste nefatarnica, prin faptele cele bune, cu care sa se apropie cu vrednicie de ospatul nemuririi noastre. 
 

Fiecare crestin trebuie sa stie ca in Biserica este locul de intalnire cu Iisus, aici este Masa Cinei celei de Taina, la care este chemat. Numai in sfanta biserica se afla masa “nuntii Mielului”, Sfanta Liturghie cu Sfanta Euharistie. 
 

Evanghelia acestei duminici ne priveste pe fiecare in parte, pentru ca si noi gasim foarte adesea scuze ca nu avem timp pentru rugaciune, pentru pocainta, pentru spovedanie si impartasanie, si aceasta tocmai pentru ca suntem robiti de prea multe griji care devin atat de mari, incat ajungem sa fim striviti de ele. Atat de mult suntem legati de cele materiale, incat nu mai avem timp pentru a oferi hrana sufletului si a-l invesmanta in haina luminoasa a bucuriei imparatiei cerurilor, a legaturii noastre cu Dumnezeu.
 

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu ca in aceasta perioada de pregatire pentru a primi pe Pruncul Iisus ca sa Se nasca duhovniceste in pestera si ieslea sufletului nostru sa sporim grija noastra pentru mantuirea sufletului si sa ne sfintim simtirile prin rugaciune si post, prin pocainta si Spovedanie, prin milostenie si prin impartasirea mai deasa cu Trupul si Sangele lui Hristos ca participare la Cina Domnului, care este arvuna Imparatiei cerurilor. Amin.