"In vremea aceea a vrut Iisus sa mearga in Galileea si a gasit pe Filip.Si i-a zis:vino dupa Mine.
Si Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei si a lui Petru.
Filip a gasit pe Natanael si i-a zis: Am aflat pe Acela despre care au scris Moise in Lege si proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret.
Si i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino si vezi.
Iisus a vazut pe Natanael venind catre El si a zis despre el: Iata, cu adevarat, israelit in care nu este viclesug.
Natanael I-a zis: De unde ma cunosti? A raspuns Iisus si i-a zis: Mai inainte de a te chema Filip te-am vazut cand erai sub smochin.
Raspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu; Tu esti regele lui Israel.
Raspuns-a Iisus si i-a zis: Pentru ca ti-am spus ca te-am vazut sub smochin, crezi? Mai mari decat acestea vei vedea.
Si i-a zis: Adevarat, adevarat zic voua, de acum veti vedea cerul deschizandu-se si pe ingerii lui Dumnezeu suindu-se si coborandu-se peste Fiul Omului.” (Sfanta Evanghelie dupa Ioan 1, 43-51)
Dintre toate prigoanele pornite impotriva Sfintei Biserici, cea mai groaznica a fost cea impotriva Sfintelor icoane - iconoclasmul, care sustinea ca sfintele icoane nu trebuie cinstite.
Dupa indelungate framantari si lupte, in care adeseori se amestecau si imparatii bizantini si unde s-au folosit mijloacele cele mai brutale ca sa se nimiceasca din biserici si din casele credinciosilor chipurile sfintilor, Biserica a stabilit, in cadrul Sinodului VII Ecumenic de la Niceea din anul 787, ca cinstirea sfintelor icoane este un lucru bun si placut lui Dumnezeu, cu precizarea ca lor li se cuvine doar cinstire, iar nu venerare precum sfintilor sau adorare precum lui Dumnezeu, ca prin ele nu cinstim materia din care sunt facute, ci persoanele pe care le reprezinta, ca odata cu ele cinstim sfanta cruce si sfintele moaste.
Biruinta finala impotriva dusmanilor icoanelor a fost castigata in anul 843 cand, dupa moartea imparatului iconoclast Teofil, drepcredincioasa imparateasa Teodora, sotia lui, la sfatul Patriarhului Metodie, a convocat la Constantinopol un alt Sinod, care a intarit hotararea precedentului Sinod. Cu aceasta ocazie s-a hotarat ca prima duminica din Postul Mare sa se numeasca Duminica Ortodoxiei, adica Duminica dreptei credinte, pentru a se sarbatori biruinta Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor sau abaterilor de la dreapta credinta. Totodata, s-au introdus cu procesiune solemna in bisericile din Constantinopol si din intreg imperiul icoanele ce fusesera scoase din ordinul imparatilor iconoclasti.
Temeiul biblic al cinstirii sfintelor icoane il constituie insasi intruparea Fiului lui Dumnezeu. Dupa randuiala Vechiului Testament, Dumnezeu nu putea fi reprezentat. Dar, prin Intruparea din Fecioara Maria, urmata de Inviere, Dumnezeu a luat trup si a unit natura divina cu natura umana. De aceea Domnul a permis reprezentarea Sa in sfintele icoane.
Prima icoana a fost daruita crestinilor de Insusi Mantuitorul Hristos pentru vindecarea regelui Afgar. Auzindu-i rugaciunea, El si-a pus o naframa alba pe fata si I s-a intiparit Chipul. Naframa a fost dusa de catre un slujitor lui Afgar, care, vazand Chipul Mantuitorului, I s-a inchinat, L-a sarutat si indata s-a izbavit de boala si de neputinta.
Din Traditia Bisericii aflam ca si pe naframa Sfintei Veronica a aparut Chipul Domnului, de data aceasta insangerat si plin de suferinta: cand Domnul Si-a sters sangele si sudoarea de pe fata, in timp ce, incovoiat sub greutatea Crucii, urca pe Golgota...
