Duminica femeii cananeence

Duminica femeii cananeence

 

"In vremea aceea a venit Iisus in partile Tirului si ale Sidonului.
 Si iata o femeie cananeeanca, din acele tinuturi, iesind striga, zicand: Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rau chinuita de demon. 
El insa nu i-a raspuns nici un cuvant; si apropiindu-se, ucenicii Lui Il rugau, zicand: Slobozeste-o, ca striga in urma noastra.
Iar El, raspunzand, a zis: Nu sunt trimis decat catre oile cele pierdute ale casei lui Israel. 
Iar ea, venind, s-a inchinat Lui, zicand: Doamne, ajuta-ma. 
El insa, raspunzand, i-a zis: Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci cainilor. 
Dar ea a zis: Da, Doamne, dar si cainii mananca din faramiturile care cad de la masa stapanilor lor. 
Atunci, raspunzand, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinta ta; fie tie dupa cum voiesti. Si s-a tamaduit fiica ei din ceasul acela.” (Duminica a 17-a dupa Rusalii
(a Cananeencei) - Sfanta Evanghelie dupa Matei 15, 21-28)
 
Dupa ce a aflat de executia lui Ioan Botezatorul, Mantuitorul a cautat sa-l evite pe Irod Antipa pentru o perioada de timp, astfel ca a plecat in tinuturile stapanite de Filip, fratele acestuia, si anume in tinuturile Tirului si ale Sidonului - cetati care nu faceau parte din Tara Sfanta si erau locuite de pagani.
 
Intrucat Mantuitorul Iisus Hristos a intalnit adesea ostilitatea unora dintre evrei si o lipsa de receptivitate a acestora fata de Evanghelia Sa, El vrea sa arate ucenicilor Sai ca poate descoperi credinta acolo unde evreii nu se asteapta. Prezenta lui Iisus in partile Tirului si ale Sidonului este, putem spune, o anticipatie a predicarii Evangheliei Sale si printre pagani, deoarece Dumnezeu cheama toate popoarele la mantuire in Iisus Hristos. 
 
Asadar, aflandu-Se Iisus impreuna cu ucenicii Sai in tinuturile Tirului si ale Sidonului, iata ca o femeie cananeanca - de alt neam si de alta credinta decat evreii, neindraznind sa se apropie prea mult de El, striga de departe: "Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rau chinuita de demon.” 
 
Si era o priveliste de-ti storcea lacrimi: sa vezi o femeie strigand cu atata sfasiere de inima, sa vezi o mama rugandu-se pentru fiica ei, si fiica ei atat de greu bolnava! Mama nici n-a indraznit sa aduca pe indracita inaintea Invatatorului, ci a lasat-o acasa zacand, si ea insasi a venit sa se roage; ii spune numai boala, fara sa mai adauge ceva! 
 
Femeia i s-a adresat Mantuitorului cu cuvintele "Fiul lui David“, recunoscand in El pe Cel asteptat chiar de catre evrei. Prin aceasta, ea marturisea credinta ei vie ca in Iisus din neamul lui David lucreaza puterea lui Dumnezeu si ca numai El poate vindeca pe fiica ei bolnava.
 
Dar cu toata strigarea ei din inima, Mantuitorul nu i-a raspuns un cuvant! Ucenicii raman uimiti! Niciodata Invatatorul lor nu a respins rugaciunea cea umilita a unui suflet zdrobit de durere. Auzind strigarea ei in urma lor, si ucenicilor li se face mila de biata femeie si Il roaga pe Mantuitorul: "Slobozeste-o, ca striga in urma noastra.”
Dar Mantuitorul, ca si cand n-ar fi bagat de seama nici strigarea ei si nici rugamintile ucenicilor, raspunde negativ, zicand: "Nu sunt trimis decat catre oile cele pierdute ale casei lui Israel”. Auzind aceste cuvinte ale Mantuitorului, biata mama indurerata, nu se deznadajduieste de mila Lui, ci vine si se inchina cu si mai mare smerenie inaintea Mantuitorului, zicand: "Doamne, ajuta-ma!” 
 
Noi nu facem asa, ci, cand nu dobandim ce cerem, incetam de a ne ruga, cand ar trebui tocmai pentru aceasta sa staruim mai mult! 
 
Si totusi, pe care om nu l-ar fi descurajat cuvintele rostite atunci de Hristos? Ar fi fost de ajuns sa duca la deznadejde pe cananeanca numai tacerea Domnului, cu atat mai mult un astfel de raspuns! Ar fi dus-o la o deznadejde nespus de mare si faptul ca a vazut ca o data cu ea sunt refuzati si mijlocitorii ei - ucenicii, dar si aceea ca a auzit ca nu i se poate implini cererea. Totusi, femeia n-a deznadajduit; si cand a vazut ca mijlocitorii ei n-au nici o putere, s-a folosit de o "nerusinare” vrednica de lauda. Mai inainte nici nu indraznea sa vina in fata lui Iisus, ca ucenicii spusesera despre ea: "striga in urma noastra!”. Si tocmai cand ar fi trebuit sa plece, deznadajduita, tocmai atunci femeia vine mai aproape si I se inchina zicand: "Doamne, ajuta-ma!”
 
