"Zis-a Domnul: Daca veti ierta oamenilor greselile lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc;
Iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre.
Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi intuneca fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor.
Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala,
Ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie.
Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura. Ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura.
Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta."
(Sfanta Evanghelie dupa Matei 6, 14-21)
Sfanta Evanghelie de astazi ne atrage in mod deosebit atentia asupra unei laturi a dragostei de aproapele, si anume asupra iertarii aproapelui.
Din acest motiv, Duminica Izgonirii lui Adam din rai mai este numita si Duminica iertarii, denumire care vine de la frumosul obicei al crestinilor ca in aceasta zi premergatoare inceperii Postului Mare sa ne cerem unii altora iertare, imbratisandu-ne si rugandu-L pe Dumnezeu sa ne ajute sa punem inceput bun postului. Nimeni nu poate intra in post, ca lupta duhovniceasca pentru curatirea de pacate si de luminare a sufletului, fara iertare, caci rugaciunea si osteneala postului ne vor fi fara de folos. Suntem datori sa cerem iertare la cei carora le-am gresit, sau ne-au gresit; facand noi gestul acesta frumos, smerit si placut inaintea lui Dumnezeu si a aproapelui, chiar daca acesta nu vrea sa ne ierte, sa-l iertam noi din toata inima si atunci vom primi iertare de la Dumnezeu.
Atat de mult tine Mantuitorul la iertarea aproapelui, incat fara de ea nici El nu ne iarta pacatele noastre: “De veti ierta oamenilor greselile lor, ierta-va si voua Tatal Ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre”. (Matei 6,14-15)
Desi tot pacatul este impotriva lui Dumnezeu si numai de la El putem dobandi iertarea, totusi, de pacatul fata de aproapele Dumnezeu nu ne iarta fara aprobarea acestuia. De aceea, cand cerem iertare cuiva pe care l-am suparat cu ceva, el raspunde: “Dumnezeu sa te ierte!”, adica: eu te-am iertat, de acum poate si Dumnezeu sa te ierte. Si numai asa ne iarta Dumnezeu.
Sa lasam mereu dragostea de aproapele sa patrunda in inima noastra, cerandu-ne iertare ori de cate ori gresim si iertand pe ceilalti cand ne gresesc! Fara de aceasta iertare, nu numai ca nu ne iarta Dumnezeu si pe noi, dar nici faptele cele bune nu ni le primeste. Ne-o spune limpede tot Mantuitorul Hristos:“De-ti vei aduce darul tau la Altar si acolo-ti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva asupra ta, lasa acolo darul si mergi mai intai de te impaca cu fratele tau si apoi venind, adu darul tau”.
Tot in Evanghelia Duminicii dinaintea inceperii Postului Sfintelor Pasti, aflam de la Însusi Mantuitorul cum trebuie sa postim:”Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii.Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie."
Dupa cum ne invata si Sfintii Parinti, trebuie sa postim dupa puterea fiecaruia, dar in taina si cu bucurie, nu cu tristete. Nu trebuie sa postim ca sa fim laudati sau compatimiti si admirati, in acelasi timp, pentru asprimea si lungimea postului. În timpul Mantuitorului Iisus Hristos, cei care umblau cu fata posomorata sau intunecata ori isi puneau cenusa pe cap ca sa atraga atentia oamenilor ca postesc, cautau de fapt lauda de la oameni. Însa, Mantuitorul spune:"tu cand postesti unge capul tau si fata ta o spala,ca sa nu te arati oamenilor ca postesti".
Ungerea capului si spalarea fetei nu trebuie luate ca atare, ci cu un inteles duhovnicesc. Sfantul Maxim Marturisitorul ne arata ca fata este icoana intregii noastre vieti, iar capul este simbolul mintii. Deci, a spala fata inseamna a ne curati viata de toata intinarea pacatului, iar a unge capul inseamna a face mintea sa straluceasca de cunostinta dumnezeiasca.
Asadar, postul trebuie sa fie o lucrare interioara, intima, sufleteasca, de comuniune personala a omului cu Dumnezeu, Care vede, tainic si tacut, sufletul si faptele omului credincios si jertfelnic, rugator si postitor.
Dupa cum stim, postul este de doua feluri:
- post trupesc, adica infranare de la mancare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu si de a ne stapani firea;
- post sufletesc (duhovnicesc), adica infranarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele; a mainilor sa nu lucreze vreun pacat si, mai ales, infranarea mintii de la imaginatii si ganduri patimase, a inimii de la pofte si tot felul de rautati "care ies din inima" si a vointei ca sa nu accepte savarsirea vreunui pacat.