Tot din Traditia Bisericii se cunoaste ca Sfantul Apostol si Evanghelist Luca a pictat atat Chipul Domnului Iisus Hristos, cat si pe cel al Maicii Domnului cu Pruncul in brate.
In icoana noi nu pictam doar trupul lui Hristos vazut cu ochii trupesti, ci pictam si slava Sa sugerata de nimbul sau aureola din jur, dar si de fondul luminos al icoanei care este de aur. Pictam deodata trupul care a fost vazut cu ochii trupesti, dar si slava sau lumina necreata care nu se vede cu ochii trupesti, ci numai cu ochii credintei.
Cand cinstim o sfanta icoana, noi nu cadem in pacatul evreilor de demult care, cioplind un chip de lemn, cadeau inaintea lui, i se inchinau si ziceau: "Tu esti Dumnezeul meu, izbaveste-ma" (Isaia 44, 17). Noi nu ne inchinam lemnului, culorii, picturii, ci cugetele noastre se inalta la cele de dincolo de lume, la persoanele sfintilor reprezentati pe icoane.
Asadar, sfintele icoane au puterea de a inalta pe om cu mintea si cu sufletul mai presus de cele pamantesti si a-l transforma intr-un inchinator adevarat al dumnezeirii; aceasta pentru ca icoanele, fiind sfinte, ii inspira omului curatie, sfintenie, pace, mila, dreptate si il sustrage pe om de la desertaciunile lumii, ii sfinteste mintea.
Rugaciunea in fata sfintelor icoane este mai intima si mai profunda. Facuta cu smerenie si concentrare deplina, rugaciunea in fata sfintelor icoane ne aprinde inima de dragoste si evlavie fata de Dumnezeu, de Maica Domnului si de Sfinti, care ne ajuta sa iubim pe toti oamenii, intrucat toti sunt creati dupa chipul lui Dumnezeu.
Apostolul si Evanghelia randuite a fi citite in aceasta duminica ne arata semnificatia profunda a dreptei credinte. Apostolul, ales din capitolul 11 al Epistolei Sfantului Pavel catre Evrei, ne invata ca, de fapt, credinta este darul de-a vedea pe Cel nevazut. Credinta este o anticipare a Imparatiei cerurilor, o pregustare a ei.
Evanghelia ce s-a citit astazi si care ne prezinta chemarea la apostolat a celor doi apostoli, Filip si Natanael, confirma ceea ce se spune in lectura Apostolului din aceasta duminica: Apostolul Filip il cheama pe prietenul sau, Natanael, ca sa Il cunoasca pe Iisus, Cel despre care au scris Moise si Proorocii. Natanael, niciodata in viata sa, nu auzise asemenea vesti. Dar, bucuria lui Natanael a fost indata potolita de cuvantul "Nazaret". Cum ar putea sa vina Mesia din Nazaret? Trebuie sa fi gresit Filip. Intrebarea lui Natanael nu trebuie inteleasa ca o remarca rautacioasa, a unei inimi invartosate si neincrezatoare, ci ca un chip al unei inimi sincere, ca sa nu fie amagit de prietenul sau. Natanael, se astepta, ca si ceilalti iudei invatati, ca Mesia sa vina din Betleem si de aceea s-a indoit.
Dar Filip nu-i aduce nicio lamurire lui Natanael. El doar ii spune: "Vino si vezi!". Cu alte cuvinte, numai vino si vezi, Natanael; nu pot sa-ti aduc dovezi, dar vederea Lui iti va aduce toate dovezile. Nu-ti pot da un raspuns nici la aceasta intrebare, nici la alte intrebari pe care le poti pune, dar tocmai vederea Lui este raspunsul caruia nu i te poti impotrivi. Vino cu mine chiar acum inaintea Lui - "Vino si vezi!". Atitudinea lui Filip a fost cat se poate de potrivita acum doua mii de ani si este la fel de potrivita si astazi; este greu de convins prin argumentari pe un om care nu crede in Hristos, pe cand insa, punerea lui in fata lui Hristos da rezultate imediate.