 Dar si dupa aceasta staruinta din inima, biata femeie este respinsa de Mantuitorul care da un raspuns hotarat: "Nu este bine a lua painea fiilor si a o arunca la caini".  
Cand a invrednicit-o cu un raspuns, atunci a ranit-o mai mult decat cu tacerea! Cu cat femeia isi intarea rugaciunea, cu atat si Hristos isi intareste refuzul.
 
La prima vedere, Iisus lasa impresia ca intra in mentalitatea evreilor din acele vremuri care aveau pretentia de a fi superiori celorlalte popoare pe care le considerau un fel de "caini”. De fapt, Mantuitorul Iisus Hristos vrea sa puna in contrast orgoliul si pretentia de superioritate a evreilor cu realitatea credintei smerite pe care o are aceasta femeie de neam pagan. Si probabil ca Mantuitorul a folosit aceasta denumire dispretuitoare - "caini” -  si pentru a testa ucenicii daca, la randul lor, puteau sa iasa si ei din limitele gandirii iudaice inguste, daca ei insisi intelegeau ce inseamna dragostea de aproapele. 
 
La auzul acestor cuvinte aspre, femeia nu se tulbura, nu se supara, nu huleste si nici nu deznadajduieste de mila si ajutorul ce-l asteapta de la Iisus. Ea credea in El si insista ca acesta sa se manifeste ca Dumnezeu, egal in iubire pentru toti. De aceea, ea se smereste foarte in inima ei si se socoteste cu adevarat in randul cainilor si cu multa intelepciune ii raspunde Mantuitorului: "Da, Doamne, dar si cainii se hranesc cu faramiturile care cad de la masa stapanilor lor“. 
 
Iar Preamilostivul nostru Mantuitor, vazand credinta ei cea vie, staruinta ei in rugaciune, adanca ei smerenie, vazand inima ei de mama indurerata pentru suferinta fiicei sale, precum si intelepciunea ei cuminte, exclama, in semn de pretuire, zicand: "O, femeie, mare este credinta ta! Faca-se tie precum voiesti!”  
 
Si in acest timp, fiica ei, acasa, se izbavea de chinul duhului celui rau, de care era stapanita: "Si s-a tamaduit fiica ei din ceasul acela.”
 
Mantuitorul a actionat cu o aparenta indiferenta, stimuland oarecum pe femeia cananeanca sa-si arate dragostea de mama, sa-si arate credinta in El si "pentru ca nu voia sa ramana ascunsa virtutea acestei femei“, cum spune Sf. Ioan Gura de Aur. Deci n-a spus cuvintele acelea ca s-o ocarasca, ci ca s-o atraga si sa descopere comoara ascunsa in ea.
 
Femeia cananeanca este modelul pe care Sfanta Biserica ni-l pune inainte, pentru a ne incuraja si intari in duhul credintei si al rugaciunii. Credinta si rugaciunea sunt marele si nesecatul nostru izvor de putere si mangaiere.
 
Ce mai invatam de la femeia cananeanca? Invatam iubirea milostiva fata de aproapele aflat in suferinta. Dupa felul in care se ruga - "Miluieste-ma, Doamne, ..., fiica mea este rau chinuita de demon” - intelegem ca ea s-a identificat pe deplin cu suferinta fiicei sale si devenise glasul fiicei sale care nu se mai putea ruga, intrucat era posedata de un demon. Deci, femeia nu zicea: "Doamne, miluieste pe fiica mea!", ci "Miluieste-ma!", adica "Ai mila de mine!". Nu cerea nimic pentru ea insasi, ci totul pentru fiica ei rau chinuita de diavol. Atat de mult se identifica mama indurerata cu suferinta fiicei sale bolnave, incat suferinta fiicei sale a devenit suferinta sa proprie. Aici vedem cum se manifesta iubirea milostiva, compatimirea sau impreuna-patimirea cu omul suferind. 
 
Rugaciunea cananeencei, "Miluieste-ma, Doamne” sau "Doamne, miluieste-ma” este cea mai concentrata si cea mai cuprinzatoare rugaciune a Bisericii, deoarece mila lui Dumnezeu inseamna iubirea Lui smerita si milostiva, vindecatoare si mantuitoare pentru toti oamenii. 
 
De la femeia cananeeanca mai invatam si rugaciunea "Doamne, ajuta-ma!”, rugaciune izvorata din adancul inimii, mai ales in situatiile cand omul, exprimand limita puterilor sale omenesti, simte ca nici unul dintre semenii sai nu-l mai poate ajuta, ci numai Preamilostivul Dumnezeu, in Care isi pune toata nadejdea.
 
Din Evanghelia de astazi sa invatam ca fiecare om care se apropie de Iisus Hristos, in stare de credinta, smerenie si rugaciune, va fi ascultat de El, mai ales cand acesta se roaga pentru cei care nu se mai pot ruga pentru ei insisi. Un astfel de om milostiv si rugator va simti bucuria pe care a primit-o in suflet femeia cananeeanca atunci cand Mantuitorul Iisus Hristos i-a zis:"mare este credinta ta; fie tie dupa cum voiesti!" Amin!