Numai cine posteste cu amandoua felurile de post, adica si cu trupul si cu sufletul, numai acela tine post intreg si adevarat
Este adevarat ca dupa pravila, dupa canoane si dupa invataturile Sfintilor Parinti, postul nu este pentru toti la fel; desigur, vorbim despre postul trupesc, de bucate (unde persoanele bolnave, batrane sau neputincioase, in ascultare de duhovnic, postesc dupa putinta), caci in ceea ce priveste postul sufletesc – oprirea de la pacate si fapte rele – acesta este pentru toti la fel, neexistand pogoraminte.
Pentru a avea folos de post si pentru a-l trece cu usurinta, trebuie sa-l unim cu inca doua fapte bune: cu rugaciunea si cu milostenia. Sfintii Parinti aseamana postul cu o pasare ale carei aripi sunt rugaciunea si milostenia. Acestea - rugaciunea si milostenia, impreuna cu postul - fac sufletul mai puternic, mai usor si ii dau aripi; ele formeaza cea mai sigura si scurta scara de mantuire pentru crestini. Postul este jertfa trupului, rugaciunea este jertfa sufletului, iar milostenia este jertfa dragostei in Hristos.
Duminica aceasta care precede inceputul Postului Sfintelor Pasti se mai numeste si Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Izgonirea lui Adam din rai ne aminteste de greseala protoparintilor, dar si de greselile noastre, ale fiecaruia. Imaginea lui Adam izgonit din rai, plansul lui dupa raiul pierdut, ne indeamna spre pocainta, pentru ca si noi ne asumam starea lui Adam.
Dar de ce a fost izgonit Adam din Rai? Raspunsul e simplu - pentru trei mari greseli:
-nu a ascultat de Dumnezeu;
- nu a postit (adica nu s-a infranat);
- nu s-a pocait dupa ce a gresit, ci a dat vina pe femeie, iar femeia, pe sarpe. De atunci si pana astazi, omul pacatos are tendinta de a se scuza pe sine acuzand pe altii. Din acest motiv, el nu se poate mantui fara pocainta (regret sau cainta pentru pacatul savarsit si cerere de iertare).
Postul este una din cele mai vechi porunci, caci, dupa ce au fost asezati in Rai, stramosii nostri Adam si Eva au primit cea dintai porunca dumnezeiasca: “Din toti pomii din rai poti sa maninci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu maninci, caci, in ziua in care vei minca din el, vei muri negresit!” (Facere 2, 16-17). Aceasta este porunca postului, un mijloc de intarire sufleteasca si de antrenare a vointei pentru implinirea poruncilor lui Dumnezeu. În acelasi timp, postirea este si o cinstire a postului de 40 de zile al Mantuitorului in pustie, post care ne invata sa ne infranam si sa luptam duhovniceste cu ispitele, pentru a birui pacatul.
Mantuitorul Hristos recomanda Apostolilor postul, alaturi de rugaciune, ca pe o arma impotriva celui rau. Cu toate acestea, postul nu inseamna numai o lupta impotriva celui rau, ci si impotriva propriilor noastre porniri care ne-ar putea duce la pacat: "Stapaneste-ti pantecele inainte sa te stapaneasca el”-spune Sf. Ioan Scararul. Prin urmare, scopul postului vizeaza imbunatatirea noastra morala, curatirea trupului si a sufletului astfel incat sa facem cat mai limpede si transparenta prezenta lui Dumnezeu in noi.
Postul este o perioada in care trebuie sa renuntam la activitatile ce nu ajuta la curatirea sufletului, la obiceiurile ce ne distrag atentia de la ce este cu adevarat important in viata, pentru a ne face astfel mai mult timp pentru Dumnezeu si pentru sufletul nostru.
Sa incepem asadar Sfantul Post prin a ierta tuturor si prin a cere iertare Domnului si tuturor celor carora le-am gresit; sa ne ridicam din caderea lui Adam pe scara celor patruzeci de zile ale Postului Mare cu post, cu rugaciune si cu milostenie, crescand duhovniceste in credinta, in dragoste si in nadejdea mantuirii, pana vom ajunge inaintea lui Hristos inviat si in lumina cea neapusa a Preasfintei Treimi. Amin.
Surse: Predici - PF Daniel, Parintele Ilie Cleopa, Parintele Petroniu Tanase; ziarullumina.ro; basilica.ro