Desi Domnul era in stare sa cunoasca de departe sovaielile acestuia despre El, totusi, vazandu-l pe Natanael venind catre El, l-a laudat, ca fiind israelit adevarat si fara viclesug. Domnul a vazut in inima lui arderea de nerabdare dupa Dumnezeu, cautarea lui Dumnezeu si a citit aceasta acolo. Chiar Natanael a fost uimit de aceasta lauda neasteptata, pentru ca: "Natanael I-a zis: De unde ma cunosti? A raspuns Iisus si i-a zis: mai inainte de a te chema Filip te-am vazut cand erai sub smochin.” "A sta sub smochin" este o expresie rabinica veche, care inseamna a te retrage pentru a te ruga si a cugeta la lucrurile Domnului.
La auzul cuvintelor Domnului, Natanael a crezut in El intr-o clipita, si nu numai pentru ca il vazuse cand se afla sub smochin, unde credea ca nu poate fi vazut de nimeni, dar mai ales pentru ca si-a dat seama ca Iisus patrunsese in sufletul sau, in momentul sau cel mai intim, atunci cand se ruga. Cum se poate ascunde omul de ochii lui Dumnezeu? Dumnezeu ne vede oriunde am fi si orice am face, dar nu pentru a ne vedea greselile si pentru a ne pedepsi - El nu se uita la aparente asa cum privesc oamenii, ci El ne priveste in adancul sufletului. A fi vazut de Dumnezeu, nu inseamna a fi expus unei cercetari nemiloase, ci inseamna sa fim invaluiti in dragostea si grija Dumnezeiasca.
El ne vede si cand ne aflam in pacat, dar chiar si atunci ne priveste cu o dragoste care ne impune pocainta. Dumnezeu nu ne priveste din varful unui turn de fildes, ci El ne priveste de pe Cruce... Prin Hristos, noi invatam ca ochii lui Dumnezeu sunt plini de dragoste si mila. El cauta catre noi, nu ca sa ne pedepseasca, ci pentru ca ne iubeste.
Revenind la textul Evangheliei de astazi, vedem ca este de ajuns ca Hristos sa-i descopere taina inimii sale lui Natanael, pentru ca acesta sa fie, imediat dupa Sfantul Ioan Botezatorul, marturisitorul cel mai direct al dumnezeirii lui Iisus Hristos: "Rabbi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu! Tu esti Regele lui Israel." Drept raspuns, Iisus ii spune ca va avea prilej de acum sa vada lucruri mai mari: "de acum veti vedea cerul deschizandu-se".
Nu se putea alege un text mai potrivit pentru duminica de astazi, in care praznuim biruinta cinstitorilor sfintelor icoane, ca acesta in care se spune ca de acum veti vedea cerul deschis... Intr-adevar, prin intruparea Fiului lui Dumnezeu cerul, inchis in urma neascultarii protoparintilor nostri din rai, s-a deschis acum din nou si icoana crestina, reprezentand pe Hristos, este o fereastra deschisa a mintii noastre spre Cerul lui Dumnezeu.
Natanail a vazut un om limitat in spatiu, dar a marturisit pe Dumnezeu Cel nelimitat, necuprins. A vazut trup din oase si carne, dar a marturisit pe Cel nevazut. Aceasta este Ortodoxia sau dreapta credinta. Nu marturisim ceea ce vedem cu ochii trupesti, ci ceea ce este dincolo de vederea ochilor trupesti. Marturisim ceea ce vedem cu ochii duhovnicesti ai credintei stabilite de Biserica Sfintilor Apostoli.
Iata, a trecut o saptamana din Marele Post. Sa nu slabim in buna nevointa. Dar la postul si rugaciunea noastra sa mai adaugam si o credinta vie, ortodoxa, o traire adevarata, ca sa putem spune cu Apostolul Natanail: "Rabi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu...” Amin.