Duminica Infricosatoarei Judecati

 

Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. 

Atunci va zice imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. 

Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; Gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. 

Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? 

Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua: intrucat ati facut unuia dintre-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut. 

Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau.Strain am fost si nu M-ati primit; gol, si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat. 

Atunci vor raspunde si ei, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu Ti-am slujit? 

El insa le va raspunde, zicand: Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut. 

Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica."  (Sfanta Evanghelie dupa Matei 25, 31-46)

 

In aceasta a treia si ultima Duminica a Triodului pregatitoare pentru perioada Postului Mare, Sfanta Evanghelie face amintire de Cea de-a doua Venire a lui Hristos, cand va judeca toate neamurile pamantului.
 

Sfanta Scriptura ne descopera ca o prima judecata, particulara, se face sufletului dupa moarte, dupa cum vedem din pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar. Sufletul drept are parte de fericire indata dupa moarte, precum cel mort in pacate nepocaite are parte de pedeapsa. Dar nici fericirea celor drepti si nici osanda celor pacatosi nu este definitiva. 
 

Adevarata si definitiva judecata va avea loc, dupa cum ne invata Sfanta Evanghelie de astazi, dupa invierea trupurilor, cand Fiul lui Dumnezeu va veni a doua oara, "sa judece viii si mortii". Atunci vor fi evaluate si urmarile faptelor noastre bune sau rele pana la sfarsitul lumii. De aceea, numai Judecata de Apoi sau Judecata finala si universala este completa si definitiva.
 

Dar de ce se numeste aceasta ultima Judecata infricosatoare? In primul rand, este infricosatoare prin tulburarile din univers care o preced: "Soarele se va intuneca si luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor se vor zgudui" (Matei 24, 29). 
 

Apoi, infricosator va fi si ceea ce vom vedea: pe Hristos Domnul coborand pe norii cerului inconjurat de Sfintii Ingeri, in sunete de trambite, stand apoi pe tron de slava ca Judecator al lumii, inconjurat de cei 12 Apostoli si Maica Domnului si toti sfintii din cer pasind in lumina spre scaunele de judecata, prezenta in trupuri diafane a fiecarui om care a trait pe pamant, devenind contemporani intr-o istorie comuna a prezentului. 
 

Daca prima data Iisus Hristos a venit in chip de prunc smerit, fara cinste si neslavit de nimeni, acum va veni inconjurat de toate cetele ingeresti, si nu ca Mantuitor, ci ca infricosat Judecator. A trecut vremea milei si a indurarii. Aceasta ne arata noua clipa cea infricosatoare - cea mai plina de bucurie, de altfel, pentru cei drepti - cand mila lui Dumnezeu va lasa locul judecatii lui Dumnezeu. Atunci va fi prea tarziu pentru fapte bune si prea tarziu pentru pocainta; cand plangerea nu va mai primi nici un raspuns si cand lacrimile noastre nu vor mai cadea in mainile ingerilor. Aceasta este judecata nepasatorilor la pocainta. Despartire de dumnezeiasca slava, foc vesnic... 
 

Este infricosatoare aceasta Judecata si pentru aceea ca atunci cele ascunse ale noastre vor fi vazute de toti. Toate cele rusinoase pe care le-am ascuns cu multa grija in cele mai intime unghere ale constiintei noastre vor fi la vedere. Ma voi rusina de cele ascunse ale mele, dar ma voi rusina si de cele ascunse ale altora, cum si altii se vor rusina de cele ascunse ale mele, precum si de cele ascunse ale lor. 
 

Toate cuvintele, toate gandurile, toate faptele noastre, singura zestre pe care o luam cu noi din lumea aceasta vor fi judecate, vor fi cantarite. Si ce este de luat aminte aici, este faptul ca nu vor fi judecate doar pacatele sau faptele rele pe care le-am facut si pentru care nu ne-am pocait, ci, in mod surprinzator si infricosator, vom fi judecati pentru faptele bune pe care am fi putut sa le facem si nu le-am facut! Deci, nu este suficient sa nu faci rau nimanui, ci trebuie sa faci bine multora.  

Criteriul dupa care se va face judecata este iubirea milostiva. Dar acesta nu este singurul. Nu trebuie sa intelegem ca Dumnezeu ii va judeca atunci numai pe cei milostivi si nemilostivi, ci toti oamenii vor fi judecati si vor da raspuns pentru toate faptele lor, dar Evanghelia de astazi vorbeste numai despre faptele milosteniei pentru a ne arata cat de mare este puterea milosteniei la Judecata si cat de grele sunt urmarile nemilosteniei. 
 

Mila are mai multa intaietate la Dumnezeu decat dreptatea celorlalte fapte bune. Bineinteles ca noi trebuie sa ne straduim sa implinim toate faptele bune, caci altfel nu vom avea haina curata, vrednica de cina Domnului.

Din Sfanta Evanghelie de astazi vedem cum, la porunca Dreptului Judecator, cele doua cete de suflete, cea a dreptilor si cea a pacatosilor, se vor rupe pentru totdeauna in doua: primii cu mare bucurie se vor ridica intru slava imparatiei ceresti, iar ceilalti, cu strigate de deznadejde se vor duce in munca cea vesnica, iar intre unii si altii, prapastie mare se va intari (Luca 16, 26), pe care in veac nimeni nu o va mai putea trece. Atunci va fi despartirea cea mare si pentru totdeauna a sufletelor, a privirilor, a sotilor, a copiilor, a rudelor, a prietenilor, a popoarelor. Atunci va fi plangere negraita, freamat greu, suspine si tipete nepotolite, pentru ca mare va fi ceasul acelei despartiri.

 

Mantuitorul se identifica cu noi cu toti, dar mai ales cu cei aflati in necaz, in durere; Hristos traieste in lumea aceasta prin cei in suferinta. Apropiindu-ne de acestia, alinandu-le durerile, mangaindu-le necazurile, potolindu-le foamea, astamparandu-le setea si cercetandu-i, pe Hristos Il cercetam.

 

Milostivirea ii va aduce inaintea Domnului pe cei care au savarsit-o cu fapta: care au dat sa manance celor flamanzi, au primit in casele lor pe cei straini, au imbracat pe cei goi, au cercetat pe cei bolnavi si inchisi in temnite, dar si pe cei care au savarsit milostivirea tainic, in sufletele lor si au miluit pe aproapele, pazindu-se a-l osandi pentru poticnirile lui, iertandu-i jignirile si necazurile pricinuite, dandu-i in schimul blestemului binecuvantare si in schimbul faptelor rele, facere de bine. 

Iadul n-a fost pregatit pentru oameni; Domnul a pregatit focul cel vesnic numai pentru diavol si ingerii aceluia si a pregatit Imparatia pentru toti oamenii de la intemeierea lumii. Pentru ca Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si pentru ca nici macar unul sa nu piara.
 

Judecata este infricosatoare, dar este dreapta. Rostind pedeapsa asupra pacatosilor si punandu-i la stanga Sa, Imparatul ii lamureste de indata de ce ei sunt blestemati si de ce ii trimite in focul cel vesnic: ei nu au facut nici unul dintre acele lucruri pe care le-au facut dreptii, de la dreapta Sa. Pacatosii si-au intunecat mintea, si-au invartosat inima si aveau ganduri rele fata de fratii lor de pe pamant. Cu mintile lor greoaie, ei nu erau in stare sa inteleaga faptul ca Hristos ii chema la milostenie prin fratii lor saraci si care se aflau in suferinta.  Prin libera lor alegere, ei s-au facut supusii diavolului si, la Judecata de Apoi, Judecatorul nu are alta optiune decat sa-i trimita sa tina tovarasie celor cu care, in timpul vietii s-au intovarasit in chip deschis - in focul cel vesnic. Judecata lui Dumnezeu nu condamna, ci pecetluieste realitatea; fiecare om va fi condamnat de catre faptele sale savarsite in aceasta viata. 
 

Aceasta Evanghelie a faptelor bune, a milosteniei, este randuita in completarea primelor doua Evanghelii ale Triodului, pentru a ne arata ca nu este de ajuns sa ne rugam in mod smerit (asemeni femeii cananeence) sau nu este de ajuns sa ne pocaim sincer (asemeni fiului risipitor), ci trebuie sa savarsim faptele iubirii crestine. Iubirea milostiva a lui Dumnezeu din Evanghelia fiului risipitor nu trebuie folosita drept scuza pentru nelucrarea faptelor bune; nu trebuie sa spunem ca daca Dumnezeu este atat de milostiv incat iarta toate pacatele noastre ca urmare a pocaintei noastre sincere, noi nu mai avem nimic de facut. 
 

Iata, peste cateva zile incepem nevointa postului; inainte de a schimba bucatele la foc, sa schimbam zgarcenia inimii noastre in milostenie; inainte de a schimba culoarea hainelor, sa ne schimbam vesmantul rautatii noastre. 
 

Noi nu stim clipa venirii Domnului. Credem in ea si o marturisim, dar n-o putem sti si nici banui! Sa fim intelepti si cu dreapta socoteala, pastrand intotdeauna inaintea ochilor nostri duhovnicesti chipul Infricosatoarei Judecati si fiecare clipa a vietii s-o traim astfel ca si cand ar fi ultima si ca si cand atunci ar veni Domnul. 
 

Sa folosim timpul cat Iisus este inca Mantuitorul nostru (si nu Judecator), sa ne pregatim, sa ne spovedim si sa ne impartasim cat mai des, sa unim rugaciunea smerita si pocainta sincera cu iubirea milostiva, ca a doua venire sa fie pentru noi prilej de bucurie si de slava, nu de osanda si durere. Amin.